miercuri, 18 iulie 2018

O DATĂ ȘI-NC-O DATĂ - Silvia Urlih




Îți mulțumesc Doamne că-mi ești,
mi-ai fost
și graniță
și colivie,
Tu mă privești din cerurile-mpărătești
și-mi spui mereu
că mai trăiesc
și că sunt vie.

Îți mulțumesc
că gratiile le deschizi
și îmi arăți
o lume fără pată,
îți mulțumesc
că-ți sunt copacul din livezi
și mă-nflorești o dată
și-nc-o dată.

Îți mulțumesc
că din adâncuri împietrite,
Tu m-ai clădit
lumină-nflăcărată,
m-ai căutat și m-ai găsit
în ramuri desfrunzite
și mi-ai redat o altă viață
înc-o dată.

Îți mulțumesc Doamne al meu
pentru ceea ce mi-ai dat,
pentru ce-mi dai
și pentru ce-mi vei da !
Mulțumesc cu plecăciune, Doamne !
Silvia Urlih 18.07.2018


luni, 16 iulie 2018

SĂ NU MORI MAMĂ NICIODATĂ ! - Silvia Urlih


Să nu mori mamă niciodată,
căci
tu mi-ești lună și-mi ești soare,
să îmi trăiești mereu în suflet
ca un luceafăr
fără negur,
să-mi fii vaporul ce mă duce
pe un ocean
fără de valuri,
să mă veghezi
cum o făceai
când eu eram doar
bob de strugur.

Să îmi fii mamă,
focul sfânt
ce arde în altar ceresc,
să-mi fii ogoru-n care-ai pus
sămânța
care azi sunt…
eu,
să-mi fii măicuță ,
cât mai ești,
livada-n care azi trăiesc,
să nu mori mamă niciodată,
să-mi fii eternul
alizeu.

Și,
dac-o fi să pleci cândva,
acolo,
dincolo de nori,
tu n-o să mori,
căci sufletul
îmi va fi mirul din altar,
și mir
și busuioc vei fi
când voi cădea din depărtări,
tu-mi vei fi sânul ce m-așteaptă
să mă hrănească
iar și iar.
Silvia Urlih 16.07.2018

POATE CĂ DORUL TĂU - Silvia Urlih




Poate când
soarele și luna
s-or întâlni pe câmp arat,
vei ști că nu am fosta fantasmă,
c-am fost
un munte-ncărunțit
ce și-a dorit să-și fie stâncă
de brazi și paltini
îmbrăcat,
poate atunci vei înțelege
că te-am iubit
cum n-am iubit.

Poate că-n serile ascunse
în taine
ce nu le-nțelegi,
vei înțelege
că ți-am fost un crin,
de toamne ofilit,
poate te vei împiedica
de-n drum
cu pașii mei pribegi,
și-ai înțelege că ți-am fost
și că aievea
te-am iubit.

Poate că diminețile-ți vor fi
ferestre
scoase pe pridvor,
iar răcoreala zilei tale
te va crea vechi început,
poate că
dorul tău de mine
îți va fi dorul meu din dor,
poate că
noaptea îți va spune
că ai pierdut
ce n-ai avut.

Poate că dorul n-ar durea
cum doare
sângele cum curge,
poate că stânca n-ar ofta
că nu-și mai simte
rădăcina,
poate că soarele n-ar plângă
că blânda lună
nu-l atinge,
poate că întunericul n-ar vrea
să-și stingă negrul
cu lumina.
Silvia Urlih - 16.07.2018

duminică, 15 iulie 2018

CITESC ÎN CARTEA CE AM SCRIS-O - Silvia Urlih


Citesc
în cartea ce am scris-o,
citesc și poartea se deschide,
pătrund prin ușa ce-a rămas
doar o firidă
spre trecut,
revăd
imagini ce mi-au fost
clipe ferice
sau perfide,
citesc printre cuvinte reci
ceea ce-am fost,
dar,
nu am vrut.

Povestea
mă trimite-n vremi
ce le-am trăit,
dar m-au durut,
mă mai trimite-n primăveri
ce le-am avut
ca fericire,
citesc
și recitesc pasaje
din viața ce mi-a fost
un scut,
ea m-a împins spre toamna mea,
o toamnă
fără amurgire.

Poarta
ce mă privește-n ochi
mă-ndeamnă
pragul să-i pășesc,
mi-arată camera-i curată
cu șterguri
din țesut ales,
sub tălpi
mi-așează câmp cu flori
și mir
din mir împărătesc,
îmi pune tot trecut-n ram,
și-n fructul
ce mi l-am cules.
Silvia Urlih 15.07.2018

sâmbătă, 14 iulie 2018

VREAU CLIPA MEA - Silvia Urlih



Au fost
în mine
și-n adâncu-mi,
fântâni uscate de torente,
au fost zidiri
ce-n izvorâre
și-au cătat inima udă,
au fost fântâni fără de margini
cu râuri repezi,
dar absente,
au fost fântâni fără de ciuturi
ce n-au vrut vidul
să-și audă.

Am fost fântână fără de tiv
ca cerul
fără de sfârșit,
am fost ca pâlnie de aer
ce-și zboară mitul
prin deșert,
am fost,
ca apele apuse
într-un finit nemărginit,
am fost
ca setea și ca foamea
ce și-au văzut timpul
inert.

Sunt sete de adâncul meu,
și foame fără de păcat
vreau clipa mea din alizeu
vreau timpul meu în ani uitat .
Silvia Urlih 14.07.2018


OPREȘTE-TE ÎN VIAȚA MEA ! - Silvia Urlih

Oprește-te iubire
o clipă-n viața mea,
oprește-te și–arată-mi
cât ești tu de frumoasă,
sădește-mă în clipă
și uită-mă în ea,
oprește-te
și fă-mă
firul
din mătasă.

Oprește-mă pe drumul
ce-mi duce-mbătrânirea
spre tinerețea vieții
ce-n viață
mă răsfață,
oprește-mi cununarea
cu viața
și murirea,
încetinește-mi mersul
ce mă zidește-n ceață.

Oprește-te iubire
în viața
ce mi-e dată,
dă-mi din iubirea ta
un strop de fericire,
nu mă lăsa să plec
spre clipa mea înceată
fără să-mi torni în suflet
clipa

de fericire.
Silvia Urlih 13.07.2018



joi, 12 iulie 2018

IUBIRE FĂRĂ ZEROURI - Silvia Urlih


Cum să cred
că cerui-verde
iar câmpia e albastră,
cum să cred
că luna-i neagră
și că soarele e alb,
cum să cred
că o livadă
poate crește într-o glastră,
cum să cred
că negru-i negru
și colindu-i fără d`alb ?

Cum să cred
că-n nemurire
ne-ngropăm fără iubire,
cum să cred
că-n lumânare
arde flacără de gheață,
cum să cred
că-n nedreptate
totul e fără durere,
cum să cred
că soarele
naște fără dimineață ?

Cum să cred
că în durere
nu sunt lacrimi fără spini,
cum să cred
că-n fericire
ne-mbătăm fără să vrem,
cum să cred
că floarea crește într-un lan
fără ciulini,
cum să cred
că-n suferință
avem tot ce nu avem ?

Dar eu cred în nemurire și-n iubire fără tiv,
cred în suferința care te înalță peste nouri,
cred că fericirea vine când nu-ți ești un distructiv,
cred că doar iubirea ți-este, iubire fără zerouri.
Silvia Urlih 11.07.2018


marți, 10 iulie 2018

SPUNE-LE DOAMNE ! - Silvia Urlih


Dă-mi Doamne putere să pot să-nțeleg
de ce luna-i albă iar cerul departe
de ce doar în visuri mai pot să alerg
spre lumea ce lumea de lume desparte.

Dă-mi Doamne putere să pot ca să văd
cum ploile Tale în lacrimi se-ascund,
cum răul din lume se-adună-n prăpăd,
de ce rodul lumii se-ngropaă-n rotund.

Dă-mi Doamne putere să pot auzi
cum glasul iubirii cum cântă în cor
dă-mi glăsuirea din noapte spre zi
dă-mi doar o zi să pot ca să zbor.

Dă-mi Doamne puterea să pot să îngrop
în hău neștiut durerea din lume
scoate-ne Doamne din propriul potop
spune-le Doamne că Tu ești un Nume.
Silvia Urlih 10.07.2018


EȘTI VALUL DINTRE MALURI - Silvia Urlih


Ești pescar de vise-albastre,
îmi plimbi gândul
printre vise,
azvârli în adâncul meu
mreje
prinse-n ac de suflet,
pescuiești cu primăvara
dorinți
ce mi-au fost ucise,
tu ești omul ce-și dorește
viața
să mi-o coși de viață.

Ești pescarul ce-mi aruncă
firul visului spre cer,
pescuiești în lac,
din-nalturi,
lacrimi curse pe pământ,
sunt
ca salcia pe mal,
sufletul mi-e lac stingher,
trupul,
trestia ce-așteaptă
gândul
să te prindă-n gând.

Ești pescarul ce-mi aruncă
nada-n gând,
precum un zeu,
îţi vreau sufletu-ntre maluri
ca iubit al meu
din valuri,
eu sunt mal,
tu,
valul care te reverşi pe trupul meu,
eu sunt malul ce-l aștepți,
tu
eşti valul dintre maluri.
Silvia Urlih - 10.07.2018


luni, 9 iulie 2018

TAIE-ADÂNC CUVINTELE - Silvia Urlih





Sunt,
cuvintele-ascuţite
precum lama de cuţit,
sângeră atingerea,
vama le arată harta,
taie-adânc în carne vie,
uneori
simți c-ai murit,
taie-adânc cuvintele
dacă
le deschizi tu poarta.

Te ascunzi într-un surâs,
te ferești
de lovitură,
ești ca pasărea măiastră
ce se-nchide-n colivie,
zâmbești strâmb,
dar tot zâmbești,
lovitura e prea dură,
nu-nțelegi
de ce cu vorbe ești lovit...
ce agonie….

Sunt
ca florile-n livezi,
vorbele ce le auzi,
te atrag să le miroși,
când te-apropii
te ucid,
parcă-i floarea carnivoră
ce te cheamă să o uzi,
sunt și vorbe ascuțite…
pune între ele
zid.
Silvia Urlih 09.07.2018