vineri, 20 octombrie 2017

FRUNZĂ VERDE-NROURATĂ - Silvia Urlih

Frunză verde-nrourată
de verdele viu
născut din galben de lumină
și albastru de cer.

Mă legăn în soare,
vânt,
ploi
și ninsori,
mă învelesc cu depărtarea
în țărâna visului,
îmi odihnesc trupul o clipă în fumul dintr-o lumânare
stinsă.

M-am născut
să nasc,
să renasc
și apoi să mă divid în mii de stele căzătoare.

M-am născut să plec,
frunză
verde
înrourată
de timp.
Silvia Urlih 20.10.2017



joi, 19 octombrie 2017

SPRE TINE - Silvia Urlih

M-am născut
și sunt
pulbere,
pulbere de alb,
praf de dorință
ancorată de insula ireală
a iubirii,
o insulă cu margini zămislite
din mine,
o plajă ce naște căldura
din iubire.


Nnisipul înfierbântat de iubire,
picură
picuri de iubire
din Tine
spre mine
în mine,
spre Tine.

Pulbere te naști,
pulbere te vei întoarce dincolo

de nori.
Silvia Urlih 19.10.2017

ILUZII - Silvia Urlih

Vis…
un vis al minții
bolnave,
un fulger ce stinge
un ocean,
talaz de cenușă
ce îmbracă confuz
țărmul
cu iluzii,
iluzii din umbre
cernute de vise
în vis,
un uragan
ce își pierde miezul
în adânc de ocean.
Iluzii
născute din minți fără margini
flancate de vis
iluzoriu.
Silvia Urlih 19.10.2017

marți, 17 octombrie 2017

FALSĂ NOSTALGIE - Silvia Urlih

Copacul e nostalgic,
când frunza
în cădere și-o privește,
și omul e nostalgic,
grăbit spre viitorul lui
absent,
își pierde frunza-n ani
dar singur,
în alergare și-o stivește,
grăbește spre alt mâine,
uită că visul,
visul lui e în prezent.

E visător copacul,
un lujer iar se vede la margine
de soare,
o frunză-nmugurită visează
că a fost
la sân de mamă,
își vrea iar frunze-n ram,
dar uscăciunea-l doare,
apusul îl grăbește,
nu vede,
nu aude,
nimic nu ia în seamă.

Se scutură în iarnă…
și flori
și frunze
și ramurile-l dor,
îi cade frunza deasă
cu lacrimi ruginii din umăr,
în viață
omul moare,
grăbit de vreme către viitor,
doar visul îi rămâne viu…
în vis se vede

încă tânăr.
Silvia Urlih 17.10.2017

luni, 16 octombrie 2017

NU AȚI VĂZUT UN SUFLET ? - Silvia Urlih

Nu ați văzut cumva
un suflet ?!
Era pe-aici pe undeva,
o clipă doar mi-am luat zborul
și l-am pierdut
printre păduri,
când am plecat,
era acasă,
scria ceva pe-o mucava,
picta un future și-o floare…
dar,
cred că îmi tăia facturi.

Factură pentru rătăcire
și pentru că
l-am pedepsit,
factură pentru c-am surzit
când mă chema
în ajutor,
nu l-am văzut când zbuciumat
în zid de foc
mi l-am zidit,
ieri a plecat pe drumul sării,
de el mi-e astăzi
tare dor.

Nu-l căutați,
căci l-am găsit,
era în inimă pitit,
mi-am auzit chemarea vremii,
iar inima
mi l-a redat,
l-a îmbrăcat în sorii sortiți,
chiar soarele de-i asfințit,
l-am luat în brațe
și am plâns,
l-am luat cu mine

și-am plecat.
Silvia Urlih 16.10.2017

ÎN GÂND MĂ ROG - Silvia Urlih

Câteodată,
sunt gând,
un gând caruia îi place să se confunde cu
un unicorn care aleargă
prin marea mea adâncă,
iar în fuga lui
alungă timpul
înapoi în timp.

Câteodată,
unicornul calcă printre frunze moarte,
stăpân pe gând necunoscut
și lasă în urma copitei
parfum din stelele credinței.

Câteodată,
din umbra copitei lui
îmi plouă
cu lacrimi aprinse.

Din praf și colb și din parfum de stele
gândul
rupe strunele vântului
ce-n rostogol adună simțăminte,
adună în coama sufletului
lumea
în note, pe portative de rugi.

Nechează naiul
din nări de inorog,
cânt născut
din spuma gândului tăcut.

Galopul gândurilor e iute ca vântul
dar se liniștește,  când marea-n scoică se retrage,
un suflet oboist de drum își ține-n frâu blând inorog,
coboară cerul în albastru, din suflet, sufletul își trage,

adoarme gândul în tăcut… și, uite-așa, în gând mă rog.
Silvia Urlih 16.10.2017

duminică, 15 octombrie 2017

BALADA VIEȚII - Silvia Urlih

Arcușul,
suflet rănit,
suflet însângerat,
ce până ieri
a cântat
a veselie,
se frânge în mii de bucăți.

Vioara,
gând fără trup,
cu coarde de sârmă ghimpată,
își tânguie în vers
cântul tăcut
al sufletului pierdut
printre nopți,
sau printre pietre,
sau printre ploi fără lacrimi.

Violonistul,
născut din lumină,
optimist fără margini,
peticește arcușul,
repară vioara
și continuă
să-și cânte balada…
balada vieții lui.


Dibaci violonistul, meșteră vioara !
Silvia Urlih 15.10.2017

sâmbătă, 14 octombrie 2017

CE SĂ FIE ?! Silvia Urlih


Colo-n dealuri,
pitulate,
sub umbrarul gândului,
teii-mi cern prin vis,
în plete,
floare albă..
floarea
vieţii.

Colo-n  nori,
prin ceaţă deasă,
cu miros
a floarea noastră,
teii mei din depărtare,
plouă
floarea lor
în gând.

Sunt miresme
ce adie,
colo-n dealul
ce coboară,
pe poteca depărtării,
spre câmpia
tălpii
goale.

Ce să fie ?! Ce să fie ?!
Amintiri, gânduri, simțiri ?!
E viață !

Silvia Urlih 14.10.2017

vineri, 13 octombrie 2017

UMBRĂ REBELĂ - Silvia Urlih

În lungi primăveri
cu struguri
în plete,
în vara târzie
cu soare în pleoape,
în toamna
ce-n gând îmi cântă
cuplete,
sunt umbră rebelă,
m-adun dintre șoapte.

M-adun din cădere,
în aripi
m-ascund,
din trup îmi cresc ramuri,
în ram
mă pictez,
în palme mă strâng
să nu mă scufund,
sunt umbră rebelă,
plutesc și visez.

Sunt umbră desprinsă
din trupuri
de lut,
brodez cu albastru
albastrul
din lacuri,
în talpă mă arde un spin
ce-a durut,
sunt umbră rebelă,

cânt viața de veacuri.
Silvia Urlih 13.10.2017

joi, 12 octombrie 2017

TĂCERI - Silvia Urlih

Pășesc tiptil prin timp,
tăcerile-s cu mine,
mă las luată-n brațe
de voalul
înserării,
parcă aud un vuiet…
nu știu de unde vine,
poate mă strigă urma
din umbra
neuitării.

Pășesc printre secunde,
prin ploi
și uragane,
umbrela crucii sfinte mă apără
de mine,
simt
mângâierea brizei prin pletele-mi bălane,
vin de departe
doruri,
la mine să se-nchine.

Tăcerile din mine
îmi strigă
să nu tac,
prea multe dimineți în suflet
au dormit,
poate-am uitat o clipă
că încă sunt
copac,
că sunt copacul vieții,

din mine răsărit.
Silvia Urlih 12.10.2017