marți, 17 octombrie 2017

FALSĂ NOSTALGIE - Silvia Urlih

Copacul e nostalgic,
când frunza
în cădere și-o privește,
și omul e nostalgic,
grăbit spre viitorul lui
absent,
își pierde frunza-n ani
dar singur,
în alergare și-o stivește,
grăbește spre alt mâine,
uită că visul,
visul lui e în prezent.

E visător copacul,
un lujer iar se vede la margine
de soare,
o frunză-nmugurită visează
că a fost
la sân de mamă,
își vrea iar frunze-n ram,
dar uscăciunea-l doare,
apusul îl grăbește,
nu vede,
nu aude,
nimic nu ia în seamă.

Se scutură în iarnă…
și flori
și frunze
și ramurile-l dor,
îi cade frunza deasă
cu lacrimi ruginii din umăr,
în viață
omul moare,
grăbit de vreme către viitor,
doar visul îi rămâne viu…
în vis se vede

încă tânăr.
Silvia Urlih 17.10.2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu