marți, 3 iulie 2018

AGONIA VREMII - Silvia Urlih



Sunt,
în valurile vremii
agonii cu umeri goi,
timpuri
ce se pierd în ploi
și îngheaţă-n rătăcire,
se rup clipele-n secunde, sau în ani,
se rup de noi,
dezveliți mergem prin timpuri,
mergem triști,
fără iubire.

Vin dureri din anotimpuri
ce se pierd,
deși visează,
dezgolite merg prin ani,
desculțe,
pline de dor,
despletite vin din vremuri clipe,
care săgetează
clipe
care rup prezenturi
și poteci spre viitor.

Stau înfrânte peste valuri,
poduri strâmbe
fără zări,
clipa-i suspendată-n timp
și-n destine
ce se frâng,
vin veri cu omăt în ele,
primăveri
fără de flori,
toamne care pică-n braţul frunzelor
fără crâng.

Trăim vremi defăimătoare, primăveri fără de suflet,
câmpia abia-și păzește floare pură prin ciulini,
curg în râuri de noroaie fluvii cufundate-n plânset,
mor sub arșița durerii pomii fără rădăcini.
Silvia Urlih 03.07.2018


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu