duminică, 30 decembrie 2012

Bună dimineața !



Am mai călătorit împreună , alături, încă un an. Am mai petrecut alături de voi un an cu bune și cu rele. Ce a fost ? Cum a fost ? Realizări, neîmpliniri ?
Am citit printre rânduri și am descoperit ce suflete frumoase aveți. V-am fost și mi-ați fost alături când sufletul ne-a plâns sau a explodat de fericire.
Fiecare dintre noi își va face bilanțul. Hai să strângem  durerile și neîmplinirile , să le mototolim și să uităm de ele . Să ne imaginăm că fiecare neîmplinire este o foaie de hârtie care ne sufocă privirea, gândul, sufletul. Ce a fost bun să continuăm, ce a fost nefolositor să  punem într-un săculeț și să aruncăm la gunoi..Nu la ghena de lângă colțul casei noastre ci la gunoiul amintirilor.
Vă mulțumesc tuturor că mi- ați fost alături .Îmi doresc să nu vă fi dezamăgit. Am învățat multe de la voi, mi-ați insuflat de multe ori încredere în mine.
Cu mulți dintre voi m-am cunoscut personal. Am descoperit cât de apropiați ne-am simțit. Parcă ne-am fi știut de o viață.
Vă mulțumesc tuturor pentru aprecierile pe care mi le-ați dăruit .Vom intra într-un an nou și sper să fim de asemeni alături , în aceeași manieră , decentă și constructivă .LA MULȚI ANI !
Silvia Bya Urlih

sâmbătă, 29 decembrie 2012

MOARTEA NU E MOARTE - Silvia Urlih



Te-ai întrebat vreodată,
de ce oamenii mor,
de ce pleacă spre noapte în noapte
cu–nserarea,
de ce nu înflorește în zori
al lor izvor
și pleacă în pământ
râzând cu lumânarea ?

Te-ai întrebat vreodată
de ce-i pun busuioc
și flori încununate
lângă frunte,
de ce icoanele-l îmbracă
și nu rămâne loc
pentru un strop de suflet
în zilele-i cărunte ?

Nu te-ntreba,
în moarte
tăcerea este scrisă în cuvinte
iar moartea nu e moarte ,
e viață,
e divin
lăsăm acasă trupul
uitat printre morminte
iar sufletul plutește
spre anii care vin.
Silvia  Urlih 29.12.2012

ARUNC FOCUL - Silvia Urlih


Ești jarul
ce mă  arde în tăcere,
ești miezul focului
la mine-n pumni,
din vreascuri
și din mosc
arunci durere
și-mi ningi cenușa ,
fără s-o aduni.

Mă arde focul ,
cenușa mă usucă,
pumnii-i deschid
și sting jarul cu lacrimi,
spun focului să fugă,
să se ducă,
dincolo de pumni, de foc,
de mine însămi
și de patimi.

Cu pumnii-ncătușați
culeg din plâns
o floare,
mi-o răsădesc în suflet,
cu sufletul o ud,
din rouă și zăpadă ,
iubire și iertare
pun sufletului aripi ,
iar focul
între veacuri 
îl ascund.

Silvia Urlih - 28.12.2012


vineri, 28 decembrie 2012

ÎNCĂ SUNT - Silvia Urlih


Simt
cum mireasma libertății
dintre ere
mi-adună anii
din pădurile
cu tei,
simt
cum gustul mi
se scurge
prin artere
și îmi aruncă-n sânge
încărunțiți de viață, 
anii mei.

Simt
cum ninsorile–adunate
între lumi,
mă-nzăpezesc
cu ninsul lor mărunt,
cum curg pe mine
dinspre culmi
și-mi spun
că n-am plecat,
că încă sunt.
Silvia Urlih 28.12.2012

POATE…- Silvia Urlih








Nu știu,
poate  că nu ți-am spus,
dar este-un loc
unde-am ajuns,
în care multe
nu s-au spus,
dar am ajuns …
și e de-ajuns.

Și poate …
poate nu ți-am spus,
că cerul nostru
e prea sus,
și norii sunt pictați
de-apus,
cu flori de măr
pe care-am plâns.

Și poate…
poate al meu surâs,
va șterge dorul
ce l-ai scris,
pe timpul meu
care-a ajuns,
la clipa ta
din visul nins.

Silvia Urlih 28.12.2012

IUBIRILE DIN MAI- Silvia Urlih


În zborul meu
spre infinita
nemurire,
ți-am dăruit o aripă
să poți zbura,
dar tu mi-ai frânt
și ultima plutire
spre visul
ce abia mai pâlpâia.

Ți-am dăruit
și aripa și zborul…
tu ai călcat râzând
pe visul meu ,
și n-ai văzut
că îmi striveai cu tălpile
ogorul,
pe care eu sădisem
iubirile din mai.

Cu aripile frânte ,
fără vise,
mi-am încuiat iubirea
în loc sfânt
și am rămas
cu florile de mai
promise,
să semăn alte flori
peste pământul
din pământ.

Silvia Urlih 28.12.2012

ÎNCĂ UN AN - Silvia Urlih



Ne-a-ncărunțit cu zile
înc-un an
punându-ne în plete
flori de nuferi,
ne-a învățat
cum să culegem
flori albe de castan
și-a presărat în noi
nopți albe
cu luceferi.

Ne-a numărat secundele
un Suflet drept
și blând,
colindul Lui
într-u colind
să-l ducem mai departe,
lumina stelei albe
și al iubirii gând,
să rupă-n veci
hotarul urii
aducător de moarte.
Silvia Urlih 27.12.2012

IZVOR - Silvia Urlih





M-am luat de mână
cu soarele și luna,
m-am prins în horă
cu marea
și cerul revărsat,
m-am aruncat în univers,
însă mi-a fost totuna
dac-am căzut
și mi-am strivit
izvorul
nesecat.

Când gerul
m-a îngenuncheat,
m-am apucat de-o rază,
pe curcubeu când am pășit
m-am agățat de dor,
când în pustiu am fost
și-am dat de-o oază,
m-am prins de vânt
și am urcat
tot spre al meu
 izvor.
Silvia Urlih 27.12.2012

joi, 27 decembrie 2012

SĂRUTUL VÂNTULUI - Silvia Urlih



Vântu-mi sărută trupul
ofilit,
în prag de ziuă
lacrima-mi șoptește
că vrea să spele sufletul
tivit,
de norul
ce îl taie
și-l strivește.

De gâtul vântului
ușor pășesc,
peste acordul trist
al unei harpe,
spre cerul verde
unde se adăpostesc,
ca într-un măr
semințele iubirii
de sub pleoape.

Vântu-mi sărută
trupul încă verde,
alei de flori
presară sub pământ,
mă duce unde nimeni
nu mă vede,
acolo ,
unde sufletul
mi-e gând.
Silvia Urlih 27.12.2012

MI-A SCRIS MAMA - Silvia Urlih




Mi-a scris mama
dintre ceruri,
că i-e dor de pomul vieții,
că i-e dor de munți, de râuri
și de zborul
dimineții.

Mi-a scris mama
dintre nouri,
că acolo-i soare veșnic
și că zilele-s ecouri,
care cern
cenușă-n sfeșnic.

Mi-a scris mama ,
buna mea,
în curând că-mi va trimite
inima-i
să-mi fie stea,
printre nopțile-adormite.

Mi-a scris mama
din pământuri,
că i-e dor de primăvară
și-mi trimite
printre gânduri,
luna mea
în prag de seară.
Silvia Urlih 27.12.2012

marți, 25 decembrie 2012

A CĂZUT UN GÂND - Silvia Urlih



A căzut
din cer de raze
gândul meu
tăcut și rece,
a căzut
iar în cădere
s-a lovit
de un munte nins,
a căzut
strigând la viață
să rămână,
să nu plece…
muntele i-a-ntins o mână
și din zborul lui
l-a prins.




A căzut din cer
un gând,
gând cuprins
de necuprins,
necuprinsul
mi l-a dat
să mi-l fac floare de mac,
cu privirea l-am chemat
și
la inimă l-am prins,
gândul
m-a-nvățat să cânt,
cântul,
suflet să mi-l fac.

Silvia  Urlih 25.12.2012

ÎNDEMN - Silvia Urlih






Nu murdăriți zăpada
cu gânduri nerostite,
nu îi pătați surâsul alb,
înmiresmat,
spălați-i puritatea
cu vise învelite,
în dragoste și în iubiri
de nepătat .

Pășiți cu tălpile spălate
de ninsoare,
iar umbra lor s-o presărați
cu flori,
luați cu voi și gândul
care doare,
trimite-ți-l cu luna
în noaptea dintre nori .

Nu murdăriți zăpada
cu ură și noroi,
cu inima să faceți
să lucească-n noapte,
credința și speranța
ce-și face casă-n voi,
iar sufletul lăsați-l să se scalde
în a iubirii șoapte.
Silvia Urlih 25.12.2012