Pământul meu și-al tău și-al nostru,
urlă sub greutatea răului,
aș vrea să țin toți caii sub căpăstru,
dar, lumea nu-i a mea, este a hăului.
Aș vrea să pot schimba ceva în lume,
aș vrea ca omului să-i fie bine,
dar, omul nu mai vrea să-și aibă nume
și uită zilnic de-ofrandele divine.
Pământul se scufundă sub pași negri,
lumina luptă pentru supremație,
degeaba câte unii vor să-și fie integri,
sunt mult prea mulți ce nu vor să-și mai fie.
Pământul moare sub mult prea multă ură,
ne îngropăm fără să știm de ce-i așa,
nu înțelegem că totu-i o-ntreagă murătură,
o murătură acră, căci totu-i tot așa.
Silvia Urlih - 07.11.2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu