joi, 1 februarie 2018

CUVINTELE ÎMI SUNT TĂCUTE - Silvia Urlih




Sunt rămureaua dintr-un ram,
sunt pomul vremii
ce-a murit,
sunt mugur
sau sunt frunză verde ,
am adormit în crâng bătrân,
atâtea timpuri urgisite am scris pe scoarță
și-am trăit
și vremi frumoase fără nouri
și doruri
ce le-am strâns
la sân.

Cu ceață densă m-am pictat,
cu rouă
mi-am rescris ursitul,
secundele mi le-am sorbit
ca frunzele
ce-au vrut să zboare,
visul din mine n-a murit,
a stat,
mi-a oblojit cernitul,
balsam pe răni mi-a pus mereu,
știa că va-nvia …
dar doare.

Sunt rămureaua dintr-un ram,
mă-mbrac
în vorbe nerostite,
cuvintele îmi sunt tăcute
în rugi
ce-s mute la altar,
aș vrea să înverzesc în mugur
iar mugurul
să-mi stea pe frunte,
aș vrea iubirea să mă-mbete,
să-mi fie-n amurgit
un dar.
Silvia Urlih 01.02.2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu