DACĂ AȘ ȘTI CĂ LUMEA….Silvia Urlih

Parcă aș mai îngenunchia încă o viață,

Dacă aș ști că jertfa-mi va fi floare,

Parcă aș renunța la înc-o dimineață,

Dacă aș ști că lumea nu mai moare.

Parcă mi-aș pune-n jug viața zălog,

Dacă aș ști că viața este-o lumânare,

Parcă aș renunța la noul meu bârlog,

Dacă aș ști că lumea nu mai moare.

Parcă mi-aș pune trupul sub tăiere,

Dacă aș ști că ies din „închisoare”,

Poate că aș tăcea și-aș deveni tăcere,

Dacă aș ști că lumea nu mai moare.

Parcă mi-aș pune viața la mezat,

Dacă n-aș ști că viața-i doar o boare,

Poate c-aș accepta că sunt un acuzat,

Dacă aș ști că lumea nu mai moare.

Silvia Urlih 27.04.2020

MĂȘTI FĂRĂ DE NOI - Silvia Urlih

Primăvara îmi bate-n fereastră,

mă cheamă savoarea să-i simt,

eu îi răspund că sunt floare în glastră

și nu mai am voie să calc pe pământ.

Primăvara în șoaptă îmi spune,

că nu are timp și că va pleca,

îmi spune că-n zori va apune

și că vara peste ea va călca.

Primăvara mă trage de mână

și-mi spune că  dor i-e de mine,

îi spun: așteaptă o săptămână

zidul, încă în casă mă ține.

Fără voia noastră am ratat primăvara lui 2020.

Sper să nu ratăm și vara și toamna și iarna lui 2020.

Sper să nu privim tot anul 2020 de la fereastră,

sau acoperiți de măști protectoare.

Silvia Urlih 26.04.2020

Cu sau fără mască, aceeași EU - Silvia Urlih

Nu mai am nevoie de ruj, dar nici zâmbetul nu mi se mai vede. Mai am un avantaj cu masca asta. Nu mi se mai văd ridurile (nu că le-aș avea) hi hi hi hi.

Am „botniță” pe figură, dar asta nu înseamnă că nu mai pot vorbi (scrie) !

Offff Doamne !!! Încerc s-o dau în glumă, dar nu prea îmi iese.

O viață întreagă m-am luptat cu mine însămi. Mi-a fost foarte greu  să nu mai port măști care să-mi ascundă sufletul și uite că vine cineva din afara arealului și universulșui meu și mă OBLIGĂ să port mască.

Vom deveni oameni-roboți ( ca și cum n-am fi deja) care-și vor ascunde sentimente în spatele măștilor. E-adevărat, ochii sunt oglinda sufletului. Dar… Dar una e să vorbești cu o persoană privind-o doar în ochi și alta e să-I vezi și mimica, să-i vezi zâmbetul, sau rictusul, sau…. Mnoh… asta e lumea în care trăim azi.

Mâine va fi o altă zi !

Ne va fi frică să ne mai îmbrățișăm sau să ne dăm mâna. Oribile zile am ajuns să trăim cu distanțarea asta socială. Oare ce se vrea de la noi ?! Eu cam știu, dar nu vreau să spun.

Credeți că după 15 mai 2020 va purta cineva masca pentru a se proteja ? Eu sunt sigură că va fi purtată pentru că e OBLIGATORIU .  O vom purta de frica amenzilor, care nu sunt deloc mici. Dacă ar fi să o purtăm conform a ceea ce ni se recomandă și pentru a ne proteja, ne-ar costa cam 200 de lei pe lună. Ce-i aia că poate fi spălată și refolosită?! E vax. O mască eficientă, costă.

Primăriile trebuie să se ocupe de sănătatea cetățenilor (votanților) spălând și dezinfectând TOT… alei, scări de bloc, artere principale, parcuri.

În scara de bloc în care locuiesc, au venit acum vreo două săptămâni câteva personae îmbrăcate în costume de cosmonaut, cu ceva care urla tare de tot. „Am dezinfectat scara cu ….. pentru de fapt, împotriva coronavid” .

