ÎMI CÂNTĂ ZĂPADA LA HARPĂ - Silvia Urlih

 

Îmi cântă iar zăpada

cu harpa la ureche,

iar îmi șoptește

că iarna mi-e aproape,

 îl rog pe Dumnezeu

ca iernile să-mi fie

nepereche,

îl rog să nu îmi lase zăpada

peste pleoape.

 

Divinul îmi tot spune

să-mi cânt sonetul vieții,

pașii ce-i las zăpezii

să fie tot în urmă,

zâmbesc cu veselie

și cu speranță ceții,

știu că divinul meu

mereu mi-este noroc

în urnă.

 

Îmi cântă iar zăpada

de pe copacii falnici.

De la fereastra mea

un brad îmi tot zâmbește,

e verde vara,

e verde iarna,

e verde primăvara,

în fiecare anotimp îmi spune :

hai zâmbește !

Silvia Urlih - 23.11.2024

DACĂ NU AȘ FI ȘTIUT - Silvia Urlih

Dacă n-aș fi fost în boală,

nu aș ști ce-i sănătate,

dacă El n-ar fi spus scolă,

nu aș fi-n realitate.

 

Dacă n-aș fi fost rănită,

nu aș fi știut ce-i rana,

dacă n-aș fi fost căzută,

nu m-aș fi iubit iar iarna.

 

Dacă n-aș fi fost căzută,

nu aș ști ce-i înălțare,

însă viața e făcută,

să revii pe-a ta cărare.

 

Dacă nu aș fi știut că durerea-i înălțare,

poate că și azi, m-aș ruga la vechi altare.

  Silvia Urlih - 19.11.2024

 

AȘA E VIAȚA - Silvia Urlih

 Mă uit iar cu tristețe la copac,

ninge cu frunze pe sub fereastra mea,

mă uit pe geam, privesc , zâmbesc și tac,

e toamnă... adaug în viața mea încă o stea.

 

Revine iar o toamnă peste mine,

veni-va iar o iarnă peste noi,

speranța din mine cu mine mă va ține,

ce dacă vin zăpezi și nori și ploi.

 

Așa e viața, cu primăveri și ierni,

cu veri și toamne-mbelșugate,

rămâi în iarnă cu-atele primăveri,

rămâi cu anii tăi și fericește-te cu toate.

Silvia Urlih - 17.11.2024

MĂ-NTREB - Silvia Urlih

 MĂ-NTREB

Mă-ntreb de ce mi-e frig,

de ce nu mi-e a soare,

mă-ntreb de ce cu toamna

nu mă-mprietenesc

mă-ntreb de ce mă-ntreb,

de ce sufletul doare,

căci viața mea mi-e soare

mi-e tot ce-i omenesc.

 

Răspunsul l-am aflat,

mă dor toamnele voastre,

mă doare ne-mplinirea

pe care o trăiți,

mă doare căutarea

ce-o căutați prin astre,

mă dor cuvintele

pe care le grăiți.

 

Mă-ntreb de ce voi care

venita-ți pe pământ,

n-ați înțeles

că viața-i fericire,

de ce v-aglomerați

cu gândurile-n gâd,

de ce n-ați înțeles ,

că viața e iubire.

Silvia Urlih - 16.11.2024

DOAMNE, DACĂ TU MI-AI CERE ! - Silvia Urlih

 

Doamne,

dacă Tu mi-ai cere

să te scriu în două vorbe

nu aș ști cum să Te scriu,

n-aș găsi cele cuvinte,

poate că ți-aș spune soare,

pentru vederile oarbe,

poate că te-aș căuta

printre oseminte sfinte.

 

Doamne,

dacă Tu mi-ai cere

ca să trec marea înnot,

știu că îmi vei fi alături

și la greu nu m-ai lăsa,

știu că dacă spun „nu pot”

Tu-mi vei spune că eu pot,

știu că îmi vei fi alături

până-ajung în palma Ta.

 

Doamne, tot ce îmi vei cere,

știu că Tu îmi dai putere.

Silvia Urlih - 15.11.2024

AM SCRIS PE-O FRUNZĂ - Silvia Urlih

Am scris pe-o frunză că mi-e dor de mine.

Atunci eram în zori de primăveri,

mi-a spus atunci că viața m-o susține

să trec toamne prin veri dar și prin ierni.

 

Am scris pe-o frunză că vreau doar sănătate,

ea mi-a răspuns că nu este de-ajuns,

viața mi-a dat și bune și rele și de toate

și tot gunoiul ce sub preș mi l-am ascuns.

 

Am scris pe-o frunză când eram copil,

că vreau s-ajung acolo undeva

și am ajuns, deși mergeam tiptil,

mi-am depășit viața de mucava.

 

Am scris că vreau să-mbătrânesc frumos.

Și ce să vezi ? Deja-s în toamna vieții,

am învățat că-n viață toate au un rost,

iar eu, sunt iară în vara dimineții.

Silvia Urlih - 12.11.2024

 

PĂMÂNTUL SE SCUFUNDĂ - Silvia Urlih

 

Pământul meu și-al tău și-al nostru,

urlă sub greutatea răului,

aș vrea să țin toți caii sub căpăstru,

dar, lumea nu-i a mea, este a hăului.

 

Aș vrea să pot schimba ceva în lume,

aș vrea ca omului să-i fie bine,

dar, omul nu mai vrea să-și aibă nume

și uită zilnic de-ofrandele divine.

 

Pământul se scufundă sub pași negri,

lumina luptă pentru supremație,

degeaba câte unii vor să-și fie integri,

sunt mult prea mulți ce nu vor să-și mai fie.

 

Pământul moare sub mult prea multă ură,

ne îngropăm fără să știm de ce-i așa,

nu înțelegem că totu-i o-ntreagă murătură,

o murătură acră, căci totu-i tot așa.

Silvia Urlih - 07.11.2024

ÎMI E A TOAMNĂ - Silvia Urlih

Miroase-n jurul meu a toamnă,

mă-mbie la visare să acced,

bne-ai venit iubită doamnă,

să mă îndrumi spre ceea ce eu cred.

 

Îți mulțumesc toamnă a mea,

că mă îndrumi frumos spre a mea iarnă,

știu, în curând pe cer voi fi o stea,

dar, te implor, nu accepta ca fulgii să mă cearnă.

 

Îmi e a toamnă, e toamna mea din viață,

îmi e a toamnă plină și bogată,

dar, încă-mi e a dimineață,

îmi e a toamnă, a toamnă-mbelșugată.

Silvia Urlih - 26.10.2024

 

DE-AȘ FI ȘTIUT - Silvia Urlih

 

De-aș fi rămas cu iarna-n mine,

și primăvara mi-aș da-o amanet,

n-aș fi știut cât viața mă va ține

în amalgamul ei de cabaret.

 

De-aș fi rămas în veșnicul trecut,

n-aș fi știut că pot și eu trăi,

n-aș fi aflat că mult m-am întrecut

și că, cu viața nu m-aș fi întâlni.

 

De-aș fi știut că viața e frumoasă,

n-aș fi căzut prin râpi de neumblat,

dar, am aflat că viața e mărinimioasă

și-mi dăruiește ce încă n-am aflat.

 

Silvia Urlih - 23.10.2024

AM ÎNȚELES - Silvia Urlih

 Am adormit puțin

pe amurginea timpului

și am simțit

că timpul meu

mă doare,

dar m-am trezi în iarba vere-a câmpului

și m-am văzut

învăluită-n soare.

 

Am colindat prin ploi  

d-am poposit în strugur,

am poposit din când în când

în lan de grâu,

când am simțit

că viața mi-este mugur,

m-am revărsat

în vechiul meu pârâu.

 

Pârâul a crescut

și-a revărsat în mare,

acolo ,

valul m-a urcat spre cer.

am înțeles

că timpul nu mai doare,

am înțeles

 că nu-mi mai sunt stingher.

Silvia Urlih - 15.10.2924