miercuri, 28 iunie 2017

SUB O CRUCE-NGÂNDURATĂ - Silvia Urlih

Sub o cruce-ngândurată,
stă un suflet
în genunchi,
stă plângându-și anii-n gând,
stă,
plângându-și tinerețea,
stă ca frunza care-și duce lacrima
de lângă trunchi,
își privește amintirea
care-și vede-n ea,
noblețea.

Crucea îi zâmbește tandru
și
îi spune o povață,
aripe îi pune-n palme
și-l învață
cum e zborul,
sufletul
își pune-n suflet
sufletul ce-i este viață,
zboru-l duce peste nouri
și-i arată… viitorul.

„Nu mai plânge suflet drag, nu îți plânge în gând anii,
i-ai primit ca dar divin, eu, ți-am fost precum o pană,
tu nu ai văzut bănuțul, ai văzut cu ochii…banii,
banii ți-au adus averi, dar…tot ei ți-au fost capcană”.

Sub o cruce-ngândurată
stă
un suflet împăcat,
a-nvățat că viața-i este
doar un dar dumnezeesc,
a-nvățat
că plânsu-i este doar
spălarea de păcat,
a-nvățat
că nemurirea stă în simplul
„te iubesc”

 Silvia Urlih - 28.06.2017

duminică, 25 iunie 2017

EU ÎMI SUNT TIMP - Silvia Urlih

Ieri,
mă priveam pe furiș,
prin vechea oglindă,
vedeam chip livid,
veștejit,
palid
și trist,
pe căi cârpăcite din gânduri,
mă vedeam cui în tindă,
mă dăriuam lacrimii,
credeam
că sunt
daltonist.


Azi,
mă privesc în ochi,
mă privesc
fără frică,
azi sunt doar om,
un om
ce se roagă la Christ,
sunt omul ce-a învățat
că din căderi
se ridică,
sunt omul ce pășește spre cer,
precum o rugă
din acatist.

Și ieri și azi,
și astăzi și mâine,
timpul cu mine îmi este,
și ieri și azi
și mâine și ieri,
timpul sunt eu
iar eu îmi sunt timp,
din ieri urc spre azi,
din azi,
mâine îmi este poveste,
poveste sunt eu,
poveste ești tu,
povești suntem toți în nou anotimp.
Silvia Urlih - 25.06.2017


miercuri, 21 iunie 2017

ÎN TINE SE LUPTĂ PĂCATUL - Silvia Urlih

Fâșii din plete de smoală
sunt urmele
pașilor tăi,
pe drumul din gându-nserării
ai scris
poteci fără urme,
pășești peste nouri de gheață,
te-ntreci cu îngerii răi,
ai scris cu negrul durerii,
dureri
ce nu vor
să se curme.

Te-apasă frisoanele nopții,
te-apasă năframa
pe crengi,
te sfîșie valuri de boală,
regretul
te macină-n noapte,
culegi ce-ai plantat de copil,
știai
că ce semeni culegi,
știai că iubirea e dar,
știai că iubirea
e-n fapte.

Te-apasă năframa pe tâmple,
iar gândul
îți este călău,
în tine se luptă păcatul,
în tine
păcatul ți-e vamă,
cobori în cavoul iertării,
nu știi că orgoliul
ți-e hău,
trăiești fără teama de tine,
nu vezi că divinul

te cheamă.
Silvia Urlih 21.06.2017

luni, 19 iunie 2017

BUCĂȚI DIN CERUL SORȚII - Silvia Urlih

Bucăți de cer tomnatic
s-au revărsat
în noapte,
s-au scurs
din cerul vieții,
s-au întrecut
cu vântul,
s-au scris în necuvinte,
s-au scris vorbe în șoapte,
s-au întrecut cu norii,
ce-au scris în vers,
cuvântul.

Bucăți din cerul toamnei
se scurg în
veri de vis,
rescriu în albul vieții
cuvinte verzi
și-albastre,
rescriu viața în roz,
rescriu ce au de scris,
sau
zboară peste câmpuri
să fie-n zi
sihastre.

Bucăți din cerul sorții
revin
din sihăstrie,
se-așează lin pe viață,
se scriu în nerostire,
au vrut să fie ieri,
sau
poate c-or să fie,
au vrut să fie ură,
dar,
uite,
sunt iubire !
Silvia Urlih 20.06.2017


marți, 13 iunie 2017

FIICĂ A VIEȚII - Silvia Urlih

În palma gândului mă legăn,
purtată-n vis
de visul serii,
mă plămădesc din flori de tei,
fără păcat,
doar cu dorință,
mă-nchin în sacre sanctuare,
mă-nchin la ușa învierii,
mă-nalță sufletul pe munte,
privesc spre mine…
nu-s ființă.

Sunt
o plămad-a gândului
ce a rămas la poarta nopții,
sunt trup născut din trup de lună,
sunt o plămadă a visării,
m-am rupt din pântec de lumină,
lumina lumii
și a sorții,
m-am zămislit fiică a vieții,
copil desculț
pe valul mării.

Sunt
vinovatul fără vină,
cu vina de a fi femeie,
sunt zbor peste ocean de suliți
ce și-au dorit
să mă rănească,
sunt foc, sau rug, sau apă lină,
sunt flacără ce-n jar scânteie,
sunt floare de nu mă uita
ce în grădină
vrea să crească.

