MI-AM ADUS PĂDUREA-N CASĂ - Silvia Urlih

Mi-am adus pădurea-n casă…

am chemat-o

și-a venit,

mi-a adus cu ea verdeața,

mlădierea dimineții,

a venit să îmi dezmiedre

trupul veșted,

obosit,

să îmi dea din haina ei

veșnicia tinereții.

Mi-am adus pădurea-n casă,

cântecul

și veselia,

a venit cu primăvara

și cu mierlele cântând,

sufletul i-am pus în ramuri ,

ea mi-a dat copilăria,

mă privește de pe masă

și mă leagănă,

zâmbind.

Mi-am adus pădurea-n casă

frunzele-i sunt

peste tot,

ramuri

flori

alb și verdeață…

o pășesc

și-i simt răcoarea,

simt cum tălpile-mi desfată ,

mă dezbrac și-n ea înot,

să mă spăl de întuneric

leacul ei

să-mi dea

vigoarea.

Silvia Urlih - 31.05.2013

ȘTERG ZIUA DE CENUȘĂ- Silvia Urlih

M-am rătăcit

în noaptea

ce doarme-n univers,

dinspre apus,

o lumânare îmi strigă

s-o aprind ,

lumină să îi dau,

să-i fiu un ultim vers,

cât încă n-am murit,

pământul meu în brațe cât încă îl cuprind.

Din noaptea-ntunecoasă,

mă vede răsăritul,

mă-nlăcrimez cu el

să mă topesc

în rouă,

îmi iau lacrima-n palme,

îi simt încet

sfârșitul,

mă las de drum condusă

pe calea mea

cea nouă.

Mă-nlăcrimează ziua din ziua așteptată,

strâng

lacrima iubirii

în cupe de smarald,

șterg ziua de cenușă ,

o răsădesc

mușcată,

o cresc

și-mi fac ocean

în apa-i să mă scald.

Silvia Urlih 30.05.2013

SĂ MAI TRĂIESC O VIAȚĂ Silvia Urlih

Eu…

eu sunt copac,

îmi sprijin aura de cer,

am crengile înfipte în soare

și pământ,

mi-s rădăcinile pictate

într-un  tăcut ungher,

gândul ascuns de gând

în ultim jurământ.

O parte-a lui mă arde,îmi strigă-a nemurire,

o altă parte mă cheamă,

mă strigă

de pe munte,

coroana mea de spini

plânge

a amurgire,

stropii sfințiți de ceară

mă mângâie

pe frunte.

Mă doare rădăcina

de ani

umblați prin crâng,

mă dor și frunzele de-atâta înverzire,

mă doare floarea ,

îmi spune-ncet

să nu mai plâng,

mă doare toamna

ce-o duc

spre nemurire.

Copacul tainei mele,

de amintiri răpus,

îmi tremură o clipă

din timpul

netrăit,

îmi șușotește-n glumă ,

mă cheamă

spre apus

să mai trăiesc o viață,

 așa cum n-am trăit.

Silvia Urlih 30.05.2013

AZI SUNT DOAR OM- Silvia Urlih

În timpurile mele-am fost,

trup înecat ,

uzat de ploi îngândurate,

am fost

și soare

și gând făr-adăpost,

am fost zeiță

de vise aninate.

Am fost pian

uitat pe pajiștea din smirnă,

în palme

clipa-n clipă m-a ținut,

iar azi mi-e dor…

mi-e dor

de plaja sculptată

pe muzica divină

căci azi…

azi sunt izvorul

din propriul meu

izvor.

Am fost

vioară,

vioară fără sunet,

arcușul m-a zgâriat în carne vie,

uitat-am fost

pe margine de plânset…

azi sunt un vis,

o aripă

ce din pustiu învie.

Am fost

nisipul strecurat

pe val de mare,

am fost

o flacără ce-a ars

în templu-nsingurat,

am fost

altar pe cruce,

foc fără ascultare…

azi sunt doar om,

visare,

culoare

și cântat.

Silvia Urlih 30.05.2013

PESCAR DE VISE - Silvia Urlih

Ieri,

mi-a zâmbit pe drum

un om,

mi-a spus

că e pescar de vise,

mi-a spus

că mă ajută să fiu pom,

să-mi crească ramuri,

să înfloresc în locul inimii străpunse.

Mi-a spus

că pot și eu

să pescuiesc,

mi-a pus undița-n mână

și-a plecat,

uimit-am fost…

pot eu să prețuiesc,

ceea ce omul în palme mi-a lăsat ?

Cu undița ce pescuiește visele

din veacuri ,

cu mâna

tremurând,

privirea luminată,

am descuiat

cu clipa

sufletul din lacuri

și am știut

că sunt pescar,

că sunt 
de vis salvată.

Silvia Urlih - 29.05.2013

PLOUĂ A FLOARE - Silvia Urlih

Plouă a floare

în sufletul meu,

ninge

și tună

cu gând înverzit,

ieri a fost ea,

astăzi sunt eu,

timp întrupat din trup

zdrențuit.

Cerne cu lacrimi ceru-n potecă,

plânge

cu foc ,

fulgeră jar,

ploaia mă arde,

gându-mi disecă,

floarea din mine

e-un dulce - amar.

Plouă-a senin, plouă a floare,

soarele râde , se-agață de mine,

plouă cu dor, dorul mă doare,

dar plouă cu flori , cu zile senine.

Silvia Urlih 29.05.2013

SUB ARIPA IERTĂRII Silvia Urlih

Ascunsă-s între aripi...

găsește-mă

și ia-mă,

rupe-ți din suflet frica,

pune-o la șlefuit,

stropește-te cu rouă

și spală-te

de teamă,

doar

un cuvânt să-mi spui

și plec

din asfințit.

În ochii-mi fără țărm

mi-am răstignit

trecutul,

pe suflet am rescris

că mâine

ai să vii,

cu

 litere de aur mi-am încrustat

prezentul,

l-am căutat în miriști

și-n nopțile

pustii.

Sacul cu mătrăgună

l-am aruncat

în mare,

cristalul suferinței

l-am spart

și l-am cernut,

la ușă-am pus sigiliu

și-am scris pe el

IERTARE,

cresc

floarea fericirii pe locul

ce-a durut.

Silvia Urlih 29.05.2013

ÎMPĂDUREȘTE-MI ANII Silvia Urlih

Îmbracă-mă pădure

în verdele tău crud

respiră-mă,

sădește-mă,

fă-mă al tău lăstar,

trezește-mă

și spune-mi ,

învață-mă s-ascult

cum crește

rădăcina

pe verdele-ți altar .

Îmbracă-mă pădure,

fă-mă frunză-nflorită,

împădurește-mi anii

cu rădăcina ta,

dă-mi tu, pădure verde

iubirea aurită,

ce arde-n lumânare

pe un picior

de stea.

Îmbracă-mă pădure

cu sufletul

din tine,

dă-mă Dumnezeirii

să-I fiu

copil divin,

rupe cenușa-n șapte din trupu-mi

și din mine,

dezleagă-mă de lume,

dă-mi mâna

și eu vin.

Silvia Urlih 29.05.2013

TE LAS TIMPULE CRUD …Silvia Urlih

Te las

timpule crud

să-mi cânți iar din izvor,

te las să-mi scrijelești cu riduri

amintirea,

strânge-mi anii cu japca

în vechiul tău urcior,

apoi sparge-l cu sete

și ia-mi

din trup dormirea.

Îmbracă-mă cu ani,

pune-mi pe trup

cărunt,

desprinde-mi de pe gene noaptea

și trecutul,

te las să m-amuregști

căci eu

sunt prea mărunt,

când mă înfrupt din tine,

sunt iarăși

începutul.

Mai lasă-mă puțin

cu tinerețea-n casă,

nu mă-mbăta cu somn ,

nu-mi lua

încă minutul ,

nu îmi închide ușa,

m-așteaptă

mă mai lasă,

pân ce cu recea-i gură

moartea

îmi ia sărutul.

Silvia Urlih -26.05.2013

MĂ-NTORC… Silvia Urlih

Mă-ntorc ades

în miezul înghețat,

să-mi răsădesc

în suflet

celeste legăminte,

să mă dezleg de ce mi-a fost furat,

să mă supun ,

să știu să cern

din întuneric

vorbe sfinte.

Mă-ntorc în suflet și mi-l pictez pian,

dansez

pe clapele-i cernite de cărunt,

mă-ntorc cu anii

de dincolo de an,

mă-ntorc ades ”acasă”,

mă-ntorc să râd,

 să cânt.

Mă lupt ades

cu noaptea

ce îmi sufocă ochiul,

îl colorez cu raze

să vadă

cât mai bine,

mă strâng în pumni

s-arunc în hău

deochiul,

 mă-ntorc ades în suflet,

cât

încă-mi aparține.

 Silvia Urlih 25.05.2013

DE-AR FI … Silvia Urlih

De-ar fi să mă mai cauți,

tu m-ai găsi-n albastru,

sau poate

în verdele pictat cu dalba iarnă,

sau poate

m-ai găsi-n culorile din astru,

sau…

cine știe,

poate în vântul

ce vara mi-o răstoarnă.

De-ar fi să mă cauți în noaptea

din genuni,

în lună m-aș preface

să îți fiu

lumânare,

ți-aș stinge

cu aghiazmă

soarta din tăciuni,

sărutul din luceafăr ți-aș pune

sub picioare.

De-ar fi să mă găsești

și dacă aș putea ,

cenușa trupului

mi-aș pune-o în trofeu,

m-aș cerne peste tine,

te-aș îmbrăca cu ea,

de mi-ai simți miasma,

ai ști că trupu-s… eu .

De-ar fi să mă găsești,

nu aș mai fi himeră,

ți-aș fi culoare ochilor

ți-aș fi chiar cerul,

aș fi finitul

din infinita eră,

aș fi ofrandă,

ți-aș fi umbră,

iar tu

mi-ai fi misterul.

De-ar fi să mă îmbrățișezi la piept

ca pe o floare,

te-aș îmbrăca-n petale

să nu mai pleci

spre nori,

ți-aș fi mireasa florii

iar tu

mi-ai fi licoare,

ți-aș fi pământul verde

și te-aș ploua

cu zori.

Silvia Urlih - 24.05.2013

AM SĂ MĂ-NTORN - Silvia Urlih

Am să mă-ntorn

cu viață,

în viața

cu suspine,

am să revin

căci dorul iubiri nu mă lasă,

am să vă cern pe vise

pocale

cu rubine,

am să vă scriu

cu norul

pe cerul de mătasă.

Am să nă-ntorn

dar nu voi mai fi slugă,

regina vieții am să fiu

n-am să mai fiu

micime,

am să vă torn lumină

prin sânge

să vă curgă,

să știți și voi că mie

în ceruri

mi-este bine.

Am să mă-ntorn

cu torțe aprinse

de iubire,

în suflet am să vă presar

un strop

din univers,

când am să plec

am să vă spun

”la revedere”

și-am să vă scriu pe viață

că viața

este vers.

Silvia Urlih 25.05.2013