joi, 17 august 2017

ZBOR DE STÂNCĂ - Silvia Urlih

Rădăcina stâncii dure,
trupu-n pietre-și
descompune,
rupe anii-n zile blânde,
ani zidiți în mică sferă,
se refugiază-n ea,
se ascunde-n rugăciune,
rădăcina stâncii dure,
duritatea
și-o digeră.

Rădăcina sfâșiată nu coboară,
urcă-n zbor,
cade frunza-nrourată
dintr-un pom
uitat pe stâncă,
cade
sub durerea apei care susură-n izvor,
rădăcina stâncii dure,
în uitare
se aruncă.

Rădăcina pomului
ce-a născut o stâncă dură,
lujerul și-l ocrotește să ajungă-n vârf
de munte,
nu mai vrea copac să fie,
vrea
sămânță-n arătură,
rădăcina stâncii dure,
vrea să-și fie
un grăunte.


Rădăcina stâncii , naște zbor de stâncă.
Silvia Urlih 17.08.2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu