vineri, 30 noiembrie 2012

O CLIPĂ CÂT O VIAȚĂ - Silvia Urlih






Ai privit…
ai privit soartă
din infinitul tău, de dincolo de sori,
ai pășit apoi pe-al sufletului poartă
și-ai adormit...
visai să te trezești a doua zi
cu mine, lângă mine-n dalbe zori.


Ai scuturat suflare în venele de gheață,
ai respirat cu mine, 
un minut,
ai presărat un strop…
un strop de viață
și ai rămas ascunsă-n trup
să-i simți 
al lui tumult .

Ai poposit o clipă  
în palma-mi obosită,
trupul te-a strâns în pumni
și te-a ținut aproape,
în brațe soarta te-a luat ,
să te păzească
de viața care-ar vrea să te îngroape.

Penița înmuiată în sânge 
și pelin,
a scris 
cu litere de focuri
peste gheață,
că peste trup și suflet a încuiat destin
și le-a unit cu mir,
o clipă,
cât o viață .

Silvia  Urlih 30.11.2012

joi, 29 noiembrie 2012

ȘTII CE-MI DORESC ?!- Silvia Urlih



Știi ce-mi doresc ?
Să sparg oglinda
care mă privește,
să intru dincolo de cer
împărătesc,
să uit pentru o clipă
că anii
mi-s poveste
și să mă joc
cu joaca ,
să fiu din nou
copil,
deși albesc.

O Doamne,
dac-ai ști câte-mi doresc !
Dar
am unit dorințele într-un cuvânt;
 iubire…
aș vrea
să îți fiu cruce,
din Tine să tot cresc,
aș vrea
să-mi scrii pe soartă cu muguri :
fericire.

        Și-mi mai doresc,     
să scriu pe rana timpului
o rugăciune,
                     să desenez cu gândul                    
și-n cântec să doinesc,
să pot aprinde-n rugă
un foc
de iertăciune
și să mă-ntorc
în timp
copilul meu să-mi fiu,
să uit
că-mbătrânesc.
Silvia Urlih 29.11.2012

RĂMÂNĂ SCRIS ! Silvia Urlih


Pe nicovala timpului
să ne-nfrățim 
cu timpul,
ne fie clipa liberă pe nori,
să ne răsară gândurile-n gând 
cu anotimpul,
ne fie gândul veșnic 
lângă sori.

Pe orologiul timpului rămână scris,
c–am răsărit 
cu primăvara-n gând
și am trecut prin clipe, iar timpul nu ne-a zis
că ne-am oprit cu clipa
o clipă
în pământ.

Rămână încrustat pe-al timpului cadran,
că am trăit 
secundele cu gândul,
că viața
n-a trecut în van
și n-a plecat
 în vânt 
cu vântul.

Pe nicovala timpului rămână veșnicia
trecerii noastre sub cer făr de păcat,
cu ceru-apoi să facem cununia,
când amintirea 
va rămâne-n urmă
și când ”acasă” 
am plecat.

Silvia Urlih 29.11.2012

miercuri, 28 noiembrie 2012

CE FRUMOASĂ EȘTI! - Silvia Urlih





Ce frumoasă ești
când prin plete ți-adie divinul ,
când zâmbind,
cu pădurea te însoțești
și preschimbi în miere, pelinul.

Ce frumoasă ești
când vara îți pune-n urechi ghiocei
când desculță
peste nouri pășești
și cu viața petreci în cântările ei.

Ce frumoasă ești
când trupul și sufletul ți-s una
când nopții din jur
îi zâmbești
și urci să–ntinerești la braț cu luna.
Silvia Urlih 28.11.2012

VIAȚA, O BALADĂ - Silvia Urlih



E viața baladă
de gânduri nespuse,
baladă
de doruri strânse-n curcubeu,
e viața torent
de lacrimi nescrise
ce urcă lin 
spre Dumnezeu.

E viața baladă
de plâns în surdină,
baladă
peste durerile-nvinse,
e viața cânt
de mandolină
cu iubiri și vise încă nescrise.

E viața baladă
de zâmbete îndurerate
cu plâns și râs
în tăceri,
cu versuri
în poeme cenzurate,
cu valuri strânse-n munți 
de dureri.
Silvia Urlih - 28.11.2012

SUNT APĂ ȘI FOC - Silvia Urlih





Sunt focul
ce-n râu se adapă,
un foc ce de mare se-agață,
sunt foc
ce înoată în apă,
o apă
ce arde cu viață.


Sunt focul
ce arde în valuri,
sunt valul
ce focuri aprinde ,
sunt apa
ce arde-n adâncuri,
o apă ce focu-l cuprinde.

Sunt apă și foc
 într-un val,
sunt apă și foc
în vechi trup,
mi-e viața etern recital
sunt lavă,
din mine erup.

Sunt apă și foc
printre lacrimi,
apă și foc
într-un plâns,
sunt gând
ce aleargă prin patimi
cu lacrima florii-n surâs.

Sunt focul
din margini de soare,
sunt focul
ce apa nu-l stinge,
sunt apa
din focul ce doare,

sunt focul ce arde când ninge.

Silvia Urlih 28.11.2012

marți, 27 noiembrie 2012


Bună dimineața !
        Trec prin viață ca și cum aș escalada un munte: pe partea abruptă urc , plină de speranțe,cu un imens bagaj cu vise. Cu timpul bagajul se împuținează… visele își mai estompează paleta de culori.Poposesc uneori alături de vulturii pleșuvi , pentru a prinde curaj,pentru un strop de liniște.
Am ajuns pe culme, cam la jumătatea vârstei….privesc înapoi de unde am venit…:greu urcuș…
Apoi, împinsă de brațul puternic al timpului, încep coborârea pe cealaltă coastă a muntelui…. Parcă-i mai lină…bagajul cu visele mele a devenit foarte mic și foarte ușor…dar am mai adăugat unul mare de tot .. visele copiilor mei. Mai odihnesc o clipă pe trunchiul unui copac uscat, privesc în vale, mai respir aerul curat de munte și continui coborârea. Ajung oare la poala muntelui ?
Aud din codrul ce mă înconjoară un îndemn :”nu lăsa visele să piarăn nu le lăsa să se piardă prin unduirea clipelor”. Visele trebuie să trăiască , pentru că dacă visele mor , viața devine o pasare cu aripi rupte și nu mai poate zbura.
Apoi, cu trupul obosit de urcare și de coborâre, îmi spăl gândurile și voința în izvorul cu apa vieții.Mă spăl de urât, de dureri, îmi las oboseala în apa ca de cristal și continui mersul. Pare că, acum la coborâre e mai greu drumul…. mai greu, deși bagajul din rucsacul meu de vise s-a împuținat. Să fie oare doar oboseala urcușului ? Cine știe… Eu trebuie să continui să cobor până la poala muntelui. Acolo sigur mă așteaptă ”acasă”
LUMINA VIE A IUBIRII FIE CU TINE !
Silvia Bya Urlih

TESTAMENT fiului meu - de Silvia Urlih


Când
soarele
mă va culca în florile de tei,
iar noaptea
mă va ține-n veci de mână,
din trupul meu
să faceți cenușă
pentru zei
și s-o ascundeți într-un ochi de lună.

Când
lacrimile-mi vor secătui privirea,
iar zâmbetul
îmi va fi fost sculptat,
să-mi luați cu voi la ceruri
adormirea
și să-mi iertați păcatul
din păcat.

Când
ceru-mi va deschide
nemurirea
și când pământul
mă va vrea în palma lui,
să știți că mi-a șoptit plecarea
să urc la casa mea,
la casa Domnului.

Și când
cenușa-mi va pluti
peste copaci,
iar îngerii
îmi vor cânta ultimul cântec,
eu vă las scris
că vreau
să dorm în câmp de maci,
să mi se piardă sufletul
în roșul lor
descântec. 26.11.2012
(fiului meu )
Silvia Urlih

luni, 26 noiembrie 2012

SĂ FIM IAR MÂNDRI !- Silvia Urlih


Îngenunchez
tăcută-n fața steagului
și-un gând începe-n mine
să dospească,
visez
să-ți fie date magului
durerile ,
iubită țară românească .

Ești țara mea,
ești România mea !
culorile unite-n steg mă-mbărbătează !
azi
vreau să fii precum o stea
și-aș vrea
să nu mai dormi,
să fii iar trează.

Mă rog la Domnul ,
lumina sfântă a ți-o dărui,
să strălucești,
să nu mai stai pe-afară,
să-ți fie cald
în casa sufletului zi de zi
să nu mai plângi,
să nu mai ai viața amară.

Mă rog
ca fiul meu să fie mândru
că l-am născut
și l-am crescut la tine-n casă,
sun tălpi să-i fie cărare de leandru,
și să nu simtă
durerea ta
că îl apasă.

Îți dăruiesc
iubită țară românească,
sufletul meu
și-al celor ce-și doresc,
floarea iubirii pe creste să sădească,
să fim iar mândri
că florile
pe frunte-ți
înfloresc.
Silvia Urlih- 26.11.2012

duminică, 25 noiembrie 2012

DE CE MĂ STRIGI ?! - Silvia Urlih







Ți-am dăruit iubirea,
te-am mângâiat cu sufletul,
ți-am alintat
și
ți-am chemat prezența…
tu m-ai strivit ,
mi-ai ars pământul
pe care îmi sădisem
 inocența.

Ți-am spus ades 
că mi-este dor
de alinare, de pieptul
și îmbrățișarea ta…
dar tu ,
ai pus copaci peste izvor
și l-ai secat ,
uscându-i albia.

Ți-am dăruit 
tot 
ce puteam în viață,
ți-am îmbrăcat sufletul
cu iubire…
dar tu,
tu ai stropit cu ceață
tot ce era destin
și dăruire.

De ce mă strigi
când ți-am uitat suflarea ?
de ce acum
când am plecat,
sunt de neprețuit ?
Când m-ai avut ,
tu
 mi-ai ucis iubirea
și ai strivit sub talpă
 tot
 ce ți-am dăruit.
Silvia Bya Urlih 25.11.2012

STRIGĂ LINIȘTEA-N TĂCERE - Silvia Urlih

Auzi ?
auzi cum strigă-n liniște
tăcerea ?
auzi cum în tăcere
liniștea îți cântă ?
e cor de îngeri
ce-ți mângâie
durerea
când rugăciunea inimii
ți-ascultă.

Auzi cum cântă îngeri
prin
sufletu-ți pierdut ?
auzi cum te îmbracă-n aripi
de iubire ?
de când ai învățat să uiți
al tău trecut,
ei te-nsoțesc
pe drum
de izbăvire.

Ai căutat să te ascunzi în suflet,
te-ai căutat în marea evadare,
ei te-au găsit îmbălsămat în plânset
și te-au luat spre marea ta iertare.

Auzi cum liniștea
te cheamă
pe-a ei umbră?
cum te sculptează
în pereții goi ?
mai ai de ascultat
doar o secundă
și vei intra în liniștea
ce se așterne

peste noi.
Silvia Urlih - 24.11.2012

DE CÂTE ORI... Silvia Urlih




De câte ori 
am alergat cu vântul
și am căzut împiedicându-mă de-un nor,
dar am zâmbit,
m-am ridicat cu gândul
că nu mă dor durerile ce dor.


De câte ori 
mi-am spânzurat dorința
și mi-am înfrânt căderea în noroi,
dar am zâmbit
și mi-am rugat voința
să nu mă lase lângă norii goi.

De câte ori 
nu mi-am ucis visarea
și mi-am dorit să nu mai știu să zbor
dar am zâmbit,
de mână cu urcarea
și am zburat deasupra tuturor.
Silvia  Urlih - 23.12.2012