luni, 30 aprilie 2012

CU MASCĂ FĂRĂ MASCĂ - Silvia Urlih


Ești obligat să porți o mască,
e masca zilei
ce o scoți de dimineață,
pe chip îți stă
precum o cască,
cu zâmbet hâd,
ascuns de viață.

Ești obosit și uneori te saturi,
ai vrea
al măștii fals
să îl arunci,
viața te păcălește,
nu-ți dă sfaturi,
ce să mai faci tristețea s-o alungi ?

Trăiești în deznădejde și uitare,
uiți masca uneori
să o lipești pe chip,
te lași furat de-ncredere
și cauți alinare,
dar ești lovit
cu bulgări de nisip.

Sunt suflete ce zboară spre un vis,
vor libere
sub soare să-nflorească,
cu vorbe grele sunt ucise,
minciuna le-a ucis.
și-atunci te-ntrebi :
Cu mască, fără mască ?
Silvia Urlih 30.04.2012

AȘ TRĂI ÎN MINE - Silvia Urlih



Aș trăi și aș muri
aș muri și aș învia
aș plânge și aș cânta…
aș cânta lumii
aș împreuna mâinile
m-aș ruga și aș cânta
aș trăi !

Aș dansa și aș muri
aș muri în mine
aș trăi în mine
aș cânta, aș dansa
și aș spune lumii
că e rău , că e bine…
aș trăi !

Aș sta, aș aștepta,
aș merge,
dar clipa aleargă, nu stă…
aș pluti
dar nu am aripi,
aș plânge
dar nu am lacrimi,
m-aș ascunde
dar nu am unde…
      aș trăi !     

Aș trăi și trăiesc,
aș zbura și zbor,
aș iubi și iubesc,
aș dansa și dansez,
aș cânta și cânt,
aș plânge,
dar...
de ce să plâng ?!
trăiesc,
trăiesc cu mine
în mine
trăiesc !
Silvia Urlih 30.04.2012

PETALE DE PLOI



Sunt focuri ce ard în inima lumii
Se-aprind din răutate, din urât
Urcă din hăuri, spre buza genunii
Se-mprăștie pe cerul mohorât

Sunt fulgere roșii de amăgire
Se lasă spre seară , în lume se zbat
Pădurea și marea se-ngână-n tăcere
Dansează în ritm de acrobat

Sunt gânduri de dor ce vin din zenit
Spală cu nori iubirea albastră
Se-oprește la tine, te-ntrebi de-a venit
Să-ți aline privirea, cu aripa-i măiastră.

Sunt curcubee din iubiri împletite
Coboară spre lume, coboară spre voi
Din albastru și alb, sunt speranțe ivite
În pas de vals ne cheamă cu petale de ploi.
 Silvia Bya

PĂDUREA DIN MINE - Silvia Urlih



Sunt…
seculara pădure sunt …
mă primenesc cu arderea ierbii,
cu verde te apăr,
prin anotimpuri, codrii tăi amuțesc,
în anii mei,
 din amnar,
focul iubirii îl scapăr.

Sunt …
de câte vieți tot cobor pe pământ ?
te  caut…
aștept imagine din vis, să te-ntâlnesc,
îți spun vorbe dulci,
dar
sunt spuse în gând
te aștept la izvor,
cu florile vieții
să te gătesc.

Prin codrii mei mă caut,
sunt încă nălucă,
mă strigi,
stele din ceruri ne leagă,
eu
te privesc, ,
te cresc iederă,
te văd cum cu gândul  m-atingi,
în mistere te învălui,
dar…
mă grăbesc..

Îmi ești scoarță vieții,
din trup înverzești,
lăstarii din tine mă strâng,
mă cuprind în aripă,
iarba ochilor mei
te vede
cum înflorești,
pădurea din mine e fulg,

e zbor de o clipă.
Silvia Urlih

ALBASTRĂ LĂCRĂMIOARĂ


Erai cândva o lacrimă cu zâmbete sub gene
Tot alergai desculță în floarea dimineții
Cu soarele te–ai însorit când ai pornit alene
Să răzvrătești furtuna, să înflorești nămeții

Erai o floare-albastră de lună-ndrăgostită
Sperai sămânța ta să nască alte flori
Cu dragoste ți-ai mângâiat floarea dorită
Din seva-ți ai hrănit-o din zori până în zori

Vegheai la floarea ta îmbobocită
Nu ai permis să fie de ura lumii-atinsă
Doreai să fie în rădăcină bine-nfiptă
Iubirea ta a ajutat-o să nu se lase-nvinsă

Un fulger negru a venit din hău și cu putere
Te-a frânt…petalele ți le-a împrăștiat
Ți-ai mângâiat în taină rănile și cu durere
La rădăcină cu lacrimi te-ai udat

Tulpina iar ți-e ruptă, dar ție nu îți pasă
Spinii te-au înțepat și ai căzut…dar te-ai sculat
Bobocul tău azi are două zorele-n casă
Cu  seva-i le hrănește să nu pice-n păcat.

Erai și încă ești albastră lăcrimioară
Din lacrimile tale înmugurești sub soare
Vremea e-n asfințit, e frig și este seară…

Dar… petalele-ți sunt soare iar lacrima, licoare.
Silvia Urlih

SPETANȚA LUMINII



Sunt zile când aș vrea să zbor
Să ajung la inima lumii
Să cânt doinele de dor
Să ating razele lunii…

Sunt zile când aș vrea să plâng
Să descarc ciutura –n somn
Să alerg desculă-n crâng
Să mă-nchin la Sfântul Domn…

Sunt zile când în maci mă-nnec
Să fiu cu mine un întreg
Să zbor spre cer, apoi s-alunec
Încet…să uit trecutul vitreg .

Sunt zile când aș vrea să fiu…
Să fiu iubire între veacuri
S- ating stângaci vechiul crochiu
Să aduc luminii dalbe leacuri.                            

Sunt zile când ușor mă-nclin
Îngenunchiez, poate mai cad
Din floare uneori mai beau pelin
În speranța luminii mereu mă scald.
Silvia Bya

duminică, 29 aprilie 2012

DRUM DE NICĂIERI- Silvia Urlih

Sunt drumuri
care vin de nicăieri,
mă-nvârt în loc
mă amețesc
m-agăț de vânt ,
mă rog de ieri,
să îmi arate calea
să știu cum
să trăiesc.

Sunt drumuri…
se învârt în jurul meu,
tot caut,
încă mai caut o ieșire,
poate-am ales ce-a fost mai greu…
dar știu
că asta e
a mea sortire.

Sunt drumuri
care vin din neființă,
când l-am găsit
pe-al meu
a fost o reverie,
mi-am pus în suflet
suflet și credință
și mi-am dorit
ca plăsmuirea
să  învie.

Sunt drumuri
strânse din milenii,
poate-am pornit pe-al meu,
pe cel visat,
poate am obosit
de lungi bejenii,
poate că am primit

ce mi-a fost dat.
Silvia Urlih 28.04.2012


sâmbătă, 28 aprilie 2012

DANSUL PĂDURII - Silvia Urlih


Un spirit călător
prin umedă pădure,
plutește
în genunchi spre rădăcină,
caută iubirea
în perla din mure,
o caută
și-n floarea de sulfină .

E spiritul
un arbore în zbor,
dansul i-e cântec
și iubire,
ce drag i-e cântul…
ce ușor!
dar iute-i
curge frunza
spre pădure!

Se prinde-n dansu-i
de un vis,
visează
că se plimbă cu pădurea,
se odihnește pe floarea de cais,
să rupă din durere
amintirea.

Se prinde-n dansul său
de un lăstar,
pădurea lui îl cheamă
în tăcere,
iubirea îl așteaptă,
să îi ofere-n dar,
iubire rătăcită
în veșnică iubire.


Silvia Urlih 27.04.2012

vineri, 27 aprilie 2012

CE E IUBIREA ? - Silvia Urlih



Ce e iubirea …
vom ști oare vreodată ?
de unde vine
și până unde merge,
de ce e mută
surdă și tăcută,
de ce îți toarnă în privire
lacrimi, ură, sânge...

Ce e iubirea ?
e simplă întrebare
e fuga de-ntuneric,
e zbor de înger spre lumină,
e rupere de tine,
e cedare,
e acceptare…
e iertare
e susur de izvor
scris în surdină.

Ce e iubirea ?
e vuiet ofilit ce apa o îngheață,
e zbor de flutur
ce dansează,
e licăr viu
în zor de dimineață,
e candela
ce arde-n fulger….
e plâns tăcut
care vibrează.

Ce e iubirea ?
e cântec scris cu inima pe stele,
e lăcrimarea florii
de narcis,
e un ocean de curcubeu
cuprins în joc de iele,
e despărțirea
trupului
de vis.
Silvia Urlih 27.04.2012






STRÂNG VIAȚA ÎN CĂUȘ - Silvia Urlih






Sunt cântecul viorii …
o soartă de artist,
trăirile le cânt
cu note calde,
cântul mi-e vesel,
dar
uneori mi-e trist,
precum tăcerea
ce curge din balade.

Eu pot fi mâna
ce mângâie arcușul…
pot fi artistul
cu zâmbet trist pe față,
pot fi un scânteia
ce-și strigă cărăușul,
pot fi o lacrimă
ce soarta și-o descântă-n viață.

Mai pot fi gama
ce strânge de arcuș
dar nu pot scrie cu râul
nici o notă,
pot fi genunchiul
cu mâinile căuș,
pot strânge viața
să strig la ea…
să nu-nțeleg o iotă.

El scrie textul
iar eu,
 doar joc în piesă…
e rolul vieții mele…
sunt chiar eu,
ieri m-am născut în zori
fără adresă,
mâine
când bate gongul,
la epilog,
e Dumnezeu.
Silvia Urlih - 27.04.2012

MOZAIC - Silvia Urlih



Sunt adiere
sau sunt fum,
sunt gând
sau întrebare,
poate sunt
floare
sau al său parfum
sunt…
cine sunt eu oare ?

Sunt…
sunt cine vrea El
ca să fiu,
poate că sunt
un nor sub soare,
poate sunt cântec
în pustiu
sau poate sunt durerea
care doare.

Sunt plâns,
sau poate că
sunt râs,
poate că sunt un val
de  mare,
poate că sunt
al meu surâs,
sau poate sunt
o lumânare.

Sunt luna,
sau poate sunt
un vis,
poate că sunt
 o lacrimă pe chip,
poate că sunt un pas
spre paradis,
sau poate sunt
al mărilor nisip.

Sunt melodia vieții
cântată de chitară,
poate că-s doar
un fir de praf,
poate sunt
noaptea dintr-o vară,
sau poate sunt
un început
de paragraf.

Poate că-s toate-acestea la un loc,
sau poate că nu sunt nimic,
poate că-s rugul ce s-a ferit de foc,
sau poate sunt… un mozaic
Silvia Urlih 27.04.2012

miercuri, 25 aprilie 2012

EU SAU SUFLETUL ?!


Sunt frumoasă când la eternitate privesc
Mă nasc și renasc din pasărea phoenix
Mă caut , mă identific cu mine și găsesc
Prin căutări , răspunsuri la marele ”X”

Sunt frumoasă când prin plete
Adie divinul , când mereu mă regăsesc
Când eu și destinul compunem cuplete
Când prin viață zâmbind… eu pășesc.

Sunt…sunt eu și cu mine o ființă
Ne-am cunoscut întâmplător pe pământ
Când ne-am văzut ne-am pus o dorință
Să fim împreună…eu și cu mine…până când ?

Sunt…..de fapt noi două suntem
O singură suflare, o trăire
În adâncul sufletului meu împreună pătrundem
Eul mă-ntreabă.. :cine ești tu,ce vii din adormire ?

Sunt frumoasă eu ? Eu ? nu…sufletul
Sufletul mi-e frumos, el se oglindește pe față
Sufletul meu mi-a găsit trupul
El mă îmbărbătează în fiecare dimineață.
Silvia Bya