LA MASA ÎMPĂCĂRII - Silvia Urlih

Pe un munte dezbrăcat

stau

la masa împăcării,

vântul stă ascuns în falduri

să nu-i văd teama

pe geană,

într-o mână-i o vioară,

în cealaltă,

drumul zării,

arcușul

stă spânzurat de o vorbă

de dojană.

Iau arcușul

și încerc strunele viorii

moarte,

o așez ușor pe umăr,

umărul mă arde…

frige,

vreau să cânt iar o baladă

și deschid o filă-n carte,

mâna

mi-e abandonată,

buzele

încep să strige.

Fila ce-am deschis-o-n grabă,

e la

masa împăcării,

din imagine privesc

ochi albaștri-ntrebători,

din privire mă întreabă

de-am uitat

masa uitării,

vântul

de-am lăsat în falduri,

zborul

de-am pornit spre nori.

Gura-mi arde,

trupu-i rece,

împăcarea mi-e aproape,

greu e drumul ce-am urcat,

grea-mpăcarea

cu destinul,

vreau s-arunc vioara moartă,

dar

arcușul vrea să sape,

să-mi grefeze rădăcina,

muntelui să îi fiu

pinul.

Silvia Urlih 29.09.2014

CASTANII NOȘTRI-AU ÎNTOMNIT - Silvia Urlih

Uite…

au înflorit castanii !

și frunzele râd printre ramuri,

din trunchiul lor de timpuri nins

se-aude tril de păpădii,

ne-acoperă parfumul nopții

și ne adună

de pe dealuri,

ne-ndeamnă ramul

să îl rupem,

să facem florile

făclii.

Uite…

castanii noștri-au întomnit

iar frunzele plâng

după soare,

pe trunchiul ros de-nșiruire,

mai sunt

doar urme de nisip,

plânge coroana sub pământ,

îi plânge toamna…

căci îi doare,

îl doare verdele,

adoarme,

i-adoarme somnul iar pe chip.

Uite…

peste castani plouă iar toamna,

o toamnă

fără amintiri,

o toamnă-n care nu mai ești,

o toamnă fără rodul verii,

o toamnă roasă de vecernii ,

cu privegheri

și lungi doiniri,

e toamna noastră fără tine,

e toamna

când te-ai dat căderii.

Silvia Urlih 29.09.2014

NU AI CURAJ - Silvia Urlih

De ce nu ai curaj

să mă iubești,

de ce ți-e frică astrele

să-mi dai,

de ce ca pe o Ană în zid

mă zugrăvești,

dar zilele

și nopțile

îmi spui

că mi le dai ?

De ce pe necredința-ți

tu mă pictezi icoană,

de ce nu ai curaj

să-mi spui doar

un cuvânt,

de ce îmi pui pe frunte spini

împletiți coroană,

și-apoi îmi spui iubirea

că-i plângere

de vânt ?

De ce cuțitul vorbei l-împlânți

cu–a ta muțire,

de ce arunci bărbatul

în vinul

fără gust,

de ce paharul sorții nu-l spargi

fără căire,

iubirea ce mi-o porți,

de ce-a murit

în must ?!

De ce-n ghețarul nopții arunci

cuvântul sacru,

de ce

iubirea ta-i floare de mătrăgună,

de ce

zâmbetul ți-este dezgustător

și  acru,

de ce

când mă privești mă-nvălui

în furtună ?!

Silvia Urlih 28.09.2014

ZĂPADA DIN FRUCTUL PÂRGUIT - Silvia Urlih

Mi-ai spus

că inima

ți-e piatră

și ți-e floare,

că stihuiești pădurea pentru mine,

mi-ai spus

că vorbele nici nu mai au culoare,

căci florile

și pietrele

îți sunt în miez suspine.

Mi-ai spus

că gândul

vorbește în neștire,

și că voi înțelege tot spusul ce-l trimiți,

mi-ai spus

că sufletul

îți e în necitire,

și că voi înțelege

că munții-s

prea mărunți.

Mi-ai spus

că azi

nu îmi mai scrii pe cer,

și că penelul sufletului tău a amuțit,

mi-ai spus

că pentru tine nu mai sunt

un mister,

 că-ți sunt zăpada

din fructul

pârguit.

Silvia Urlih 28.09.2014

PAZNIC DE VISE - Silvia Urlih

Ai vrut să-mi fii

paznic de vise

visul din vis să îl găsești,

din vis

să-ți faci un scut

un vis de strajă,

să nu pătrundă nimeni

prin el să strălucești,

dar

te-ai împiedicat de-un gând…

gândul călăului

din vrajă.

Ai vrut să-mi fii

paznic de vise

visul să-mi faci din vis

boboc…

să înflorim pe miriști

fără lut

culoarea miriștii să o păzești,

să nu-i dea nimeni

foc,

dar frică-ți e

de frica fricii

din trecut.

Ai vrut să-mi fii de veghe-n vis

să-mi dai un strop

din univers,

cu cheia razei fără lacăt

să-ncui trecutu-n adăpost,

ai vrut să-mbobocești grădina

să scrii cu flori

vers

după vers,

dar te-ai împiedicat de gânduri,

de frici

și vise fără rost.

Silvia Urlih 26.09.2014

DOAMNA TOAMNĂ - Silvia Urlih

Curge

toamna printre umeri,

umerii o dor…

se stinge…

picură cu-a ei podoabe-nmănunchiate

în grădină,

curge frunza,

curge ploaia,

șiroiește…

parcă ninge,

curg aleile cu ani printre anii ce-or să vină.

Toamna

se-mpletește-n plete,

pletele să le-nsorească,

printre

plete să—mi pătrundă

ruginiul ei

din struguri,

piatra

pe alei o-ntoarce cu aripa-i îngerească,

muguri-i înmugurește

să răsară iară…

muguri.

De cu seară doamna toamnă

mi-a atins umărul drept,

vrea

să-mi dăruiasc-o frunză

din pădurea-i aromată,

vrea

să-mi spună în secret

că-i devreme

și s-aștept,

că revine iar în tomnă,

că e doar

puțin plecată.

Silvia Urlih 25.09.2014

SĂ N-O MINȚI - Silvia Urlih

Când

privești în ochi o floare,

floare

verde albăstruie,

gândul tău nu mai gândește,

gândul

se oprește-n spic,

se întreabă dacă floarea,

florilor

le e gutuie,

sau

codana care-și țese gândurile-n borangic.

Când

petala florii tale

se usucă de tulpină,

gândul tău gândește-n gând,

gândul ei

că e la tine,

îi privești privirea oarbă

cu privirea

fără vină

și gândești

c-a ei privire verde-n toamnă

o va ține.

Când

iubești iubirea florii,

floarea ta

îmbobocește,

cu iubirea-i te dezbracă de-mbrăcatele dorinți,

hainele

ți le aruncă gândului

care gândește,

că

iubirea ta-i sădește câmp de flori…

dar

să n-o minți.
25. 09.2014 - Silvia Urlih

VOM GĂSI CUVÂNTUL SACRU - Silvia Urlih

Vraja-mbrăţişa de veacuri

visul

rătăcit prin iris..

magica felie-a nopţii

mă ducea ades

spre tine…

poate

leacuri am primit de la ea,

zeița Isis,

care leagă și dezleagă

din trecut în azi…

destine.

Trandafir

sculptat de lacrimi fost-am ieri …

fără trăire,

spinii lui m-au dăltuit

în femeia

care sunt,

m-ai chemat din stânca vremii,

m-ai trezit

din adormire,

muntele mi-ai pus în brațe,

bradul și al lui

cărunt.

Vântul

o să-mi iau cârmaci

să-ți croiască drum

la mine,

inima mi-o voi deschide

să pătrund-al tău pământ,

poate…

soarele va sta

și pe culmile alpine

vom găsi cuvântul sacru

să ne lege-n

legământ.

Silvia Urlih 23.09.2014

PRIVEȘTE-MI OCHII - Silvia Urlih

Privește-mi ochii

și

râurile lor asurzitoare,

spune-mi că i-ai gustat

și

ai simțit albastru,

nu-mi spune că nu-i știi,

că-n strigătul ce doare

nu recunoști și cerul

și marea

și muntele sihastru.

Nu-mi spune că privindu-i

nu le citești

culoarea,

nu-mi spune că nu vezi

cum lăcrimez

de veacuri,

să nu îmi spui că-n ei

tu nu te pierzi

cu zarea,

și cu lumina vie

dospită-n grâu

cu leacuri.

Privește-mi ochii cu străluciri

de iarbă,

când norul plânge-n munți,

ei

se îmbracă-n

munte,

când cerul se ascunde ,

ei

tremură

și-ntreabă:

Unde-i cărarea sorții..

sub ce picior

de punte ?

Silvia Urlih 22.09.2014

TIMPUL NE-A LEGAT DE TIMPURI- Silvia Urlih

Cât de frumos dansează

frunza

pe câmpie,

ce ademenitor se unduiesc

copacii…

frunza îmi spune la ureche că

cel chemat e-aici,

că o să vie,

în poală să-mi răstoarne magnoliul

și toți macii.

Ce melodie suavă se-aude

dintre vii,

cât de duios îmi cântă

iarba

dintre dealuri,

cu ruginiul casei

și râuri argintii

tu vei veni,

tu vei veni să viețuim

pe ale vieții maluri.

Ce captivant îmi cântă

floarea de colț

la nai,

câtă durere răzbate de dincolo

de cântec,

mi-ai spus de secole că vei veni,

căci…

moarte n-ai,

că timpul ne-a legat de timpuri

în descântec.

Silvia Urlih 20.09.2014

ȘI ÎNGERII MAI PLÂNG - Silvia Urlih

Tu ai gustat o lacrimă de înger? Tu știi că și îngerii mai plâng ?

Tu ai spălat cu lacrimi chipul, ce și-a lăsat trecutul într-un crâng ??

Tu știi ce-nseamnă îngerul când plânge? Tu știi că aripa îl doare uneori?

Ai încercat să îi pătrunzi în suflet, să-i afli dorul ,nesomnul, din ninsori ?

Tu știi că îngerul mai plânge și strigă în tăcere … ajutor,

că rana lui îl arde , privirea îi orbește și se topește ca ceara pe ulcior ?

Tu știi că îngerul nu plânge niciodată dar lacrimile curg șuvoi

căci vede, simte, aude și oftează, când îl alungi și nu privești ‘napoi?

Nu mai privi la îngerul ce plânge

și cheamă

uitarea peste amintiri,

nu mai lăsa răscoptul

să te-apese ,

nu mai lăsa trecutul

să-și facă noi

clădiri.

Cuprinde îngerul în brațe

și șterge-i lacrima

căci rău îl doare,

spune-i

că îl iubești ,

spune-i că viața,

viața lui,

nu este

de vânzare.

Silvia Urlih 20.09.2014

SĂ TE SĂDESC LUMINĂ - Silvia Urlih

Din

vremuri din urmă zidite

în clipă,

cu degete reci petale-am

cules,

din umbre

și măști,

dăltuit-am aripă,

să pot iar să zbor

spre drumul ales.

Din

ore răscoapte-n cuptorul din lună,

din mărul ucis

de sămânța

dormirii,

o floare-am sădit

să fiu iară

cunună,

să-mi fiu căpătâi

pe altarul iubirii .

Din

calea uitată a ochilor tăi,

adun

rămășite

din inima noastră,

încerc iar

să țes focul sacru-n văpăi,

să te sădesc lumină

la mine-n

fereastră.

Silvia Urlih 19.09.2014