joi, 17 august 2017

ZBOR DE STÂNCĂ - Silvia Urlih

Rădăcina stâncii dure,
trupu-n pietre-și
descompune,
rupe anii-n zile blânde,
ani zidiți în mică sferă,
se refugiază-n ea,
se ascunde-n rugăciune,
rădăcina stâncii dure,
duritatea
și-o digeră.

Rădăcina sfâșiată nu coboară,
urcă-n zbor,
cade frunza-nrourată
dintr-un pom
uitat pe stâncă,
cade
sub durerea apei care susură-n izvor,
rădăcina stâncii dure,
în uitare
se aruncă.

Rădăcina pomului
ce-a născut o stâncă dură,
lujerul și-l ocrotește să ajungă-n vârf
de munte,
nu mai vrea copac să fie,
vrea
sămânță-n arătură,
rădăcina stâncii dure,
vrea să-și fie
un grăunte.


Rădăcina stâncii , naște zbor de stâncă.
Silvia Urlih 17.08.2017

miercuri, 16 august 2017

DOR DE ACASĂ AL TĂU - Silvia Urlih

Ești o frunză-nrourată,
verde crud
sculptat în ram,
din culori de curcubeu,
ai ales să fii
albastru,
vânt și ploi
te-au legănat,
ai ales înstrăinarea,
ți-odihnești trupul de fum într-o lumânare
stinsă.

Ești un fir de rădăcină,
răsărit brusc din tulpină,
îți legi dorul sângerând
cu un fir
din păpădie,
îți e dor de dorul mamei,
doru-n tine este
lavă,
ai erupt,
vulcanul nopții,
caută sânul de-acasă.


Ești dor de acasă al tău !
Silvia Urlih - 16.08.2017

NE-AM NĂSCUT ARIPI - Silvia Urlih


Ne-am născut
aripi
nășite de cer,
aripi
trimise pe pământ,
aripi
spălate în verde ocean,
aripi
oglindite în trupul pădurii,
aripi
cosite de vară,
aripi
coapate de galben de câmp.

Ne-am născut aripi
care și-au scris zborul în mii de pagini.
Ne-am născut aripi !

Ne-am născut
fulg alb
însămânțat în aripă.

Am devenit stânci

crescute din pietrele vieții.
Silvia Urlih - 16.08.2017

luni, 14 august 2017

CINE SUNT ? CE SUNT ?

M-am născut
pană din aripă de înger,
dar
în zborul meu prin timp şi vreme,
am strâns în marame de visări
noroi,
prea mult noroi
aruncat de pala uraganului.
În lungi,
prea lungi amurguri,
m-au sărutat pe frunte buze negre,
pictate
din când în când
de petale de flori albe.

Am fost aruncată pe pământ,
pană neagră
din înger rătăcit
de cer.

Am fost
boală maturității,
am fost bucată de pământ
brăzdată de soare,
am fost glas de tunet
în mulțimi nemulțumite de ei înșiși,
am fost fulger și tunet
crescut din aripi de fulg de nea,
am fost
înger și demon,
am fost durere
căreia i-a crescut aripi din flacăra morții,
am fost copac
căruia i s-a frânt lăstarul cu lanțul nedreptății.
Am fost…
dar sunt.
Cine sunt ?

Ce sunt ?
Silvia Urlih 15.08.2017

IAR ȘI IAR - Silvia Urlih

Ți-am scris să-ți spun
ce fericit e copacul
când își dăruiește pământului
ultima frunză.
Ți-am scris să-ți spun
ce triști sunt oamenii
în alergarea lor spre viitor.
Își rup singuri ramul,
își  strivesc singuri frunzele
și anii.

Se grăbesc…
nu știu că visul le e
în prezent.


Ți-am scris să-ți spun
că el,
copacul,
se visează lăstar cu frunze înmugurite,
se visează frunză pe ram.
Nu se grăbește, așteaptă un nou anotimp,
deși vremea îl grăbește.
Ți-am scris să-ți  spun că lui,
copacului,
îi lăcrimează ramul rupt,
îi cade frunza în geamăt ruginiu,
dar
continuă să viseze și să înfrunzească.

Omul,
moare puțin câte puțin,
se usucă,
aleargă
fără vise,
spre sfârșit.
Visul îi trăiește și renaște,
iar și iar,
în visarea fără timp.


Silvia Urlih 14.08.2017

duminică, 13 august 2017

ÎNVĂȚ SĂ MĂ NASC ÎN RĂSĂRIT - Silvia Urlih

Cum aș putea
să redevin copilul care-am fost,
când
anii îmi împodobesc trupul uzat ?
Cum aș putea
să fiu din nou copil,
când
lada cu-amintiri am încuiat-o
și
aud doar clinchetul cheii
de la lacăt ?

Cum aș putea
să citesc cartea pe care deja am scris-o,
de la final spre începuturi,
cum aș putea
să rescriu de la încheiere spre introducere,
cum aș putea
să mă nasc acum,
în amurgire și să trăiesc
ca și cum aș alerga spre aceeași naștere ?

Nu aș putea să redevin copil,
nu pot să mă pierd în început,
pentru că
încă rătăcesc în imposibil.

Dar ,
pe drum m-am reîntâlnit cu ea,
copila ce am fost
și
învăț să mă nasc în fiecare răsărit.

 Silvia Urlih 13.08.2017

sâmbătă, 12 august 2017

NU AȘTEPTA ULTIMA ZI ! Silvia Urlih

Ce ai face dacă ai ști
că mai ai doar o zi de trăit ?
Cui i-ai spune cât de mult îl iubeşti?
Cui i-ai cere iertare?
Pe cine ai ruga să-ți fie alături?
Ce ai face pentru tine?
Cât de mult ai admira răsăritul,
dar asfințitul ?
Ai privi cu regret în urmă ?
Ai vărsa  lacrimi
în fața amintirilor?
Cât de importante mai sunt fricile,
micimile
şi atașamentele tale ?
Cât de mult mai contează dacă cineva
a avut
o viaţă mai reușită decât a ta?

Eu,
i-aş strânge în jurul meu pe cei
ce i-am iubit,
le-aș spune
că-i iert, deși m-au rănit,
nu aș regreta nimic
și
i-aş mulţumi pământului
că mi-a fost drum în această călătorie
şi cerului
că mi-a luminat paşii în drumul meu.


Nu aștepta ultima zi de viață !
Silvia Urlih 12.08.2017

ORFAN DE TINE - Silvia Urlih



Mi-adun cuvintele din suflet,
le las
să-și facă lăcaș în gând,
le adun
în mănunchi de spice,
le dau voie
să se cearnă în grâu,
le ajut
să se scrie în pagini…
pentru voi,
cei ce-mi veți urma.

Mă plouă cu
frânturi de amintiri trăite,
trăiri dulci,
trăiri amare,
am deschis fereastra vieții
și
las lumina trăirilor
să se picteze în cuvinte,
le las să danseze
pentru tine,
mă las să înfloresc
în poezie.

Scriu
lecții de viață
pe cartea cerului…
nu te lăsa orfan de tine,
rămâneți împreună,
șterge-ți lăcrimarea,
ia-te în brațe
și ține-ți de cald,
ia-te în brațe
și călăuzește-te prin întunericul
creat de tine…
vei ajunge să-ți fii

lumânare.
Silvia Urlih - 12.08.2017

miercuri, 9 august 2017

AM FOST, SUNT ȘI VOI FI O CARTE - Silvia Urlih

Mă uit în urmă și mă văd,
mă revăd…
o carte,
doar o carte
în care am pictat cuvinte,
am lăsat să cadă frunze de gând
pe filele albe,
mi-am lăsat sufletul să plouă
în cartea vieții mele.

Am lăsat să curgă boabele de rouă,
le-am lăsat să-mi spele sufletul,
le-am lăsat să-mi mângâie
fruntea obosită
de atâta trăire,
le-am lăsat să ude bobocii florilor
care vroiau
să se ofilească,
până ce au înflorit iar.

Am scris cu viață în viață,
cuvinte cernute de gând,
le-am lăsat să scrie
pe bucăți din suflet,
cu suflet,
am lăsat inima să-mi fie călimara sângelui
pierdut în bătăliile pe care le-am dat
cu mine și…
am reușit !

Am fost sunt și voi fi o carte
în care
am scris,
scriu
și

voi scrie.
Silvia Urlih - 09.08.2017

luni, 7 august 2017

AM ALES SĂ NU MAI FIM - Silvia Urlih

E seara
nostalgiilor,
e seara
amintirilor,
e amintirea ultimului sărut,
a ultimei îmbrățișări,
e seara-n-care
un braţ m-a învelit
și
m-am pierdut în el ca-n puful norului,
deși
doar eu știam că e ultima noapte,
e seara-n care m-am rătăcit în braţele tale,
ca-ntr-un necuprins .

Privesc acum
la umbra norului tău,
urma lui
mă ademenește spre ceea ce a fost,
dar,
din tine
a mai rămas
doar gândul…
De ce doar gândul ?!
Pentru că
ai rupt necuprinsul brațelor tale…
Din tine
a rămas doar parfumul umbrei
urmei tale.

Mai simt o secundă căldura brațului pierdut,
dar,
doar ca să mă pierd
ca la începuturi în el
și
găsesec doar frânturi,
rătăcesc în imposibil,
rătăcesc în noaptea amintirilor noastre și…
nu regret nimic…
ai fost
și nu mai ești
pentru că eu,
sau tu,
am ales să nu mai fim.


Am ales să nu mai fim pentru a nu ne răni.
Silvia Urlih 07.08.2017