Silvia Urlih - fragment din cartea „A trăi-trăire” 

ÎN BRAȚE MĂ VA ȚINE - Silvia Urlih

Am mai pierdut încă o primăvară,

nu am uitat-o eu, ea a fugit de mine,

m-a luat în brațe și mi-a șoptit în seară

că-n primăvara ei în brațe mă va ține.

M-am mai uitat în casă înc-un an,

nu eu am vrut să mă ascund în mine,

ascunderea, știu, nu îmi va fi în van,

căci primăvara mea în brațe mă va ține.

Am petrecut cu viața încă o zi cu nori,

poate că ziua asta iar m-a gonit spre mine,

eu știu că viitoru-mi va fi buchet de flori

mai știu că primăvara în brațe mă va ține.

 Silvia Urlih 26.04.2020

Fricile ucid ce ai tu mai bun : sufletul.- Silvia Urlih

Stai singur în casă și ți-e  frică. Ieși pe stradă și ți-e frică. Ți-e frică de boală, ți-e frică de sărăcie, ți-e frică de ceea ce s-ar putea întâmpla în timpul somnului sau în ziua de mâine. Dacă strănuți, ți-e fricăț Dacă te îneci și tușești, ți-e frică. Dacă ești apatic, ți-e frică.

            Dacă nu-ți răspunde cineva la telefon, ți-e frică (oare i s-o fi întâmplat ceva ? Nu cumva are coronavirus, căci abia ieri m-am întâlnit cu el ?). Dacă te sufoci sub masca pe care ești obligat să o porți, ți-e frică ( oare am coronavirus, de vreme ce mă sufoc nu am aer? Cred că plămânii sunt atacați de coronavirus).

Din nefericire, această pandemie a reușit să ne inoculeze adânc în suflet și în minte, FRICA.

Poți oare să-ți înfrângi fricile ? Da, POȚI ! Poți pentru că ești puternic !

Cum te poți vindeca de frici ? Pare simplu și chiar este simplu. Împrietenește-te cu fricile tale. Ia-le în brațe și acceptă-le….frica este un sentiment firesc.

Ele, fricile, sunt sentimente normale, umane și firești, atunci când ești martorul unui război biologic. Stai la taclale cu fricile tale și lasă-le să-ți vorbească. Bagă-le în seamă, dar nu-ți da voie să te pierzi în ele.

Strămoșii noștrii au fost martorii a două războaie mondiale. Mulți dintre cei care au fost în linia întâi și au fost carne de tun, au pierit. Au fost însă și oameni care stăteau ascunși prin case și… au supraviețuit. Au rezistat cei puternici, au rezistat cei care nu s-au lăsat copleșiți de frici. Și lor le-a fost frică de ziua de mâine, dar au reușit să treacă peste temeri și frici. S-au rugat, iar Dumnezeu i-a întărit și le-a luminat mintea și sufletul.

Dă-le la furat de frici ! Nu-ți da voie să pici în depresie sau în atacuri de panică.

Ești un OM PUTERNIC ! POȚI ! Nu-i decât o perioadă peste care vei trece cu success, pentru că vei putea să te împrietenești cu fricile tale !

Nu uita ! Fricile ucid ce ai tu mai bun și mai sfânt: sufletul.
Fragment din cartea „ A trăi- trăire” - Silvia Urlih

Mărturii din timpul războiului între mine, cu mine - Silvia Urlih

A mai trecut o zi, a mai trecut o săptămână, a trecut deja mai bine de o lună de când stau în autoizolare.  E sâmbătă 25.04.2020 și ca de obicei trebuie să-mi fac cumpărăturile. Fug repede pe străzi, conform traseului pe care l-am scris pe declarație și nici măcar nu observ că pomii au înflorit. Nu am curaj să stau pe loc și nici să îmbrățișez un copac de pe trotuar. Cei care mă văd de la balcon, m-ar crede bolundă. Nu știu cum este în timpul săptămânii, dar in weekend e sinistru. Nu sunt decât eu, una sau două mașini la semafor, mașini ale poliției și jandarmeriei și salvări. Nu știu ce transportă salvarea, dar nu cred că sunt cu îmbolnăviți de coronavirus, pentru că în tot județul azi avem 69 de virusați din care 51 vindecați.

Mi-am făcut la repezeală cumpărăturile, cu grija de a nu fi alături de vreo persoană, plătesc la casă și mă grăbesc înapoi  spre casă, aproape alergând, cu sacoșa plică, cu masca asta pe gură și pe nas care mă sufocă (eu sunt claustrofobă) și cu mănușile de plastic care sunt pline de apă. Transpir atât de tare…

Primul lucru pe care îl fac după ce ajung acasă și las sacoșa cu cumpărături jos, fug la fereastră să iau o gură de aer, să admir vegetația din fața geamului. Mă bucur că locuiesc la parter. Îmbrățișez pomii cu gândul.

Dimineața am auzit la știri că a fost cutremur în zona Vrancea. Doamne… ce o fi fost în sufletul lor… cum le-o fi fost să fie zguduiți în miez de noapte, dar și cu teama că nu pot ieși din casă fără mască, mănuși și declarație pe proprie răspundere. La ce le-o fi fost gândul prima dată ?

Stau la fereastră, trag aer curat în piept, am compasiune față de sud-estul țării și nici nu expir bine, că s-a pornit o furtună de a îngenunchiat pomii . Închid repede geamul, aprind o lumânare și încep să mă rog: Doamne… cât de supărată trebuie să fie natura pe noi !!

Și ziua de astăzi ne găseşte singuri, confuzi, îndureraţi și speriați . Și ziua de astăzi ne găseşte cu gândul la cei dragi care nu ne sunt aproape şi pe care nu îi putem îmbrăţişa.

Este foarte frustrant să știi că „nu avem voie" să ieşim afară să ne plimbăm, sau să intrăm într-o biserică să aprindem o lumânare, dar TREBUIE să ne păzim căci , păzindu-ne pe noi, îi păzim și pe cei dragi nouă. Stăm în casă.

Din punctul meu de vedere, această interdicţie nu ne îndepărtează nici de Dumnezeu și nici de oameni, ba din contra, ne reaminteşte că TREBUIE să fim OAMENI și că Dumnezeu a fost, este şi va fi întotdeauna în sufletele noastre.

Dumnezeu nu vorbeşte cu noi doar prin intermediul slujbelor spuse de preoţi. Ne vorbește trimițându-ne semne.

Pe Dumnezeu nu trebuie să-L căutăm în afara noastră. El nu stă neapărat în biserici sau în mănăstiri. Dumnezeu ne este mai aproape decât credem. El este mereu în inimile și sufletele noastre, ne este atât de aproape încât ne vine greu să credem că El ne vorbeşte prin oameni și prin ceea ce ni se întâmplă uneori. 

Această perioadă de izolare ne oferă însă un dar unic, acela de a conștientiza ce este cu adevărat important pentru noi.

Caută-ți în interiorul sufletului și vei afla ce este important pentru tine.

fragment din cartea „A trăi-trăire” - Silvia Urlih

A trăi-trăire- 58 - Silvia Urlih

Relația în care te găsești cu tine însuți, este cea mai importantă relație pe care ai putea-o avea în viața asta a ta. Felul în care te vezi, în care poți povesti sincer și deschis cu tine, felul în care îți raportezi deciziile vis-à-vis de tine, felul în care te raportezi la tine însuți, felul în care te apreciezi și te respecți, felul în care te iubești, se vede în exterior.  Felul în care tu te raportezi la tine, se vede prin felul în care interacționezi cu oamenii, prin felul în care se desfășoară viața ta.

Destul de mulți oameni au conflicte interioare, se judecă, se critică, nu au încredere în propriile lor decizii, cred că nu sunt suficient de buni. Se concentrează doar pe defectele lor, de fapt se abandonează în neîncredere și în faptul că nu pot evolua și nu-și pot remedia defectele. Nu știu să se aprecieze, nu știu să-și accepte anumite defecte, dar cel mai grav, nu știu și nici nu pot să accepte complimente de la cei din jur. Complmentele li se par false, chiar dacă sunt cât se poate de reale.

Dragii mei ! Nu vă ajută cu absolut nimic faptul că nu vă placeți pe voi înșivă, că vă vedeți urâți și plini de defecte. Dacă nu vă prețuiți și nu vă acceptați trupul, chipul, mersul, atitudinea, ființa, nu veți avea puterea să schimbați ceea ce nu vă place și vă nemulțumește.

Încearcă să ai o altă abordare față de tine : pune pe o foaie punctele tale tari și pe cele slabe. Fă-ți o listă cu calitățile tale, cu reușitele tale, cu ceea ce îți place la tine. În paralel fă-ți o altă listă cu defectele și nereușitele pe care tu crezi că le ai. Trage linie și vezi ce-ți dorești și ce poți să îmbunătățești la tine  și ce anume te-a oprit din a-ți împlini dorințele, visele.

Acceptă-te inclusiv cu așa-zisele defecte pe care tu crezi că le ai. Acceptă faptul că ești așa cum ești, apreciază-te pentru tot ceea ce-ți place la tine și apoi fă-ți apoi un plan în care stabilești cum vei remedia „defectele” și apucă-te de treabă!

Dacă nu vrei să schimbi vreun „defect”, acceptă-te așa cum ești, fără să te mai simți complexat. Acceptă-te așa cum ești și nu te mai tot judeca.

Știi ceva ?! Nimeni nu-i perfect, iar perfecțiunea, la un moment dat, te poate epuiza. Fiecare om este unic, are particularitățile sale și are atât calități, cât și din „defecte”.

Tu ești un om minunat, ești exact așa cum ești acum, iar dacă dorești să schimbi ceva, asumă-ți responsabilitatea și fă-o!

            De tine depinde cum îți folosești puterea asupra vieții și persoanei tale.  De tine depinde cum îți controlezi gândurile. DACĂ VREI, POȚI ! Poți să-ți depășești limitele !

Cu drag, aceeași eu.

Fragment din cartea „A trăi-trăire”- Silvia Urlih 

A trăi-trăire-57 - Silvia Urlih

Nu lăsa tristețea să te copleșească. Arunc-o departe de tine. N-o mai lăsa să te amărască. Nu accepta să cazi în depresie. Nu lăsa ca pereții casei să-ți strivească visele și viitorul. Ești o ființă minunată. Nu ești singua persoană care trece prin această experiență. Nu te lăsa îngenunchiat de un nenorocit de coronavirus. Nu lăsa izolarea să te afecteze. Trăiește în acum, trăiește în prezent. Lasă trecutul. Nu mai trăi în el. Nu-l uita, nici n-ai putea , este al tău, dar nu-l mai lăsa să te influențeze. Încearcă să nu-ți amintești nici de rele dar nici de bune. Trăiește prezentul.

Împacă-te cu tine și cu ceea ce trebuie să admiți azi. Iubește viața. Trăiește și atât !

Ce înseamnă a trăi ? Transformă în LUMINĂ și bunătate tot ceea ce ești, tot ceea ce trebuie să trăiești și tot ceea ce ți se întâmplă !

Prezentul pe care îl trăim în viață, ne este o piesă muzicală între trecut și viitor. Piesa muzicală poate fi horă, doină, vals sau tango. Învață melodia trecutului, pentru a trăi in prezent și a pluti spre viitor.

Cântă-i vieții ! Murmură-i melodia iubirii ! IUBEȘTE și vei fi iubit !

Ai acum destul timp să înțelegi de ce trebuie să treci și peste această autoizolare. Mulțumește-I lui Dumnezeu că nu ești pe un pat de spital.

Ai grijă de tine !Silvia Urlih - fragment din cartea „A trăi-trăire”

Dragii mei dragi ! - Silvia Urlih

Cu ocazia acestor Sfinte sărbători de Paști, vă doresc tuturor zile liniștite,  pline de calm și înțelepciune. Trecem printr-o perioadă unică, când nu mai avem voie să mergem la biserică să luăm LUMINA DIVINĂ, o perioadă mai … neagră, sau gri (albă nu e nicum), dar nu uitați că nu sunteți singuri. Întreaga planetă suferă.

Vă doresc tuturor putere și încrederea că nu va mai dura mult și vom reuși să alungăm norii care ne încețoșează cerul.

Bucurați-vă de clipa prezentă și fiți recunoscători pentru ceea ce aveți – SĂNĂTATE- Dacă suntem sănătoși, le vom birui pe toate. Bucurați-vă de momentele frumoase.

Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru tot ceea ce v-a dat. Fiți recunoscători greutăților  peste care ați trecut până acum, pentru că v-au făcut mult mai puternici și mai înțelepți.

Amintiți-vă că, așa cum ați depășit până acum momentele dificile, veți reuși și acum, în prag de Sărbătoare Sfântă, să vă depășiți fricile, angoasele, anxietățile și stările negative sau depresive.

Voi dețineți puterea,  voi sunteți singurii care puteți gestiona felul în care gândiți și vă simțiți.

Înțelegeți că, chiar dacă acum vă simțiți singuri și deznădăjduiți, trebuie să conștientizați că sunteți una cu stările sau gândurile voastre. „Ești ceea ce gândești”, deci hai să gândim pozitiv. Aceste stări vin, trebuie să stea o clipă, apoi TREBUIE să plece. Goniți-le ! 

Dacă anul acesta nu putem fi alături de cei dragi de sărbători, nu-i bai… vom fi atunci când lucrurile vor redeveni la normal.

Trebuie să învățăm să avem mai multă grijă de noi înșine și de sufletul nostru. E o lecție universală , este examenul vieților noastre, deci, toți trebuie să fim premianți.

Hai să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a ne fi bine.

Hai să căutăm soluții și să mergem mai departe, să nu rămânem blocați în așa-zisele probleme.

Hai să fim alături unii de ceilalți și să ne transmitem gânduri bune și vorbe de încurajare. Din nefericire, acum trebuie să-i mulțumim multhulitului internet (care ne transformase în zombie)

Sărbători cu pace și lumină în suflet vă doresc!

P.S. Am detestat convorbirile prin internet, dar uite că, acum constat că fără această tehnologie, nu ne-am fi putut fi alături. Ce ți-e și cu viața asta ?! Știe El Dumnezeu ce plan are cu noi !

Cu drag, aceeași eu, Silvia Urlih

A trăi-trăire- 56 - Silvia Urlih

De ceva timp, toată lumea, tot globul, se confruntă cu acest coronavirus. Unii îi spun virus ucigaș, alții îi spun virusul vără leac. Da, acest virus ucide, dar nu este nici fără leac și nici ucigaș. Din nefericire s-au stins foarte mulți bătrâni.

Au murit însă, oamenii care sufereau și de alte boli, care aveau sistemul imunitar foarte scăzut, au murit inclusiv cei cu obezitate morbidă. Ce să înțelegem noi de aici, din statistici ? Lăsându-i la o parte pe bătrâni, restul oamenilor, tinerii, nu au avut grijă de sănătatea lor. S-au afundat în muncă, o muncă care le-a micșorat la minim sistemul imunitar, și-au găsit refugiul în mâncare.

De mii de ani oamenii au avut un „motiv” să moară, doar că acum mor cumva în masă.

Nimeni, absolut nimeni, nici chiar cei mai renumiți savanți, nu pot ști cum va arăta lumea după această pandemie. Eu, în naivitatea, necunoștința și poate prostia mea, cred că nu se va schimba nimic în ceea ce privește mentalitatea sau modul de a aborda viața. Cei ignoranți vor rămâne aceiași ignoranți , imorali și fără principii clare de viață.

Cei care au început propria dezvoltare personală cu ceva timp înainte, vor evolua.

Diferența este că acum au mai mult timp pentru a medita la ceea ce se întâmplă cu propria lor viață.

Din nefericire, toți, sau aproape toți suntem afectați material… aproape nimeni nu mai muncește, deci nu mai produce, deci nu mai câștigă bani în urma muncii lor. Nemaimuncind, nu mai avem din ce ne plăti chiriile, ratele, facturile, taxele , etc.

Nici asta nu trebuie să vă sperie, dragii mei… și această lipsă financiară vine cu un scop. Știi cum se spune: mult ai, mult cheltui, puțin ai, puțin cheltui. Mulți dintre noi ne-am bătut joc de munca noastră, de banii noștri. Se mai spune că „banul e ochiul drakului”. Da, poate că da. E banul necuratului atunci când îl arunci pe fereastră, cumpărând fel de fel de chestii de multe ori nefolositoare și nu-l investești în tine. Însă, dacă nu muncești nu câștigi, deci, nu ai cu ce să-ți plătești…dreptul la a trăi decent.

Concluzia ?! Trecem prin vremuri grele, dar, cu răbdare și înțelepciune vom trece și peste această pandemie universală.

Roagă-te cu vorbele tale la Dumnezeul tău ! Cu cât mai multe rugăciuni, cu atât mai multe întoarceri la LUMINĂ .

Silvia Urlih 

A trăi-trăire- PREFAȚĂ - Silvia Urlih

Dragele mele nepoțele, Silviana și Viviana !

Interesant titlu, nu-i așa ? Când am gândit acest titlu, habar nu aveam că va urma un cataclism universal: CORONAVIRUSUL, care a îngenunchiat întreaga planetă.

Am început să scriu aceste texte, la începutul anului 2020, cu gândul de a mai împărtăși din experiențele, simțămintele și trăirile mele. După vreo două luni a venit și la noi în țară pandemia COVID-19.

Nu știam atunci că voi ajunge să scriu mesaje motivaționale, sau ceea ce am simțit în lungile zile de autoizolare, pe care să le postez în virtual, pentru a-i încuraja pe cei foarte speriați de acest fenomen. Și, dacă tot le-am scris, mi-am spus că n-ar fi rău să le public între coperțile acestei cărți, pentru a rămâne mărturie peste ani. Bineînțeles că am scris despre simțămintele mele : căderi, temeri, frici, dar de fiecare dată, urcări. Știți că sunt o luptătoare și că nu mă sperie nimic…. de fapt aproape mai nimic. Singura mea temere a fost și este să nu-L mai supăr pe Dumnezeu. Da, să nu-L mai supăr, pentru că în anumite moment din viața mea, L-am cam supărat. Norocul meu a fost că El nu s-a supărat pe mine și a continuat să mă iubească, să-mi fie alături și să mă ajute.

Voi știți că eu sunt o optimistă și o luptătoare și că rolul și menirea a fost, este și va fi, să-i încurajez pe oameni și să-i ajut să-și vindece sufletul.

Știți care e dictonul meu „DACĂ EU AM PUTUT, POȚI ȘI TU ! DACĂ EU POT, POȚI ȘI TU !. Nu-i decolo să te vindeci de o boală incurabilă. Eu, prin exemplul personal, am ajutat pe multă lume să-și revină din boli, i-am ajutat cum să aibă grijă de trupul și sufletul lor.  Prin ceea ce am postat pe facebook, i-am încurajat pe mulți să treacă cu bine peste această pandemie (dovadă stau sutele, sau miile de mesaje de mulțumire).

După ce am fost persoană cu handicap locomotor, după ce am fost femeie de afaceri de success, am ales, fără a mă obliga NIMENI și NIMIC să renunț la munca mea de-o viață și să plec, să ajung acolo unde m-a îndrumat Dumnezeu și s-o iau de la zero. Pașii mi s-au oprit în Baia Mare. Știți voi, dragele mele, „nimeni nu-i profet în țara lui”. A trebuit să-mi las familia, să renunț la voi, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru sănătatea pe care mi-a redat-o cu mulți ani în urmă. Nu m-a lăsat să plec dincolo de nori, deși mi-am dorit-o uneori, tocmai pentru că TREBUIA să-mi duc la final MENIREA și MISIUNEA.

Să mă ierți fiul meu drag și iubit, fiul meu care ai fost rațiunea mea de a fi , fiul meu care mi-ai fost motivația de a-mi reveni din boală și din moarte.

Să mă iertați fetițele mele, nepoțelele mele dragi, că nu vă sunt aproape, dar, așa a vrut Dumnezeu să-mi fie. Să renunț la voi, pentru a mă dedica multor altor oameni și să-i ajut. V-am sacrificat pe voi, dar m-am dedicate menirii și misiunii mele.

Voi știți cât de mult vă iubesc, copiii mei dragi !

Silvia Urlih

MAI STAI TIMPULE-N LOC ! - Silvia Urlih

Stai timpule în loc,

mai dă-ne înc-o clipă,

poate ca s-or aprinde luminile din noi,

poate s-or anina

iubirile-n aripă,

și ne vor scoate iară

la viață,

din noroi.

Mai stai doar o secundă

să ne asculți cum plâgem,

mai stai doar o clipită

să ne spălăm de sânge,

mai lasă-ne o clipă

din vreascuri să ne strângem,

mai stai timpule-n loc…

de milă nu ne plânge.

Stai timpule în loc,

nu ne grăbi spre moarte,

mai stai de ne-oblojește,

mai dă-ne înc-o șansă,

găsește-ne-ntre măști,

iar viața tu o-mparte,

oare te joci cu noi,

oare e înc-o farsă ?!

Silvia Urlih - 12.04.2020

TE ROG, NU MĂ LĂSA ! - Silvia Urlih

Privesc la primăvară,

de dincoace de geam,

m-alină frunza și floarea,

dar nu le pot atinge,

stau ca-ntr-o cușcă

și mă gândesc

ce viață mai aveam!

Mă doare libertatea ce tare rău

mă strânge.

Te mângâi doar în gând

și te privesc din casă,

în casa asta mare,

n-am aer și mă doare,

îmi vreau copacii mei,

dar ziua mă apasă,

vreau să trăiesc din nou,

vreau iar

să ies la soare.

Tu,

primăvara mea,

ce azi îmi ești răpită,

m-așteaptă-n prag de vară,

te rog, nu mă uita,

tu-mi ești drum lin spre mâine,

mi-ești ziua nearată,

va trece înc-o zi,

te rog, nu mă lăsa !

Silvia Urlih - 11.04.2020

Fie-le țărâna ușoară ! - Silvia Urlih

Toată planeta plânge. Și toată România plânge. Anul 2020, anul în care ne pleacă în masă, dincolo de nori, bătrânii. Plâng și gropile în care sunt puși bietele trupuri care au avut ghinionul să se contamineze și să nu reziste luptei cu moartea.

De ce trebuie să ne moară bătrânii? De ce doar cei trecuți de 60 de ani trebuie să ne plece? Bine, mai sunt și mici excepții, mai sunt și câțiva tineri dar și aceștia cu probleme grave de sănătate…

Oare universul a ales asta, sau este ceva controlat ? Oare s-au adunat prea multe gânduri negative vis-à-vis de bătrâni, transmise de tineri ? Oare această gândire negativă globală a tineretului (care, să ne fie cu iertare, în zilele astea au alte mentalități și-s cam leneși) să fi determinat moartea bătrânilor ?? Știi tu… ai grijă ce-ți doreești, că se va împlini. Oare chiar așa de mult i-au incomodat bătrânii pe tineri, încât să le dorească moartea ?

Ne mor bătrânii, oameni buni! Ne mor bătrânii !

Dacă e vorba doar de gândire negativă, nu pot spune altceva decât, să le lumineze Dumnezeu mintea tinerilor care vor ajunge și ei bătrâni și care vor trebui să „mănânce” din pensia pe care, fiecare dintre acești bătrâni și-au constituit-o prin muncă. Dacă e ceva „lucrat”, atunci, să-i ierte Dumnezeu că nu știu ce au făcut sau ce fac. Fiecare va plăti mai devreme sau mai târziu.

Bătrânii ăștia care au murit cu sutele de mii pe tot globul, au fost și ei tineri, au contribuit cu bani pentru a-și asigura pensile. Poate că mulți dintre ei nu-și mai doreau să trăiască și-și doreau „plecarea”. Și, dacă au ajuns la vârste foarte înaintate, este pentru că ei au avut grijă de traiul lor. Au mâncat sănătos, au depus efort fizic muncind, nu au pierdut nopțile pe la cazinouri sau prin baruri și nu și-au bătăt joc de viața lor.

De ce, voi, oameni de nimic, care ați gândit de rău, sau ați inventat acest virus, ne-ați ucis bătrânii ? O dată cu moartea lor, a murit și istoria, a murit și o părticică din noi, din voi, cei ce a-ți rămas trăitori ai acestui pământ.

Nu uitați dragii mei că timpul trece cu repeziciune, iar voi, tinerii de azi, cât de curând veți ajunge bătrânii de mâine. Habar nu aveți voi cât de repede te trezești că ai 50-60-70-80 de ani.

Doamne, iartă-i că nu știu ce gândesc și ce fac !

Fie-le țărâna ușoară tuturor celor care au plecat fără lumânare și fără ca cei apropiați să-i poată conduce la groapă. Au plecat în coștiuge închise ermetic, iar cei dragi, i-au privit de la fereastră sau de dincolo de „sârma ghimpată”. C-așa se-ntâmplă la război, nu-i așa !

Silvia Urlih