 Silvia Urlih 13.06.2017

joi, 8 iunie 2017

RENAȘTE ROUA IAR DIN BRUMĂ - Silvia Urlih

Sunt veri
în care se-mpreună
albastrul rece, liniştit,
cu verde crud şi plin de viaţă
îmi învelesc trunchiul ciuntit,
bucatele de grâu dospit
îmi dau căldură,
mă hrănesc,
cu vântu-n gînd,
cu mare-n suflet,
mă leg de stânca ce mi-e scut.

Sunt veri
în care îmi adun secunda timpului
ce-a stat,
înnod pământul cu mareea,
leg marea-albastră
în câmpi,
renasc în mine fluturii,
pornesc în mine orele,
se-adună florile în mine,
m-aruncă marea iar
la mal.

Sunt veri
în care timpu-n cor
mă leagănă în somn de mac,
mi se revarsă-n ochi
izvorul,
iar din izvor renasc în lac,
renaște-n mine primăvara,
renaște-n muguri de trifoi,
se-adună iar
pădurea-n mine,

renaște roua iar din brumă.
Silvia Urlih 08.06.2017

AUZI ZBORUL DIN TINE ? - Silvia Urlih



Auzi
cum cântă sufletul,
îi simți cântu-ngeres ?
Te vezi
oglindă fără chip
în ochi de univers ?
Te vezi ?
îți vezi zâmbirea blândă
din cer împărătesc?
Auzi
cum cântă-n tine cântul cântat de vers ?

Auzi
zborul din tine
când tot îți ești credință ?
Te vezi zburând dintre ciulini
spre culmi
de mult visate ?
Vezi ce ușor ți-e zborul când
știi ce ți-e dorință ?
Auzi cântarea inimii
când
mintea ți-e departe ?

Îți vezi auzul inimii
cum
bate-n ritm de vals ?
Îți vezi auzul glasului
când
mâna ți-este cruce ?
Te vezi un taler fără braț
când
brațul ți-e balans ?
Îți simți auzul,
simți vederea

spre tine cum te duce ?
Silvia Urlih 08.06.2017

miercuri, 7 iunie 2017

SUNT TRISTE FLORILE DE TEI - Silvia Urlih

Sunt triste florile de tei,
în
pomul gândului se zbat,
le-a scuturat hoinarul vânt
ce i-a trecut
pe lângă trunchi,
cu gându-n gând
în gânduri pure
de la cărare se abat,
se zbat ca somnul fără somn,
își spală rana
din genunchi.

Te-ai înfruptat cu flori de tei,
le-ai luat mirosul
amanet,
le-ai pus în carte la presare,
le-ai vrut o poză
în album,
ai vrut să cânți de unul singur,
n-ai înțeles…
eram duet,
îți plângi de milă pe sub tei,
nu simți
parfumul din parfum.

Sunt triste florile de tei,
ești astăzi
punctul de final,
ai vrut o virgulă să fii,
dar
ai ajuns pe scoarță rid,
ai vrut să fii doar singular,
eu
am dorit să fim plural,
am vrut să fim un univers,
dar


ai rămas un câmp arid.
Silvia Urlih 07.06.2017

marți, 6 iunie 2017

M-ADUN DIN MINE ȘI RENASC ! - Silvia Urlih

M-adună munții din genunchi
și mă sădește iar
ca vârf,
mi-adună pietrele pierdute,
m-adună-n stâncă de mărgean,
îmi spală fruntea cu cer verde,
îmi spală cu izvor
genunchii,
m-adună cerul iar în munte,
m-adun în munte,
mă adun.

M-adun în val
ca valul mării și mă ridic
pe val de mare,
înnod cu un minut prezent,
tic-tacul stins al timpului,
înnod secundele în timp
iar timpu-l cos
cu-n lan de maci,
m-adună cerul în cer verde,
m-adun cu timpul,
mă adun.

M-adun din vânt,
cu gându-n mine,
răstorn izvorul în ulcior,
mă-mpreunez cu-albastrul lunii,
cu luna mă-nfășor în gând,
marea mă spală de regrete,
nisipul
mă ascunde-n el,
cu verde crud și plin de viață
m-adun din mine

și renasc .
Silvia Urlih 06.06.2017

sâmbătă, 3 iunie 2017

FIULE DIN DEPĂRTĂRI - Silvia Urlih

Se apleacă chipul mamei,
ca un cer
pe fruntea ta,
glasul ei te-nvăluie ,
gândul ei
te ia la sân,
ochii mamei,
ploi deznoadă,
plouă sufletul în ea,
ploi de amintirea ta,
ploi adânci ce tot rămân.

Scutur flori de iasomie
cu miros
a glasul mamei,
scutur flori de măr tomnatic,
gust de mamă
în alint,
bate vântul amintirii,
cu miros din rodul toamnei,
bate vânt din depărtări,
flori de soare
și argint .

E ca brazda
mâna mamei
ce te-a semănat
făptură,
te-a copt ca pe pâine albă,
te-a pus rod
pe masa lumii,
te-a sădit pom în grădină,
te-a udat la rădăcină,
te-a-nvelit cu nopți albastre,
rătăcite-n colțul lunii.

Sunt ca ochii soarelui,
ochii mamei
prinși de dor,
plouă sufletul în ea,
plouă doruri
și-așteptări,
curg din suflet sori
și mări,
curge apă de izvor,
te adapă toată viața,
fiule din depărtări.
Silvia Urlih - 03.06.2017