duminică, 30 decembrie 2018

ÎNCĂ-S IZVOR - Silvia Urlih




Îmi număr zilele
și anii
și clipele ce-au fost,
enumăr iar
pășirile prin lume,
îmi număr zile
și ore
fără rost,
enumăr rostul
ce fără rost
în mine geme.

A mai trecut un an
prin anii-mi
rătăciți,
mă-ntreb de-n viața asta
am fost doar
o lucire,
a mai trecut un an
prin anii-mi peticiți,
mă-ntreb de-am fost
sau sunt
doar nălucire.

A mai trecut un an
cu vifore
și soare,
enumăr clipele
în care
mi-am fost dor,
a mai trecut un an…
anul din mine moare,
moare un an trecut,
dar eu
încă-s izvor.
Silvia Urlih - 30.12.2018


luni, 24 decembrie 2018

DOAMNE AL MEU ! Silvia Urlih


Doamne,
Tu ne știi durerea, ne cunoști de când eram,
eram fruct fără sămânță,
eram sensul fără sens,
eram fruct necopt în ceruri,
eram frunză fără ram,
doar Tu știi cum am crescut,
fructul,
cum ni l-am cules.

Doamne,
Tu ne știi aleanul,
Tu ne știi plânsul din gene,
Tu ne aperi de greșeli și de ruperea de gând,
doar tu știi pe care drum ,
drumul, ne va fi alene,
doar Tu știi care-i venirea
vieții noastre
pe pământ.

Doamne,
doar Tu-mi știi menirea,
doar Tu-mi ești călăzuire,
Tu îmi ești în alinare și-n alean îmi ești stâlp treaz,
Tu îmi ești în suflet scară
și în viață-mi ești trezire,
râu îmi ești,
îmi ești pădure
și-n iernire-mi ești răgaz.
Silvia Urlih - 23.12.2018

vineri, 14 decembrie 2018

UN OM…ȘI ATÂT - Silvia Urlih


Mi-s ochii pavăza lumii,
îi dor
povara ce-o duc,
orbirea o sorb din pământ,
pământul mi-e gol
și genune,
ridic o secundă privirea
dar
irisu-i cuibul de cuc
sunt pleoapă de vânt
și uitare,
mi-acopăr zăpada
cu mine.

Mi-s ploaie din vremuri cernite,
mi-s om
cu dor și ierniri
mi-s plângeri
din timpuri apuse,
orbirea m-apasă de jos,
mi-s ploaie de vând
fără hopuri,
mi-s norul
cântat în doiniri
mi-s cântecul lirei ce-și plânge
în plâns,
plânsul duios.

Mă plouă cu aripi de vânt,
mă plouă
în ochiul meu orb,
apusul din soare
mi-e casă,
umbrelă mi-s ochii spre țărmuri,
mi-s ploaie din timpuri apuse,
de-atunci
când eram dor un rob,
mi-s rază ruptă din soare,
mi-s rază
venită din vremuri.

Deși vin din vremi de departe,
sunt om…
un om care râre,
care plânge
care trăiește în azi.
Sunt
un om
și atât.
Silvia Urlih - 14.12.2018

duminică, 9 decembrie 2018

MĂ NINGE-A IUBIRE - Silvia Urlih




Mă ninge iubite-n tăcere, a tine,
mă ninge cu roua ce-ai pus-o-n sertar,
mă ninge cu raze ce vin să m-aline,
mă ninge-a iubire cu maci din altar.

Mă ninge iubite
cu tine-n
tăcere,
mă doare iernirea
din iernile tale,
ajunge iubite,
prea multă durere,
oprește-ți în clipă
mersul agale.

Mă ninge-a iubire
și-a nori
și-a zăpadă,
mă ninge-a parfum cântat
de vioară,
mă ninge a tine
și-a dulce baladă,
nu-mi ești,
dar îmi ești,
să nu-mi fii povară.
Silvia Urlih 09.12.2018

MĂ PLOUĂ-A NINSOARE - Silvia Urlih



Mă plouă-a ninsoare,
ce grea mi-e povara,
mă-nclin sub grămada de nea
ce m-apasă,
mă ninge-a culoare de alb,
îmi cântă vioara,
mă-nchin sub ninsoare,
dar ea,
îmi e coasă.

Mă plouă a verde
ce-n verde se pierde,
în alb mă-ncunun
să-mi fiu
răsărit,
un cui îmi e fruntea,
zăpada mă roade,
statuie îmi sunt
de când m-am rănit.

În alb mă îmbrac să-mi fiu iar mireasă,
mireasă a iernii ce-n iarnă se-nalță,
îmi sunt obelisc, dar gerul m-apasă,
m-apasă omătul, zăpada mi-e viață.

Mă plouă-a ninsoare
cu neaua
din vară,
mă plouă a miere
și-a floare de tei,
mă plouă a zile,
mă plouă a seară,
zăpada din mine

îmi e iar condei.
Silvia Urlih 09.12.2018

vineri, 7 decembrie 2018

Dragă Măș Crăciun - Silvia Urlih


Dragă Moş Crăciun,
Nu ţi-am mai scris de atâta timp…oare de când ?! Să fie oare din copilărie, să fie din adolescență ?! Poate că nu am mai crezut în tine de când aveam 10 ani ? De atunci când am văzut că tu nu ești un Moș, ci ești tatăl meu ? Poate că nu ți-am mai scris de când am găsit ciocolată și bomboane în dulap apoi le-am văzut în bradul pe care cică tu mi l-ai adus ? Sau nu ți-am mai scris de când am avut prima dezamăgire înj viață?!
Poate că am căutat o scuză să nu-ți mai scriu, deși în străfundul sufletului eu știam și încă știu că miracole există și, deci, și tu exisști ?
Mă amuză şi mă întristează în acelaşi timp misterul tău. De cele mai multe ori te-am confundat cu tatăl meu (încă nu-mi dau seama ce aveaţi comun, dar pe undeva, există o conexiune) şi de câteva ori am crezut că știi foarte bine să mă păcălești, dar, nu am înțeles niciodată, cum de tu ai știut mereu( în anii copilăriei) să-mi dăruiești exact ceea ce-mi doream. Da… nu-mi doream mare lucru. Pe vremea aceea îmi doream ciocolată, bomboane, portocale și… să ningă, să fie zăpadă, să pot face un om de zăpadă și să mă dau cu sania pe care tatăl meu mi-a făcut-o. Tu, mereu în anii copilăriei îmi aduceai ciocolată, dulciuri și multă zăpadă.
Deşi eu nu ţi-am mai scris, de zeci de ani, tu te-ai ocupat de mine și mi-ai dăruit mereu ce mi-am dorit. Tu știi că eu nu mi-am dorit mare lucru. Mereu mi-am dorit să-mi pot permite (financiar) să pot dărui celor dragi mie ceea ce ei își doresc.
Acum mi-am dat seama că tu nu mă vizitezi doar de sărbători. Te-am simţit în toate lunile anului… iar tu, întotdeauna ai ştiut ce îmi doresc şi mi-ai adus. Pentru mine, cadourile cele mai frumoase au fost oamenii cu care m-ai binecuvântat trimițându-mi-I în viață pentru a învăța să evoluez. Pentru asta îți sunt profund recunoscătoare.
Mă întreb dacă acum priveşti altfel faţă de cum o făceai cândva, în copilărie. Oare m-am schimbat mult ? Oare s-a schimbat lumea din jurul meu și m-au determinat și pe mine să mă transform într-o stâncă ? Oare gesturile noastre au devenit atât de mecanice încât uităm să ne mai ascultăm şi sufletul?
Da, ştiu ce cadou îmi doresc anul acesta: mi-ar plăcea să ne ajuţi pe noi, oamenii, să ne putem privim în ochi cu sinceritate. Mi-ar plăcea să-i înveți pe oameni cum să se vindece de ură, invidie și răzbunare. Dacă vei face asta, ştiu că se vor întâmpla minuni.
Acum când m-am înțelepțit, cred că realizez de ce îţi scriu oamenii. Poate din dorința de a simți că sunt şi ei ascultaţi de cineva
Dar, cei care au uitat sau nu vor să-ţi scrie? De ce nu o fac ?! Poate că și ei îţi vorbesc dar nu vor să-și recunoască asta .
Ca de fiecare dată, tot copiii sunt cei care dau o lecţie adulţilor. Ei cred în existenţa ta tocmai pentru că sunt deschişi să te primească. Ei încă mai cred în miracole , în minuni. Ei încă nu știu ce-i aceea minciună, trădare, dezamăgire, ură.
Din nefericire, copiii au fost educați să creadă în mirajul Moșului, dar nu și în al sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Ştii ceva, Moş Crăciun ? Toată lumea îți cere câte ceva. Toată lumea, de la copil la adult, vrea ceva material, vrea un brad cât mai plin de globuri și sub el cutii cu un ceva palpabil. Puțini sunt însă cei ce-și doresc sănătate, fericire. De ce ?! Pentru că tu ești Moș Crăciun, cel care dăruiește. Dar noi, noi, oamenii, ce îţi oferim în schimb? Nimic. Din nefericire, așa am fost educați… să primim fără a da nimic la schimb.
Mulți dintre noi uită, sau confundă sărbătoarea bradului cu Nașterea Sfântului nostru Iisus.
Am uitat de noi, am uitat de Tine, am uitat de cei dragi ce nu ne mai sunt alături.
Am uitat, sau poate că nu am știut niciodată că bunătatea și dărnicia ta, tot din credința în divinitate vine. Am uitat că de fapt în seara de Crăciun s-a născut mântuitorul nostru, cel care s-a născut, pentru a se sacrifica pentru noi.
Mulţumesc, Moş Crăciun !
Mulțumesc cu plecăciune, Sfinte al meu Iisus!

IERTAREA !
În tristețea mea nătângă,
Cer un pic de ajutor...
Ochii mei doresc să plângă,
Până seac-al lor izvor.

Cer lumina Ta , Iisuse
Mila și iubirea ta…
Doar tu vezi cele ascunse
Și-mi descoperi inima.

Spune-mi Doamne, ce-i tristețea ?
Dorul tot Tu l-ai creat ?
Care-i leacul când, adesea ,
Te simți singur, disperat ?

Uite, viața noastră toată
E un plâns necontenit.
Te-as ruga - sper să se poată-
Iartă-mă, căci am greșit.

Toți avem un drum, se pare
Dar al meu parcă-i prea lung -
Poate.... e doar nerăbdare,
Mai spre tine să ajung ?!

MĂ ROG LA TINE SFÂNT AL MEU IISUS
Plec iară capul,
știu
că-mi asculți oftatul,
mă rog
să fiu iertată
dacă îmi e permis,
căci
sufletul mi-e greu
și
greu îmi e păcatul…
iar azi mă rog la Tine,…
bunul meu Iisus !

Stau
astăzi la icoană,
cu lacrimi te privesc,
mă rog
să-mi uiți păcatul,
mă ia cu Tine-n vis,
du-mă cu Tine-n ceruri,
vreau
să mă odihnesc,
mă rog de Tine iar,
bun al meu Iisus !

Țin
lumânarea-aprinsă,
să-mi dăruiești
lumină,
știu
că la Tine-Acasă
flacăra nu s-a stins,
nu vreau averi,
onoruri,
doar
dragoste divină,
vreau să îmi fii cărare,
bun al meu Iisus !

Mi-e candela văpaie,
o țin
lângă icoană
mă rog Doamne la Tine ,
nu vreau
nici un  răspuns,
mă iartă de păcate,
aștept a da dojană,
îngenunghez și-ți mulțumesc
sfânt al meu
Iisus !


SE-AUDE GLASUL
Sub raza ce jelește
acum
în miez de noapte,
vuiește sunt gongul
trezirilor
din somn,
toaca ne fierbe trupul ,
răsună printre fapte
să ne trezească leșul
să-L regăsim
pe Domn.
Se-aude până-n suflet,
străbate gând
cu sânge,
tâmpla se zbate-n horă,
buzele se-mpreună,
în inimă-i cutremur,
de temeri
iar se strânge
să nu-l străpungă
glasu-I ,
sufletul să n-apună.
Se-aude până-n suflet
glasul
trezirii Sfinte,
simțim căldură-n oase,
trupu-i pârjol
în foc,
crucea ne luminează cu-aducerile-aminte
că El,
Iisus al nostru
ni-i pavăză
nu-i troc.


IISUS
Vin iară sărbătorile.
Îți bat în ușă și te-antreabă:
Ești pregătit ?
Ce ai făcut un an întreg ?
Cauți pe cineva să-i dai pomană.
E luna când se naște…
Se naște… cine ?!
Tu, te-ai născut.
Ți-ai început renașterea ?

Să fim mai buni…
De două ori pe an tot auzim acest îndemn.
Să fim mai buni…
de două ori pe an…
de Paști și de Crăciun.
Ce ai făcut de-atâtea zile?
De ce s-aștepți o sărbătoare,
dacă nu întelegi ce-nseamnă să fii bun ?

Iisus o dată s-a născut și tot o dată… a plecat…
dar, zilnic se topește,cu sufletul strivit de uri și de sudalme,
sub greutatea urii noastre de mii de ani stă aplecat,
îl ard spinii pe frunte , îl dor piroanele din palme.

Alergi pe stradă să găsești un cerșetor bolnav,
îi dai pomeni cât să-i ajungă o zi… că-i de sărbătoare…
Chiar nu ți-e sufletul strivit ? nu vezi că îți ești sclav?
Ești sclavul tău și-al zilelor, iar asta doare… doare.

Cu Magii nu te întâlnești, Lumina nu o vezi,
în întuneric tot alergi poate zărești o oază.
Oprește-te omule bun, vezi cum te izolezi ?
Te pui în glastră și aștepți… dar ești un spin în vază.

Am stat de vorbă cu Iisus și l-am rugat să-nchidă sărbătorile,
i-am spus să nu ne lase să-L mai cinstim de două ori pe an,
l-am mai rugat să ne citească rând după rând scrisorile,
scrisori ce scriem zilnic, dar, ne-nchinăm… în van.

UN CUI, O VIAȚĂ, O POVARĂ
Pe umărul stâng,
mi-a crescut o inimă
cu pliu,
pe umărul drept,
mi-a crescut o floare
nisipie,
în palma stângă
mi-a crescut un cui ..
e încă viu,
prin palma dreaptă
curg răuri cu apă sângerie.

Prin pliul inimii se scurg spre oameni,
munți,
munți fără stânci,
cu pietre dantelate,
din cuiul încă viu,
alunecă spre lume…
punți,
leg punțile-ntre ele
și le pictez
icoane
ne-nrămate.

Pe umărul meu stâng,
plânge o salcie
pletoasă,
pe umărul meu drept,
cântă în taină
o vioară,
umerii mei,
duc tronul iernii ce vine nemiloasă,
umerii mei ,
palmele mele,
un cui,
o viață,
o povară.

SĂRBĂTORI FĂRĂ VOI
Sărbătorile-s aproape,
eu,
cu gându-s tot la voi,
voi,
cei ce-ați plecat departe,
în izvorul din pământuri,
v-am condus cu-nlăcrimări,
peste ochi v-am pus marame,
la picioare v-am pus cruci,
să vă fie ușurare.

V-am condus iubiții mei,
mamă,
tată
și tu frate,
v-am pus flori de busuioc
an de an,
și-o lumânare,
sărbătorile-s sărace fără voi,
dar,
le duc toate,
depărtarea ni-i aproape,
voi veni,
chiar dacă doare.

Sărbătorile-s aproape, și mi-e sufletul cu voi,
lângă brad, în loc de globuri, voi aprinde lumânări,
ați plecat în lumea bună și lipsită de nevoi,
vă mai caut printre stele, rătăcită-s pe cărări.

Plânge lumânarea-a ceară,
plâng și eu
că-mi este dor,
dor
imaginile-n care-l așteptam pe Moș Crăciun,
tremuram cu-nfrigurare,
pitulați
lângă cuptor,
azi,
mă doare depărtarea,
lacrimile

mi le-adun.
fragment din cartea Cine sunt eu - Silvia Urlih
07.12.2018