CÂT ÎNCĂ SUNTEM RĂSĂRIT - Silvia Urlih

Aș vrea

să mă îmbrac cu tine,

să îmi fii trup,

sau

inimă să-mi fii,

să simți

cum inima îmi bate,

să simți trăirea

ce-o trăiesc,

aș vrea

să-mi fii eșarfă albă,

la gât o clipă să-mi adii,

să simți

că anii nu mă lasă nici o clipită

să urăsc.

Aș vrea

să-mi fii în palmă flutur,

să îi simți zborul liniștit,

să simți

cum sufletul se zbate

în trupu-i mult prea mic

și gol,

aș vrea

să mă îmbrac cu tine,

cel care-n tine m-ai zidit,

ai construit castel de stele

și

ți-ai jucat al sorții rol.

Aș vrea

să mă îmbrac cu tine,

să știi,

să simți,

să zbori cu norii,

să te înalți precum stejarul

pe culmi

de munte însorit,

aș vrea

să fii pădurea deasă în care cresc

mereu bujorii,

să ne culegem dintre vreascuri,

cât încă suntem

răsărit.

 Silvia Urlih 29.04.2015

VOI GĂSI ALTĂ CĂRARE - Silvia Urlih

Așezată-s pe un deget

prins

de brațul necuprins,

braț întins din nevăzuturi

de doi ochi

necunoscuți,

înapoi

mi-e întuneric,

înainte,

totu-i vis,

soarele-mi pune sub tălpi,

două raze…

da-s cu dinți.

Razele mă-mbrățișează,

dar

mă doare-mbrățișarea,

înăuntru

mi-e lumină,

dincolo de trup

mi-e teamă,

bine mi-e cu mine însămi,

căci

îmi arde lumânarea,

lumânarea ce-mi lumină drum cosit,

ce duce-n

vamă.

Cum trec pragul peste trup,

rătăcită-s

de altare,

când fereastra o deschid,

inima

se-nchide-n ea,

înăuntrul casei mele

nu e loc de întristare,

dincolo

de ușa casei,

mă lovesc de lumea

rea.

Așezată-s pe un deget,

deget viu,

deget divin,

dinții soarelui sunt roși,

sunt tociți

de lumânare,

inima

e la păstrare,

pun și lacăte la scrin,

voi

păși din nou în toamnă,

voi găsi

altă cărare.

Silvia Urlih 28.04.2015

STRÂNG - Silvia Urlih

Strâng,

slovă lângă slovă,

munți

de cuvinte moarte,

strâng,

scrierile-n cărți ce nu vor ști vorbi,

strâng,

cărțile în dealuri ,

dealuri

fără de toarte,

rup

toartă după toartă,

să îmi rămân în vorbă,

vorba,

s-o știu sorbi.

Strâng,

ziuă după ziuă să pot trăi

în zi,

strâng,

noapte după noapte,

noapte

să gust în noapte,

strâng,

soartă după soartă,

soarta

s-o știu sorti,

sorțile sortite să nu-mi fie

răscoapte.

Strâng,

clipă lângă clipă,

clipa

s-o știu trăi,

strâng,

oră lângă oră,

anii

să-i știu urma,

strâng,

viață lângă viață,

viață,

pân-oi muri,

moartea să nu îmi fie,

pragul,

ce-n prag va sta.

Silvia Urlih 28.04.2015

NENĂSCUTUL PRINDE VIAȚĂ - Silvia Urlih

Cer albastru fără nori,

se privește în oglindă…

prin

fereastra incoloră vars-un strop

de dimineață,

tălpi de lut pe trup de abur

a-nceput suflet să prindă,

viața

prinde să îi strige

că i-e dor

de altă viață.

Petecul

de cer albastru,

fără ramă, făr’ hotar,

a-nceput contur să prindă,

cerul,

ce a risipit,

buzele au prins a soarbe viața

ce i-e dată-n

dar,

sufletul

se mulțumește cu un strop de cer

sfințit.

Din

cerneala risipită peste muntele

sihastru,

din

broboane de sudoare ce-au cernut oglinzii

suflet,

ca o pâine arcuită,

galben blând,

pe ’nalt albastru,

nenăscutul

prinde viață…

boț de om,

pus doar pe plânset.

Silvia Urlih 27.04.2015

PE MARGINE DE SUFLET - Silvia Urlih

Stau

pe margine de suflet,

dezbrăcată de veștminte,

pieptul

mi-e strivit de graniți,

trupul

mi-e închis în casă,

ard ca jaru-ncins de maci,

voi primi niște cuvinte,

diligența-mi va aduce un mesaj…

sunt curioasă.

Tropotit de cai se-aude,

primesc vești de…

nicăieri,

sunt

răvașe de iubire scrise din necunoscut,

sunt

cuvinte așteptate,

le aștept din primăveri,

sunt

cuvinte ce vor scrie,

cântec

încă nenăscut.

Stau

cu ochii larg deschiși

pe cuvintele ce-mi cântă,

le citesc

și recitesc,

pare că le-am mai citit:

„Sunt

iubitul tău din gând,

gândul tău ades mă-ncântă,

te cunosc

de mii de ani,

căci,

în mine te-am zidit”.

”Tu

mi-ești gând,

eu

gând îți sunt,

ne-ntâlnim doar ca năluci,

pe cărări necunoscute  ne-ntâlnim

ca-ntr-un tablou,

ești

iubita mea din vis,

sunt

iubitul tău de-atunci,

suntem

doi necunoscuți,

am venit să-ți fiu cadou.”

Stau

pe margine de suflet,

mi-a căzut răvașu-n poală,

gândul

îmi adie fruntea,

lumea

este hăt, departe,

diligența

a plecat pe un drum

fără tocmeală…

eu,

citesc

și recitesc,

scrisul ce mi-e scris în carte.

Silvia Urlih - 27.04.2015

ASFINȚITUL MEU AȘTEAPTĂ - Silvia Urlih

Struguri verzi

și dulci

și acri

îmi inundă venele,

se revarsă peste marea trupului

legat de ceață ,

mustul lor

mă amețește

răscolind troienele,

sângele

îmi arde-n suflet,

suflet copt prea mult

de viață .

Struguri verzi

și dulci

și acri

se răstoarnă peste trup,

sufletul

se-nviorează și pornește la galop,

viața

simte că trăiește,

rupe…

zilele se rup,

le îngroapă-n rădăcină…

ea le-ngroapă,

eu,

dezgrop.

Struguri verzi

și dulci

și acri

se revarză-n dimineață,

închid nopțile sub pleoapă,

loc

să facă zorilor,

universul  se trezește,

mă învață,

mă dezvață,

asfințitul meu

așteaptă,

nu mă dă

farsorilor.

Silvia Urlih 22.04.2015