luni, 16 iulie 2018

POATE CĂ DORUL TĂU - Silvia Urlih




Poate când
soarele și luna
s-or întâlni pe câmp arat,
vei ști că nu am fost fantasmă,
c-am fost
un munte-ncărunțit
ce și-a dorit să-și fie stâncă
de brazi și paltini
îmbrăcat,
poate atunci vei înțelege
că te-am iubit
cum n-am iubit.

Poate că-n serile ascunse
în taine
ce nu le-nțelegi,
vei înțelege
că ți-am fost un crin,
de toamne ofilit,
poate te vei împiedica
de-n drum
cu pașii mei pribegi,
și-ai înțelege că ți-am fost
și că aievea
te-am iubit.

Poate că diminețile-ți vor fi
ferestre
scoase pe pridvor,
iar răcoreala zilei tale
te va crea vechi început,
poate că
dorul tău de mine
îți va fi dorul meu din dor,
poate că
noaptea îți va spune
că ai pierdut
ce n-ai avut.

Poate că dorul n-ar durea
cum doare
sângele când curge,
poate că stânca n-ar ofta
că nu-și mai simte
rădăcina,
poate că soarele n-ar plânge
că blânda lună
nu-l atinge,
poate că întunericul n-ar vrea
să-și stingă negrul
cu lumina.
Silvia Urlih - 16.07.2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu