Arcușul,
suflet rănit,
suflet însângerat,
ce până
ieri
a
cântat
a
veselie,
se
frânge în mii de bucăți.
Vioara,
gând
fără trup,
cu
coarde de sârmă ghimpată,
își
tânguie în vers
cântul
tăcut
al
sufletului pierdut
printre
nopți,
sau
printre pietre,
sau
printre ploi fără lacrimi.
Violonistul,
născut din
lumină,
optimist
fără margini,
peticește arcușul,
repară vioara
și continuă
să-și cânte
balada…
balada vieții lui.
Dibaci
violonistul, meșteră vioara !
Silvia Urlih 15.10.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu