Retrospectiva anilor ce-au fost.... Silvia Urlih

Înainte să-mi dau seama, iată-mă cu ghiocei la tâmple. Mă uit in jur….mă uit în spate….revăd fapte…revăd prieteni…revăd locuri….mă uit în adâncul sufletului meu  și mă întreb : mai există copilul din mine ? a îmbătrânit oare o dată cu mine ? Ce am făcut eu bine, ce am făcut eu rău,ce aș schimba ? Ce aș lăsa așa cum a ieșit ?

Doamne, Te întreb, am construit eu ceva de durată în lunga mea viață ? Îmi privesc inima…..ce văd în ea ? Am învățat să mă iubesc ? Am învățat să iubesc? Am învățat să te iubesc Doamne? Am învățat să dăruiesc iubirea pe care tu mi-ai dat-o ? Scrutez cu greu viitorul….este încețoșat ? Am început să învăț sa trăiesc.? Și iar privesc in spate…Ce am făcut ? averi ? case ? mașini ? fapte bune  ?  Nimic din toate astea nu sunt perene….sau poate sunt ? Dar vine vremea să plec și să las totul în urma mea,așa cum le-am construit……bine sau rău….    

Singura mare avere care rămâne in urmă : –COPIII – Copilul și felul cum am reușit să-l legăn , să-l cresc, să-l educ…cum am reușit să-l fac să înțeleagă să-și trăiască viața…..cum l-am învățat să construiască ceea ce eu am început….bine,sau rău, frumos sau urât…. Doar așa rămâi veșnic tânăr în amintirea ta, în amintirea tuturor, în amintirea COPIILOR TĂI.....

                Mă uit spre sufletul meu….e fericit ? am făcut ceva și pentru mine ? Mi-am oferit fericirea pe care o merit , sau poate că nu merit să fiu fericită ? Am luptat, mi-am depășit limitele…. Am suferit, am tăcut, am înghițit relele….ce am făcut pentru mine ? Am dăruit ….m-am dăruit….am crescut copii, am ajutat prieteni, am învățat să-i iert și să-i respect pe cei din jur …. Sunt fericită ? Sunt împlinită ? Care au fost cele mai fericite clipe din viața mea ?..... Am fost  fericită când am adus pe lume un copil, am fost fericită când a început școala, când a termita facultatea, când s-a însurat, când a devenit tată. Sunt fericită când el este fericit. Sunt fericită când cei din jurul meu sunt fericiți……sunt fericită când mă rog celui de sus…..

Care au fost cele mai nefericite clipe din viața mea ? Off….că multe maii suuuunt…

Ce am făcut eu bine, ce am făcut eu rău,ce aș schimba ? ce aș lăsa așa cum a ieșit ? Nimic nu aș schimba. Tot ceea ce am trăit a fost la intensitate maximă. Am apăsat  pedala de accelerație a vieții și am zburat spre amurg……, sau spre răsărit…. Poate abia acum încep să trăiesc. Poate că abia acum , când am pus la punct tot ceea ce mi-am dorit pentru cei dragi mie e timpul să-mi acord puțină atenție. Aș schimba ceva din felul în care am trăit ? NU ! Aș lăsa toată viața mea așa cum a fost. Nimic nu a fost întâmplător. Toate au avut o rânduială. Ce va rămâne în urma mea ? în afară de copii, NIMIC…. Doar amintiri și fapte. Cine sunt eu ? ! Ce-mi este viața !?

SUNT APĂ ȘI FOC

Sunt focul

ce cu apă se-adapă,

un foc ce de râu se agață,

sunt foc

ce înoată în apă,

o apă

ce arde cu viață.

Sunt focul

ce arde în valuri,

sunt valul

ce focuri aprinde ,

sunt apa

ce arde-n adâncuri,

o apă ce focul în brațe-l cuprinde.

Sunt apă și foc

într-un val,

apă și foc

în vechi trup,

sunt semințe de opal

ce nicicând nu se rup.

Sunt focul

din margini de soare,

focul

ce apa nu-l stinge,

sunt apa

din focul ce doare,

sunt focul

ce nimic nu-l atinge.

VIAȚA, O BALADĂ

E viața baladă

de gânduri nespuse,

baladă

de doruri strânse-n curcubeu,

e viața torent

de lacrimi nescrise

ce urcă lin spre Dumnezeu.

E viața baladă

de plâns în surdină,

baladă

peste durerile-nvinse,

e viața cânt

de mandolină

cu iubiri și vise încă nescrise.

E viața baladă

de zâmbete îndurerate

cu plâns și râs

în tăceri,

cu versuri

în poeme cenzurate,

cu valuri strânse-n munți de dureri.

Fragment din cartea„Biserica sufletului meu”- Silvia Urlih

FII PUTERNICA !!!!

Dragele mele

Am sa ma adresez in special celor care inca nu au ajuns la varsta de 50 de ani….voi aveti timp sa invatati sa nu faceti greselile pe care le-am facut eu, de-a lungul timpului….Am luptat, m-am sacrificat,am muncit , am daruit…..iar mie nu mi-am acordat atentia cuvenita…Am avut mare grija sa arat foarte bine la exterior… cum sunt imbracata, cum sunt coafata…cum vorbesc, cum ma comport….sa nu jignesc, sa nu supar, sa nu deranjez……Am avut grija sa invat sa ma rog…. sa ma rog pentru cei de langa mine….sa le fie bine, sa nu le liseasca nimic……Nu am avut timp sa citesc in cartea sufletului meu...eram prea preocupata pentru fericirea celor din jur…

Am cazut rupta de durere in genunchi de fooarte multe ori…..tot de atea ori am reusit sa ma ridic …am invatat sa merg cu capul sus, sa nu-mi fie rusine de mine si de familia mea…

Am invatat apoi din repetatele mele greseli sa-mi acord si mie din ce in ce mai des atentia cuvenita..

Noi femeile ne comportam ca si cum am trai mii de ani! In sine, fiecare zi nu inseamna foarte mult, insa adunate, aceste zile reprezinta chiar viata noastra. Timpul nu poate fi recuperat, el trece, fiecare moment este unic! Ne bucuram de viata prea putin si amanam mult prea mult lucrurile cu adevarat importante pentru noi!

Si totusi,niciodata nu este prea tarziu sa facem o schimbare in viata noastra, sa ne regasim pe noi insine. Cu cat mai devreme cu atat mai bine. Este frumos sa fim in cautarea succesului, insa totul capata sens numai in momentul in care ne acordam noua atentia cuvenita. Multe femei ajung la 50 sau 60 de ani si realizeaza ca nu si-au acordat lor suficienta atentie si abia atunci incep sa aduca un echilibru in viata lor….niciodata nu este prea tarziu.

Cum sunt gandurile si experientele tale? Hraneste-ţi grandina mintii cu informatii, cunostinte sau experiente placute….cultiva multe flori in gandurile tale….vei inflori si tu pe masura ce gradina mintii tale va fi plina de flori.

Simplifica-ti viata si bucura-te de fiecare clipa.Scoate buruienile, gandurile negative din gradina mintiii tale! Uda si ingrijeste ceea ce ai bun! Vizualizeaza un viitor luminos!Adu in viata ta, in gandurile, sentimentele si actiunile tale, energie pozitiva!Priveste-te in oglinda si minuneaza-te de ceea ce vezi !Fii calma si rabdatoare cu tine ! Plimba-te singura prin aer liber ! Iesi la un ceai sa o cafea cu prietenele !

Nici una dintre noi nu este de neinlocuit…

FII PUTERNICA !!!! Cumpara-ti o floare sau un buchet imens de flori, ori de cate ori esti deprimata,sau obosita !

Doar un actor- Silvia Urlih

In lipsa prezenței tale , altcineva ți-a  luat locul. Alte mâini i-au îmbrăcat trupul, alte buze i-au gustat pielea, alte atingeri i-au adorat formele. A primit respectul și iubirea pe care tu nu ai știut să i-o acorzi vreodată  . Ai tratat-o ca pe proprietatea ta, ca pe sluga ta. Ai împins-o în brațele altui bărbat care i-a spus cuvintele pe care le aștepta de la tine. I-a arătat că poate fi respectată. Poate că a mințit-o, dar a mințit-o frumos . Acum, ți-ai dat seama că o iubești ? Târziu… mult prea târziu.

A împărțit prea mulți ani singurătatea în doi. Acum, când se pare că te-ai schimbat, preferă să plece de lângă tine,  undeva unde să fie iubită, undeva unde să simtă căldură și respect. Acum are curajul de a se rupe de tine.

După ce împingi un om să plece de lângă tine, nu are rost să-l oprești din drum,  nu are rost să-l rogi să se mai întoarcă, nu are rost să-i ceri să mai rămână, nu are rost să-ți ceri iertare…

Ai greșit….cu cuvântul, cu fapta și doare rău. Ai lovit cu pumnul și doare. Ai lovit apoi cu vorbe dulci  și doare și mai rău. Ai distrus un suflet. Ai lovit-o cu trandafiri albi, doar că erau plini de spini... Urmele lăsate de spini încă-i mai ard trupul. Lacrimile vărsate nopți în șir i-au brăzdat obrajii încă tineri.

Femeia forțată să plece din viața ta, din viața lor, nu mai vrea să joace rolul principal în piesă .

Piesa de teatru , drama ei și a ta , a luat sfârșit. Cortina s-a lăsat…. e întuneric pe scenă…și este liniște deplină. În spatele cortinei… doar tu și ea. Ceilalți actori s-au retras spre cabine să-și șteargă fardul , machiajul și să plece grăbiți spre casele lor.
          De ce nu aplaudă nimeni ? De ce plângeți ? De ce nu râdeți ? E doar o piesă de teatru….O piesă în care el a lovit, ea a plecat, după zeci de ani în care a suportat umilințe, suferințe, înjosiri.
          Un actor bun nu se lasă alungat. Un actor bun își șterge lacrima,își șterge fardul, zâmbește …. și merge mai departe. El știe că după ce s-a lăsat cortina, trebuie să dispară, cu zâmbetul pe buze, așa cum a jucat toată viața lui acolo, în lumina reflectoarelor.

Femeia, actrița care și-a jucat propriul rol  în piesa voastră, cu sufletul sfâșiat , cu lacrimi în ochi dar cu zâmbet și speranțe în privire trage cortina, închide ușa în spatele ei ,  lasă în urmă amintirile și un buchet mare de trandafiri albi , ai căror spini o privesc tăcut.

CAPTIV ÎN TRUP

În dialoguri mute sunt sufletele noastre,

se-ntreabă neîncetat

unde-au greșit;

de ce nu mai plutim

ca ieri

spre astre ?

de ce rămâne

destinul ne-mplinit?

Sunt întrebări ce ți le pun în gând…

nu îmi răspunde,

oricum nu te mai cred,…

tu m-ai ucis

când m-ai lăsat plângând,

iar ura ta,

m-a transformat din șevalet

în pled.

Am fost îndrăgostită de sufletu-ți uzat…

de suflet,

nu de trupul sterp și ofilit …

cu vorbe otrăvite în hău

m-ai aruncat …

eu am ieșit,

tu ai rămas în trupul tău

zidit.

Azi, sufletele  noastre sunt îndoliate.

eu voi pleca ,

din lanțul tău

o să mă rup…

când  trunchiurile noastre

vor fi carbonizate,

sufletu-ți va rămâne,

pe veci,

captiv în trup.

Fragment din cartea „ Buserica sufletului meu” Silvia Urlih

… Lecție de viață ! Silvia Urlih

Trăiesc. Respir aerul tare de munte. Sunt aici, acum…. exist… sunt EU. Cerul parcă mă orbește cu sclipirea lui. Încerc să număr stelele… una… două.. trei.. sunt mii… cum să le număr ?Fiecare dintre ele,reprezintă un  suflet…Mă uit spre steaua mea…e tristă… mâine va trebui să plece o dată cu mine spre realitate , spre cotidian… spre zarva , zgomotul și zbaterile de dincolo de munții gătiți în haine verzi de sărbătoare. Trebuie să mă întorc acasă.

Aici, în creierul muntelui am fost alt suflet…am fost pentru câteva zile un fluture cu aripi larg deschise. Am zburat peste munții stâncoși, am plutit peste iarba verde și grasă, m-au mângâiat brazi falnici .. mi-a cântat cerbul singuratec… mi-a susurat lin , apa rece de izvor…. M-a luat în zbor, pe aripa lui puternică , un vultur uriaș .

Fiecare mi-a șoptit pe strune de vioară , câte o melodie… Fiecare mi-a dat câte un sfat…

De la munte am învățat să fiu tare ca o stâncă…să nu las tristețea, problemele și durerile să mă doboare. M-a învățat că drumul spre culmile luminii este solitar, greu , obositor și fără de întoarcere.

De la brazi am învățat să fiu dreaptă, semeață și mândră, să nu mă las doborâtă de boală, să-mi păstrez tinerețea sufletului …. veșnic. M-a învățat să-mi urmez visul, și că nu este absolut nimic ce nu pot face .

De la apa limpede și rece de izvor am învățat să mă las în voia destinului , să curg spre necunoscut , lin, să-mi croiesc drum prin cele mai inaccesibile locuri, fără să-mi stea nimic în cale. M-a învățat să-mi deschid inima spre univers și să caut , fără să privesc în urmă.

De la iarba verde , am învățat să fiu mlădioasă, să mă înclin sub bătaia  vântului și a ploii , fără a mă afunda în noroi, iar când iese soarele să revin la viață, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am mai învățat că acolo, ascunsă în umbra brazilor pot rămâne verde chiar și peste iarnă. Rădăcinile rămân adânc înfipte în pământ…. mă pot înveli și hrăni cu zăpada .

De la stele am învățat că trebuie să strălucesc ,indiferent de întunericul din jur…să strălucesc și să dăruiesc lumină. M-au învățat să mă las condusă de iubire prin întuneric , să merg încotro mă duc visele, urmându-mi steaua , pentru că într-o zi , întunericul va fi lumină veșnică.

De la cerb am învățat să cânt duios și blând , balada iubirii . M-a învățat să cred în mine, să fiu perseverentă.

De la vultur am învățat că pot zbura liber, fără compromisuri spre înălțimi  de neatins. M-a învățat să zbor unde nimeni nu poate ajunge, m-a învățat să-mi apăr și să-mi hrănesc puii …m-a învățat că trebuie să-i feresc  de vitregiile vieții. M-a învățat că aripile devin puternice doar zburând cu ele larg deschise.

De la lună am învățat să fiu înțeleaptă și înțelegătoare , să ascult durerile întregii lumi, să nu mă plâng, să am răbdare. M-a învățat să-mi urmez lumina, să nu sting flacăra speranței, să cred în mine. M-a învățat că dacă-mi doresc mă pot întâlni cu soarele în zorii toamnei.

Natura mi-a mai dat o lecție de viață… Plantele, animalele , mi-au redat dragul de viață, mi-au redat dorul de visare și împlinire a visului. Mi-a adus aminte că trăiesc, că exist , că trebuie să mă bucur din lucruri foarte mărunte… Privesc tăcută cerul plin de stele… sunt atât de aproape de ele…O să plec spre casă, cu natura în sufletul meu.

M-AI ÎNVĂȚAT !

M-ai învățat

s-ating steaua cu palma,

mi-ai arătat

că cerul mi-e sub tălpi ,

mi-ai spus

că norii sunt ascunși de-a valma

în gropi pustii ,

cenuși înnegurate-n stâlpi.

M-ai prins de suflet

cu sufletu-ți frumos

și m-ai condus

pe punți pictate-n soare,

din zbor mi-ai luat

nămolu-alunecos

și-am învățat

că dorul

nu mai doare.

Pe umăr mi-ai zidit

păduri de flori,

pe frunte

mi-ai înmiresmat

magnolii verzi,

mi-ai arătat

că eu și sufletul putem fi iar

surori

și mi-ai șoptit :

”iubirea-mi… să n-o pierzi”.

 fragment din cartea „Biserica sufletului meu ” Silvia Urlih

CÎNTĂ TANDRU……melc, melc, codobelc…

Cer instelat…. printre miile de steluțe văd carul mic… văd carul mare…. E atîta lumină aici pe vîrf de munte…. Unde s-o fi ascuns luna ? Stă pitită pe după vreo creastă de munte…. Sunt atît de sus, că am impresia că pot prinde o steluță…. Poate chiar stteluța mea… Se aude un cîntec trist….. o fi cerb… sigur e cerb…. de ce cîntă  așa ???  iși cîntă de jale…. pe cine o fi pierdut în padurea deasă de brazi ????  cred că-și caută căprioara… Și iar privesc steluța… e atît de micuță și plăpîndă… e atît de tăcută…e atît de tristă… De ce o fi așa de tristă steluța mea ? Ce știe ea ? Ce o fi văzut ?

Mă privește zîmbindu-mi… mă mîngîie cu luminița ei… Începe să îngîne cîntecul trist al cerbului… Ascult cu atenție… e un cîntec tandru… un cîntec blînd…. cîntă melc melc codobelc… Îi cîntă căprioarei… o vrea lîngă el… o vrea înapoi… Doar că ea, căprioara s-a retras , s-a închis din nou în cochilia ei… Ascultă cîntecul tandru al cerbului, dar nu mai are curaj să iasă iar la lumină… A revenit la fricile din copilărie.

Îi era așa de bine acolo, în cochilia ei… De ce a ieșit ??? Cerbul i-a promis că-i va cînta cu blîndețe , melc , melc codobelc…. L-a crezut și a ieșit…. A ieșit și a vazut lumina steluțelor… A ascultat cîntecul fluturilor…     A simțit mîngîierea ierbii… A ascultat balada cristalinului izvor din poieniță….. A zburdat prin mătasea albei zăpezi.. A fost fericită ?! Ce puțin a durat zîmbetul.. ce puțin a durat speranța…c e puțin a durat feeria dansului… S-a speriat prea tare de felul cum a cîntat cerbul… A cîntat prea brutal… prea a greșit partitura… prea a falsat…

Acum căprioara s-a refugiat speriată inapoi în cochilia ei… s-a închis iar în ea…

O întreb pe steluță ce relevanță are acest cîntec ? De ce un cerb cîntă melc melc codobelc ? Cu blîndețe îmi explică… Melcul, cu căsuța în spate, stă linișit pe frunza verde…. De îi cînți cu voce blîndă , scoate capul din cochilie și incepe să meargă, încet, dar sigur, spre infinit…de nu știi însă să-i cînți, îl sperii și se închide pentru totdeauna în cochilie.     

Cerbul a inceput să învețe a cînta duios, blînd , tandru….Ce trist e cîntecul lui… O caută cu disperare… Prea tîrziu… mult prea tîrziu…. Dezamăgirea ei e mult prea mare… spaima ei e de nevindecat… suferința sufletului doare….

Steluța mea îngînă duios cîntecul, alături de cerb…poate o va putea ea, steluța , vindeca din nou pe căprioară de frică, de spaimă ???

Să o rog și eu ? să încerc să vorbesc cu căprioara și să o conving să-i mai dea o șansă cerbului?  Mai bine nu… mai bine las lucrurile așa cum sunt… Cine sunt eu să judec… cine sunt eu să mă amestec în viețile lor ? Eu sunt un simplu om… Ei în schimb, Căprioara și Cerbul sunt singurii care vor ști ce hotărîre vor lua… Dumnezeu le va lumina cărările , le va arăta drumul pe care vor putea merge mai departe... Iar steluța mea,…. ea va fi lumina trimisă de divinitate. Poate îl va învăța ea pe cerb să-i cînte duios căprioarei … melc, melc , codobelc.

de Silvia Bya

CER AJUTOR !!!!!!

Doamne…sufletul meu strigă după ajutor…

În viața asta crudă nu mai pot fi actor…

Lupt singură cu mine, voi nu mă auziți ?

De ce în deznadejde iubiții mei, mă azvîrliți ?

Cer  ajutor la tine, copilul meu cel drag,

Eu te-am crescut și te-am udat ,să fii semețul fag.

Sunt singură și doare…și merg spre nebunie…

De ce ești surd…nu vezi că sunt în agonie ?

Ai casa ta, copii tăi,și cred că-ți este bine..

Sufletul meu doar astăzi,te cere lîngă mine.

Nu mă lăsa copile , mămica ta e-n boală.

Ajută-mă te rog…dă-mi mîna de mă scoală..

Sunt trestia plăpîndă ce este la pământ.

Un uragan puternic mă ține…și m-a frînt.

Eu vreau să plec spre stele,dar ele nu mă vor

Mi-au spus să mai aștept..însă durerile mă dor

Cer ajutor la lună, să-mi mîngîie durerea

Cer ajutor la stele să-mi spele amintirea.

Cer ajutor la Tine, iubite Domn al meu

Doar Tu ești lîngă mine, acum cînd îmi e greu.

de Silvia Bya

NU CERE - Silvia Urlih

Am cerut Domnului să mă primească în iad,

și nu m-a primit.

Mi-a răspuns : “Mai ai de pătimit”

Am cerut Domnului să mă primească în rai,

și nu m-a primit

Mi-a răspuns : ”Mai ai de suferit”

Am cerut Domnului să-mi ia suferința,

și nu m-a absolvit

Mi-a răspuns : ”Urmează-ți credința”

Am cerut Domnului să-mi ia durerea,

și nu m-a auzit

Mi-a răspuns :”Urmează-ți tăcerea”

Am cerut Domnului să-mi ia neliniștea

și nu mi-a luat-o

Mi-a răspuns :”Urmează-țí liniștea”

Am cerut Domnulu să-mi ia adormirea,

și nu mi-a luat-o

Mi-a răspuns :”Urmează-ți simţírea”

Am cerut Domnului să-mi dea putere,

și m-a ascultat.

M-a luat în brațele Lui și mi-a spus: ”Nu-mi cere”

”Nu te-am abandonat !”

Silvia Urlih 13.08.2011

GÎNDURI DE DUMINICĂ

Eu….Cine sunt eu? Un punct minuscul in aceasta lume, o stea printre milioane de alte stele….un fir de nisip pe plaja infinită a lumii……o floare în marea gradină a lui Dumnezeu… Si eu, ca și voi, am viața mea. Pe cât de mică, pe atat de semnificativă. Am și eu povestea mea de viață, ca si tine,ca toată lumea.Cînd eu nu voi mai fi , voi rămîne doar o stea acolo , in îndepartatul și gigantul univers…. va straluci pentru mine,în amintirea mea, pierdută printre mii de alte stele. Eu sunt o ființă, un om cu sentimente. Un om care a încercat să-și croiască un drum în viață, un om care încearcă să dea vieții rost.
Sunt un suflet printre milioane de alte suflete , caruia îi place viața, care a invățat să trăiască.

Pentru a putea duce o viață plină de bucurie și fericire am avut nevoie de autocunoaștere, de cunoaștere, de înțelegere, de respect…. Avem nevoie să ne ajutăm aproapele, pentru a putea trăi împreună , fără a ne face rău unul altuia.
Încerc să fiu o fire veselă și optimistă,pentru a putea merge mai departe. Cu toții încercăm de mici să învățăm cât mai bine, însă nu doar la școala trebuie să învățăm. Eu am învățat din viață, din greșelile mele, din greșelile altora.Este bine să încercăm să fim mai buni unii cu alții, pentru că in fata lui Dumnezeu suntem diferiti, dar egali și pentru ca fiecare să poata fi mîndru să spună EU....SUNT EU...

Viața este trecătoare …nici nu ne dăm seama cât de repede poate să treacă.

Viața își poate schimba cursul într-o secundă..Oricând își poate schimba direcția ,ca o frunză ruginita care cade dintr-un copac bătrân schimbându-și traiectoria ori de câte ori vântul suflă încet sau puternic.....o frunză ce stă aninată de crenguța unui vajnic pom...dar care , la o adiere mai puternică poate aluneca cu viteză pe pământul crud.
Mereu m-am bazat pe mine ,am invățat să fiu puternică , am invățat să ascult doar ceea ce  mi-a putut fi de folos în decursul vieții mie și familiei mele.
Am învățat să nu mă las coplesită de părerile altora.
Am învățat să nu-mi lipseasscă din poșetă masca în spatele căreia îmi ascund teama, grijile, neputința, suferința.
Am învățat că nu eu trebuie să-i judec pe cei ce mă lovesc, de multe ori pe nedrept. Dumnezeu face dreptate, mai devreme sau mai tîrziu.
In viață facem multe greseli dar este un lucru normal …..orice om greșește ….. anormal este însă dacă nu învățăm din greselile făcute.
 Trăim într-o lume concretă,reală, dar nu mai puţin în propria noastră lume de reprezentări, de proiecţii şi de iluzii, de vise…. Lucrurile cu adevărat importante se află în sufletul nostru.

Există persoane care spun că fericirea este o floare rară. Și eu cred că așa este. Dar nu pentru că ea ar fi unică în lume, ci pentru că depinde de fiecare din noi cum știe s-o culeagă....

Florile cele mai scumpe nu sunt acelea cumpărate de la magazin. O floare crește dacă o îngrijesti.... în glastră, sau în grădină…..dacă o alinți, dacă o iubești…Un buchet frumos , deosebit , se face atunci cînd te apleci ca să le culegi……atunci cînd alături multe și diferite flori frumos mirositoare…Mai multe flori,adăugate în buchet, mai multă fericire….fericirea vine din lucruri marunte…

Viațta noastră este plină de astfel de flori, de mici fericiri împlinite. Nu trebuie decât sa le păstrăm cu grijă, în cufărul tainic al subconstientului și să ne gândim că și după o mare durere, vine o mare bucurie.Orice mare împlinire, realizare, își cere tainul. Există un permanent echilibru între cele două. ….pierzi, cîștigi…Unii spun că nenorocirile sunt mari și gratuite, numai fericirile sunt scurte și costisitoare…..

A fi fericit înseamna după unii, a iubi….a iubi este prima dintre toate fericirile,….a iubi , a dărui….a iubi pe cine te merită,pe cine te respectă. A fi fericit, după umila mea părere este a dărui reciproc....primesc- dăruiesc....dăruiesc- primesc.

VIAȚA MI-A SPUS- Silvia Urlih

Viața mi-a spus

că pentru lume sunt un anonim,

că deși nu ne dorim, 
oricum albim,

că dacă-mi doresc cu-adevărat, 
plutesc,

că deși obosesc uneori, visele se adeveresc.

Viața mi-a spus

că dacă mă împiedic de vânt, 
pot să mă ridic,

că indiferent de cât de greu mi-ar fi 
să nu abdic,

că nu poți obliga pe cineva să te iubească,

și 
nu am voie să las crucea să mă umbrească.

Viața mi-a spus

că nu te poți face de lume iubit,

că soarele strălucește mai tare în asfințit,

că trebuie să învăț să am răbdare,

că flacăra biruinței , din mine răsare.

Viața mi-a spus

că a greși e omenesc,

că dacă vreau cu adevărat, biruiesc,

că trebuie să învăț să trăiesc.

Am învățat 
să primesc, 
să iubesc , 
să dăruiesc.

Am învățtat din greșeli, am învățat din suferință,am învățat să iubesc, am învățat să dăruiesc,am învățat să privesc cu detașare în trecut, am învățat să-mi iubesc aproapele, am învățat să nu invidiez, să nu urăsc , am învățat să-mi iubesc și să-mi respect copii , am învățat să-mi doresc, am învățat să visez și să lupt pentru a-mi finaliza visul….am învățat să zbor liber, să fiu independentă, să-mi păstrez verticalitatea….am învățat să mă fac respectată, am învățat să fac și să spun doar ceea ce simt,...am învățat să trăiesc ca și cum ar fi ultima mea zi de viată, am învățat să lupt cu mine, depășindu-mi întotdeauna neputința, am învățat să mă ridic de fiecare dată cînd am căzut secerată în genunchi, agățîndu-mă cu delicatețe de EL, am învățat să nu-mi fie frică de moarte, am învățat să nu-mi fie frică de nimeni și de nimic, ci doar de mine, am învățat să-mi duc durerea și suferința cu demnitate și să nu mă plâng  la nimeni.....am învățat să tac, să plâng și să-mi strig durerea în gînd ,am învățat să nu-i cer lui Dumnezeu nimic, ci doar să-mi doresc, am învățat că e suficient doar să-I multumesc pentru ceea ce mi-a dat.... Am găsit gara și m-am urcat în locomotiva vieții, atunci cînd credeam că am pierdut și ultimul vagon.

Silvia Urlih 06.08.2011

SUFLET TRIST

Noapte vine cu suspine,

zboara sufletul cu mine

Si se duce ,se tot duce,

la Domnul sa ma aline.

Zboara sufletul meu singur

spre lumina de argint

In gradina de arama

         pentru putintel alint.

In singuratatea trista

eu imi plang acum amarul

Cu durere,cu venin,

s-a umplut din plin  paharul.

Ziua trece, noapte vine

singura-mi petrec tot timpul

Doamne,vino langa mine,

sterge-mi lacrima si chipul.

de Silvia Bya

TRECUTELE DURERI

O baladă a dorului am fost în viață,

O baladă de gînduri nespuse,

O baladă de arderi în gheață,

O baladă de lacrimi nescrise.

Suflet stingher pe-al flăcării filă,

Suflet zburînd spre zări necuprinse,

Suflet tandru de plîns  în lumină,

Suflet plutind peste dureri învinse.

Am plîns cu zîmbete îndurerate

Am plîns îngenunchind în tăcere,

Am plîns cu trăiri cenzurate,

Am plîns într-un ocean de durere.

Și iar râd de durerile-ascunse,

Și iar râd de viața -mi trecută,

Și iar râd de ploile- aprinse,

Și iar râd de lacrima tăcută.

de Silvia Bya