IUBIREA ÎMI BATE-N FEREASTRĂ - Silvia Urlih

Mi-e teamă

de-amurgul sihastru

ce-mi cântă în noaptea pustie,

iubirea

îmi bate-n fereastră,

aud și n-aud…

încă dorm,

cântarea-i mă duce-n neant,

neantul îmi e nebunie,

nebunele gânduri

mi-s raze ce-n rază mă duce

spre țărm.

Trag pleoapa din noapte

spre mine,

o rup în bucăţi de lumină,

captivă-s în seara-nserată,

iar somnul din mine

îmi spune,

că-s frunza ce tremură-n noapte

da-n ziua din mine

se-anină,

că-s mugurul zilei din mâine

ce-n ramul din ram

va apune.

Răsună în mine o voce,

e vocea iubirii divine,

ecoul

se pierde-n ecou,

mă-ncalță în glas de pământ,

îmi prind rădăcina

în palme,

o leg lândă mine

de mine,

iubirea ce-mi bate-n fereastră,

e darul

ce-mi freamătă-n gând.

Silvia Urlih 28.07.2018

MI-E TOTUNA - Silvia Urlih

Cu veri

îmbătrânite-n buzunar,

mai fac un pas

spre marea-nzăpezire,

pășesc ușor

prin grâul din hambar,

să nu clintesc

o zi

din ce mi-a fost

zidire.

Cu anii adunați

în pumnii strânși

privesc iar

în oglindă…

încă-mi este,

mă uit la ea

și nu-nțeleg cine îmi sunt,

sunt eu,

e ea,

sau fata ce și-a fost poveste.

Cu toamne-ncărunțite

în privire,

îmi prind în păr

o vară,

încă una,

știu

că nu-mi plouă înc-a amurgire,

sunt încă vară,

sau o toamnă…

mi-e totuna.

Silvia Urlih 27.07.2018

TE IERT ȘI MĂ IERT, LUME ! - Silvia Urlih

Lume-n care eu trăiesc

și de care mă lovesc,

știi tu ce-am trăit o viață,

știi de-s moartă

sau trăiesc ?

știi dacă tăcerea nopții

trupul

mi l-a zdrențuit?

mi-ai frânt sufletu-n bucăți,

dar eu,

iar mi l-am zidit.

Lume care-mi ești

aproape

dar departe

te zăresc,

știi că nopțile îmi sunt

zile-n cer împărătesc ?

știi că sufletul mă doare

dar zâmbesc

și iar iubesc ?

din iubire m-am născut

și-n iubire-o să trăiesc.

Lume fără de iertare,

ce cu ură

te hrănești,

eu sunt pasăre albastră,

sufletul

nu mi-l zidești,

sunt iubire din iubire,

te iubesc te iert și tac,

eu trăiesc fără de ură,

îmi sunt

floarea mea de mac.

Lume-n care eu trăiesc…

te iert

că m-ai judecat,

mă iert

dacă te-am judecat.

Silvia Urlih 24.07.2018

SĂ-MI FIU IZVOR - Silvia Urlih

Sunt setea mea nepotolită

de spusul celor ce n-am spus,

mi-e sete

de a spune lumii

că-n cer mi-adăp secătuirea,

mi-e dor

să fiu iar lupul alb

care în mine

n-a apus,

mi-e dor

să-mi fiu izvorul viu

ce-n mine și-a găsit

găsirea.

Sunt noaptea ce m-ademenește

cu noaptea-n noapte

să adorm,

mă înfășor ca giulgiul sacru

ce-n mine-n giulgiu

se rescrie,

mă strânge haina mult prea strâmtă,

nisipul

mi-a ascuns-o-n țărm,

mi-e sufletul prea zdrențuit,

dar,

totu-n mine

se prescrie.

Sunt setea

ce nu mă mai lasă

de setea vieții

ca să scap,

îmi prind în palme tâmplele

și gândul

nu-l mai las să plece,

rup nopțile în mii bucăți,

la rădăcină le tot sap,

aș vrea

ca zdreanța de pe suflet

să nu-mi mai fie…

vreau să sece.

Silvia Urlih 23.07.2018

SĂ NU UIȚI ! - Silvia Urlih

Când suferi în tăcere

și-adâncurile-n tine strigă,

când frumusețea-i moartă-n stea

și în izvor

îți chemi aleanul,

când în pădure-ți cauți steaua,

dar n-o găsești

și te intrigă,

să nu uiți că în viața-ți scurtă

cărarea

n-o găsești cu…

banul.

Când în adâncuri brumării

codrii din tine

se închină,

când și fântâna prinde margini,

iar ciutura

ți-alină setea,

când macii câmpului plâng sânge

căci visurile

nu te-alină,

să nu uiți că în viața asta,

cu demnitate-ți plimbi

pecetea.

Când în izvor îți pierzi rubinul

iară rubiniul

te ucide,

când arătura

nu-ți mai este

ogoru-n care-ai semănat,

când în oglindă îți vezi plânsul

iar plânsu-n tine

se divide,

să nu uiți că în viața asta,

îți ești oglindă,

nu damnat.

Când vorbele ce n-au fost spune

ar vrea

să soarbă din privire

privirea arsă de nesomn

ca margini albe

de fântână,

să știi că setea de adânc

îți este sete-n oglindire,

să știi

că-n viață-ți ești doar tu

cu amăgiri

fără de frână.

Silvia Urlih 23.07.2018

O DATĂ ȘI-NC-O DATĂ - Silvia Urlih

Îți mulțumesc Doamne că-mi ești,

mi-ai fost

și graniță

și colivie,

Tu mă privești din cerurile-mpărătești

și-mi spui mereu

că mai trăiesc

și că sunt vie.

Îți mulțumesc

că gratiile le deschizi

și îmi arăți

o lume fără pată,

îți mulțumesc

că-ți sunt copacul din livezi

și mă-nflorești o dată

și-nc-o dată.

Îți mulțumesc

că din adâncuri împietrite,

Tu m-ai clădit

lumină-nflăcărată,

m-ai căutat și m-ai găsit

în ramuri desfrunzite

și mi-ai redat o altă viață

înc-o dată.

Îți mulțumesc Doamne al meu

pentru ceea ce mi-ai dat,

pentru ce-mi dai

și pentru ce-mi vei da !

Mulțumesc cu plecăciune, Doamne !

Silvia Urlih 18.07.2018

SĂ NU MORI MAMĂ NICIODATĂ ! - Silvia Urlih

Să nu mori mamă niciodată,

căci

tu mi-ești lună și-mi ești soare,

să îmi trăiești mereu în suflet

ca un luceafăr

fără negur,

să-mi fii vaporul ce mă duce

pe un ocean

fără de valuri,

să mă veghezi

cum o făceai

când eu eram doar

bob de strugur.

Să îmi fii mamă,

focul sfânt

ce arde în altar ceresc,

să-mi fii ogoru-n care-ai pus

sămânța

care azi sunt…

eu,

să-mi fii măicuță ,

cât mai ești,

livada-n care azi trăiesc,

să nu mori mamă niciodată,

să-mi fii eternul

alizeu.

Și,

dac-o fi să pleci cândva,

acolo,

dincolo de nori,

tu n-o să mori,

căci sufletul

îmi va fi mirul din altar,

și mir

și busuioc vei fi

când voi cădea din depărtări,

tu-mi vei fi sânul ce m-așteaptă

să mă hrănească

iar și iar.

Silvia Urlih 16.07.2018

POATE CĂ DORUL TĂU - Silvia Urlih

Poate când

soarele și luna

s-or întâlni pe câmp arat,

vei ști că nu am fost fantasmă,

c-am fost

un munte-ncărunțit

ce și-a dorit să-și fie stâncă

de brazi și paltini

îmbrăcat,

poate atunci vei înțelege

că te-am iubit

cum n-am iubit.

Poate că-n serile ascunse

în taine

ce nu le-nțelegi,

vei înțelege

că ți-am fost un crin,

de toamne ofilit,

poate te vei împiedica

de-n drum

cu pașii mei pribegi,

și-ai înțelege că ți-am fost

și că aievea

te-am iubit.

Poate că diminețile-ți vor fi

ferestre

scoase pe pridvor,

iar răcoreala zilei tale

te va crea vechi început,

poate că

dorul tău de mine

îți va fi dorul meu din dor,

poate că

noaptea îți va spune

că ai pierdut

ce n-ai avut.

Poate că dorul n-ar durea

cum doare

sângele când curge,

poate că stânca n-ar ofta

că nu-și mai simte

rădăcina,

poate că soarele n-ar plânge

că blânda lună

nu-l atinge,

poate că întunericul n-ar vrea

să-și stingă negrul

cu lumina.

Silvia Urlih - 16.07.2018

CITESC ÎN CARTEA CE AM SCRIS-O - Silvia Urlih

Citesc

în cartea ce am scris-o,

citesc și poartea se deschide,

pătrund prin ușa ce-a rămas

doar o firidă

spre trecut,

revăd

imagini ce mi-au fost

clipe ferice

sau perfide,

citesc printre cuvinte reci

ceea ce-am fost,

dar,

nu am vrut.

Povestea

mă trimite-n vremi

ce le-am trăit,

dar m-au durut,

mă mai trimite-n primăveri

ce le-am avut

ca fericire,

citesc

și recitesc pasaje

din viața ce mi-a fost

un scut,

ea m-a împins spre toamna mea,

o toamnă

fără amurgire.

Poarta

ce mă privește-n ochi

mă-ndeamnă

pragul să-i pășesc,

mi-arată camera-i curată

cu șterguri

din țesut ales,

sub tălpi

mi-așează câmp cu flori

și mir

din mir împărătesc,

îmi pune tot trecut-n ram,

și-n fructul

ce mi l-am cules.

Silvia Urlih 15.07.2018

VREAU CLIPA MEA - Silvia Urlih

Au fost

în mine

și-n adâncu-mi,

fântâni uscate de torente,

au fost zidiri

ce-n izvorâre

și-au căutat inima udă,

au fost fântâni fără de margini

cu râuri repezi,

dar absente,

au fost fântâni fără de ciuturi

ce n-au vrut vidul

să-și audă.

Am fost fântână fără de tiv

ca cerul

fără de sfârșit,

am fost ca pâlnie de aer

ce-și zboară mitul

prin deșert,

am fost,

ca apele apuse

într-un finit nemărginit,

am fost

ca setea și ca foamea

ce și-au văzut timpul

inert.

Sunt sete de adâncul meu,

și foame fără de păcat

vreau clipa mea din alizeu

vreau timpul meu în ani uitat .

Silvia Urlih 14.07.2018