OCHII-MI PLÂNG A NEPUTINȚĂ - Silvia Urlih

 

Ochii-mi plâng a neputință

și a jale

și a dor,

nu mai pot să vadă ură

și prostie-ascunsă-n frică,

curg șuvoaie de sub pleoapă,

lacrima își e izvor,

plânsu-n mine știe sigur,

că-n cădere

se ridică.

 

Ochii-mi plâng

fără să știe

că în plâns,

plânsu-i alină,

lacrimi scaldă-al meu obraz

să mă spele de durere,

doare soarele că-l doare,

doare luna când se-nchină,

doare dorul din izvor,

care îndurare-și cere.

 

Ochii-mi plâng

fără să știe

că îi doare nedreptatea,

nu mai vor să vadă jale

și umbriri

sub noi umbriri,

vor să vadă iar lumina

care le-a-ntărit cetatea,

vor să vadă-n nedreptate

zile noi cu noi iubiri.

Silvia Urlih - 30.04.2021

PĂȘESC, ÎNCĂ PĂȘESC - Silvia Urlih

 

Pășesc cu sfială

pe-o zi din ajun,

mi-e milă să calc peste nopțile albe,

mai stau o secundă,

respir să m-adun,

nu știu

cum să strâng

amintirile-n salbe.

 

Pășesc printre spinii

ce-n tălpi încă-mi sunt,

mai caut un mac

pe câmp plin de miriști,

mă uit către mine,

mă văd pe pământ,

ceva-n mine strigă :

tu nu vezi că-ți ești?

 

Pășesc peste nopți,

pășesc peste zile,

și zile și nopți

îmi spun c-am albit,

mi-s pașii spre munți

sau mă duc către vale,

mă-ntreb în amurg,

cât mai am de pășit.

Silvia Urlih - 13.04.2021

DE MĂ TREZEȘTI - Silvia urlih

De mă trezești

din dorul călător,

s-o faci

doar ca să-mi spui

că-mi ești cu mine,

să-mi spui că-mi ești

că nu mai ești cocor,

și că în cuibul nostru

ți-este bine.

 

De mă trezești

din visul ce mi-e drag,

să-mi spui

că praf de stele presari

pe-al  nostru drum,

să-mi spui că pasul tău

pășește peste prag

și că ce-a fost,

a fost doar negru fum.

 

De mă trezești

din dorul ce mă doare,

să îmi arăți

că-mbrățișarea ți-e iubire,

să mă ridici

cu palmele spre soare,

și să-mi arăți că viața,

viața noatră-i doar

trăire.

Silvia Urlih - 04.04.2021

 

„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.- Silvia Urlih

 

 Isus a fost abordat de un tânăr fariseu, care L-a întrebat: „Care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Ar fi bine să ne întrebăm cine ar trebui să fie cel mai aproape de sufletul nostru. Cel mai aproape de noi ar trebui să fie în primul rând Dumnezeu. Ai reușit să-l iubești pe Dumnezeu… pe Dumnezeul sufletului tău, pe Dumnezeu din tine ?

Toți cunoaștem această zicere. Mulți o spun fără a-i înțelege profunzimea. Câți dintre noi, oamenii știu cum să se iubească ?? Câți dintre oameni au ajuns să conștientizeze că trebuie să se iubească ? Cum îți poți iubi aproapele, dacă nici măcar pe tine nu te iubești și nu te prețuiești? Cum poți dărui cuiva din ceea ce nu ai? Câți dintre oameni trăiesc în minciuna iubirii?

Mulți dintre oameni se urăsc pe ei înșiși, se judecă, se ceartă, se victimizează…își sunt proprii călăi dar și propriile victime. Mulți dintre oameni trăiesc cu frici nevindecate, cu frustrări neconștientizate și netratate.

Deci… ce dăruiesc acești oameni ? Dăruiesc ură, ceartă, victimizare, frustrare, frică. Ce transmit acești oameni în univers ? Ceea ce ei înșiși simt.

Fă mai întâi pace cu tine însuți și cu Dumnezeu. Astfel , vei putea face pace cu aproapele tău. Acceptă-te cu greșelile tale. Astfel îl vei putea accepta pe aproapele tău cu greșelile sale. Iubește-te întâi pe tine. Astefl, îl vei putea iubi și pe aproapele tău.

După ce vei învăța să-L iubești pe Dumnezeul sufletului tău, vei învăța să-i iubești și pe oamenii din jurul tău.

Să ne mai întrebăm de ce-i atâta ură și răzmeriță în lume și în țară ? Să ne mai întrebăm de ce se ucid oamenii între ei ? Să ne mai întrebăm de ce în lumea asta natura se răzvrătește ?

fragment din cartea „ Printre infinituri” - Silvia Urlih 

ÎMI SUNT ATLETUL VIEȚII MELE - Silvia Urlih

Îmi sunt atletul vieții mele,

am alergat cât am putut,

voi alerga și printre stele,

chiar dacă viața m-a durut.

 

Am plâns și-am râs în viața asta,

am fost și dor și saltimbanc,

m-am luat la trântă cu năpasta,

iar viața tot mi-a spus că-i banc.

 

Am fost atlet, am alergat,

pe primul loc mereu am fost,

de viață multe m-au legat,

d-am înțeles că-s fără rost.

 

Îmi sunt atlet, alerg prin crâng,

m-ascund sub frunze și visez,

în floare mă îmbrac și plâng,

mă iau în brațe și dansez.

 

Mi-am fost atletul vieții mele,

aleg să-mi fiu tot primăvară,

voi fi o stea și printre stele,

voi fi o zi din altă vară.

Silvia Urlih - 02.04.2021

 

SAU VIAȚA MI-AM TRĂIT ? - Silvia Urlih

 

M-am agățat cu sufletul

de infinit,

am strâns din dinți

și-am plâns mereu în gând,

știam cât de frumos e-acolo

de unde am venit,

dar visul

m-a trezit mereu plângând.

 

Am plâns

de dorul miresmelor alese,

am plâns

de dorul trecutelor cărări,

plângeam  și îmi doream în vis

ca fructele alese,

să-mi fie-n zi alean

peste dureri.

 

M-am aninat cu sufletul

de ăst pământ,

am scrijelit cu palmele

și munți am construit,

mă-ntreb ades de-s eu,

sau boare-n gând,

oare doar am visat

sau viața mi-am trăit ?

Silvia Urlih - 02.04.2021