Uneori,
cuprind în coajă de castană
necuprinsul lumii,
îl înghesui într-un miez de vise
necuprinsul lumii,
îl înghesui într-un miez de vise
și îl învăț cumințenia
iubirii.
Uneori,
îmi place să stau pe un
colț de lună
și licăr slab şi pâlpâi fin,
ba vreau să cad, ba vreau să mă ridic,
și licăr slab şi pâlpâi fin,
ba vreau să cad, ba vreau să mă ridic,
dar continui să plutesc.
Uneori,
desprind din nouri bucăți mici
de cer,
le așez cu grijă una lângă
alta,
le înșir talisman și le
port
să-mi fie
noroc.
Silvia Urlih 22.02.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu