ÎN LEGĂNĂRI TÂRZII - Silvia Urlih

În legănări târziii din noapte,

timpul alunecă uşor,

mă-mbrățișez cu depărtarea

ce-a coborât ușor

în mine,

în galben spic mă înfășor

să-i fiu izvorul

din izvor,

cu vara mea negociez

și-mi spun:

de mine nu îmi e rușine.

Mai am

priviri țesute-n neguri,

mai am

și cețuri în priviri

mai am și toamne-nrourate

dar am și primăveri în gând,

am și tăceri nespuse-odată,

am și trăiri în netrăiri,

mai am și vorbe nerostite

înmormântate

în pământ.

În legănări târzii din noapte,

simt brațul tău

cum mă-nconjoară,

necunoscută mi-e privirea,

necunoscut îmi e sărutul,

iubirea ce mi-ai da-o-n seară,

mi-ar fi ofrandă,

sau povară,

iubirea ta mi-ar fi mormânt

ce m-ar lega

cu infinitul. 

Silvia Urlih 29.09.2018

IARTĂ-MĂ ! - Silvia Urlih

Sunt eu,

sunt cântul care-ţi cantă-n urmă,

te-adună-n note pe arcuş,

te cânt în urmele pierdute

şi-n gama inimi te-adun,

sunt eu şi amintirea ta,

îmi cântă cântecul a jale,

îmi strigă inima a dor ,

îmi plânge-n gând cântu-n izvor,

iar susuru-mi plânge a ploaie.

Sunt eu și melodia noastră,

ţi-ajunge melodia-n gând ?

auzi iubirea care doare ?

te strigă-n noptile albastre

strigarea ce ne-a fost liant,

mă caută-n seara pierdută

şi uită-mă iară spre ziuă

dar caută-mă-n gând mereu

şi iartă-mă,

vreau să te doară…

Vreau să te doară depărtarea

ce ne-a legat în zori de zi,

vreau să te doară în durere

durerea ce mi-ai provocat,

vreau să te doară înserarea

când înserarea s-o lăsa,

vreau să te doară despărțirea…

dar, iartă-mă…

a fost doar gând,

nu vreau să te doară nimic.

Silvia Urlih 29.09.2018

O LACRIMĂ SĂRATĂ - Silvia Urlih

Am fost o lacrimă sărată,

m-ai cântărit în palma ta,

când m-ai sorbit cu buze calde,

eu am plouat

cu soare-n tine,

am tremurat o clipă-n vreme,

și-am auzit ce asculta

inima,

care-mi plângea,

dar îmi spunea

că-mi va fi bine.

În palma ta îmi e a vară

și-a soare mi-e,

căci îți sunt grâu,

un bob de grâu

care-și dorește să-ți fie pâinea de pe masă,

o pâine-n care să-ți găsești

rubinul

aruncat în râu,

în palma ta îmi simt adâncul,

adâncul vrerii

de acasă.

Îți tremuram sfios pe buze,

îți auzeam somnul din vis,

cântam,

plouam cu soare-n tine

și așteptam să-mi fiu câmpie,

picam o lacrimă din pleoape ,

dar,

îmi eram în paradis,

am fost o lacrimă sărată…

când îmi voi fi

lacrimă vie ?

Silvia Urlih 28.09.2018

ÎȚI AMINTEȘTI DE MINE ?! - Silvia Urlih

Sunt eu,

aceeași eu,

îţi aminteşti de mine ?!

sunt valul care-a rupt malul în două,

sunt plaja

care-a strâns în pieptul ei

nisipul risipit,

îl port încă în mine,

dar risipirea m-a rănit

și doare.

Sunt eu,

aceeași eu,

îţi aminteşti cântarea ?!

sunt eu,

vioara

care ți-a cântat pragul serii,

mi-ai rupt din coarde

şi-ai aruncat glasul iubirii,

scânceşte muzica viorii,

scâncește coarda ruptă.

Sunt eu,

aceeași eu,

îţi aminteşti de mine ?!

sunt primăvara ce ţi-a pus flori de cais

în iarnă,

m-ai șters din anotimp,

da-s soare-n întuneric,

sunt soare ce n-apune

în nopți

pierdute-n vis.

Silvia Urlih 28.09.2018

AFARĂ-I TOAMNĂ - Silvia Urlih

Afară plouă

cu toamne albastre

în noapte,

în mine plouă

cu raze de soare râzând,

afară plouă

cu cântece

spuse în șoapte,

în mine plouă

cu gânduri

ce pier

rând pe rând.

Afară-i toamnă,

în mine

e vară-nsorită,

afară plouă

cu frunze spălate-n absint,

în mine plouă

cu anii

ce-mi spun

că-s sortită

să-mi chem depărtarea

să-mi fie alint.

Afară-i toamnă și plouă cu brumă pe flori,

în mine-i soare ce arde cu lacrimi de rouă,

afară-i toamnă da-mi pare că suntem surori,

afară-i toamnă, da-n mine e soare și plouă.

Silvia Urlih 27.09.2018

DOAMNE DUMNEZEUL MEU - Silvia Urlih

Doamne Dumnezeul meu

ce m-aștepți

sub geana nopții,

dă-mi tărie să rezisit zilelor ce-mi sunt deșarte,

dă-mi dorința de a-mi fi

darul

din doritul soții,

dă-mi puterea de a-mi fi

poarta

ce mă duce-n moarte.

Doamne Dumnezeul meu

ce în zi mă sfătuiește,

iartă-mi trecerea prin ani

ce cu anii

mă-mpovară,

iartă-mă că nu mai știu

cine-n lume

mă iubește,

iartă-mă că n-am știut că iubirea

te doboară.

Doamne Dumnezeul meu

ce îmi ești mereu aproape,

dă-mi putere și tărie,

dă-mi

iluminarea minții,

nu uita de mine-n noapte,

nu mă înneca în ape,

iartă-mi rătăcirea minții,

înrudește-mă

cu sfinții.

Silvia Urlih - 25.09.2018

SOLFEGII DE IUBIRE - Silvia Urlih

Ne înveștmântă cântecu-n cântări,

cântarea cântului

se scrie-n portatv,

ne-aruncă notele

peste albatre zări,

să ne cântăm în cântul

ce ne va coase-n tiv.

Solfegii de iubire

ne scriu în povestiri,

poveștile se-mbină cu clipe-nzăpezite,

în mângâieri alene

ne ducem spre muriri,

murire în simțire,

muriri pe negăsite.

Ne înveștmântă cântul viorilor din toamnă,

ne învelim în game

cu note fără tonuri,

ne învelim în frunze

ce-n iarnă ne tot cheamă,

solfegii de iubire

se scriu cu noi în nouri.

Silvia Urlih 25.09.2018

SOARTA MI-E UN VERS - Silvia Urlih

Iubite,

zâmbirea ta,

îmi înflorește trupul,

în palma ta,

mă simt ca un copac,

sărutul tău m-aruncă dincolo,

în zarea ce mi-i suflu,

un suflu cald,

ce îmi șoptește-n taină

cum să tac.

Iubite,

suflarea ta

mă urcă peste zări,

când la ureche-mi spui că mă iubești,

tresar,

când mângâierile astrale mă duc

în depărtări,

simt cum renasc din mine,

din mine

cum răsar.

Iubite,

lacrima ta de fericire mă îmbată,

inima ta bătând săltat,

mă duce-n univers,

zâmbetul ce mi-l dai din infinit,

îmi e ca și o roată,

o roată a ruletei,

ruletă ce mi-e soartă,

iar soarta,

mi-e un vers.

Silvia Urlih 23.09.2018

ERAM DOUĂ IUBIRI - Silvia Urlih

Cândva,

eram două iubiri

unite de făclie,

eram

două cetăți,

cetăți

fără străjeri,

eram ca doi vulcani

uniți de-aceeași glie,

eram ca două valuri

plutind

pe-aceleași mări.

Cândva,

eram ca două frunze unite de un ram,

eram ca două file

nescrise

dintr-o carte,

eram ca doi luceferi…

eram,

dar,

doar eram,

eram foarte aproape,

însă,

foarte departe.

Cândva,

eram ca două dansuri

unite

într-un vals,

eram ca doi atoli

ce și-au găsit unirea,

eram ca două cântece

cântate

mult pea fals,

eram ca două mersuri

ce și-au pierdut

cărarea.

Când filele-au fost scrise, nu ne-am aflat aflarea,

am fost două cetăți prădate de străjeri,

am fost două dureri ce și-au simțit durerea,

asta am fost și ieri și mâine și iar ieri.

Azi,

suntem doi luceferi

pe ceruri sângerânde,

suntem

ca două umbre

ce-și caută o haină,

suntem,

eu răsărit,

tu,

marea fără unde,

ne-am rătăcit de noi,

ne-am rătăcit de taină.

Silvia Urlih 21.09.2018

PRINTRE FRÂNTURI DE ADIERI - Silvia Urlih

Printre frânturi de cer te văd,

parcă ești rază

sau ești nor,

parc-ai ploua cu răni pe suflet,

parc-ai fi soare-n răsărit,

parc-ai fi plâns în adormire

sau parc-ai fi

dorul din dor,

printre frânturi de frunze moarte

răsari

din pasul rătăcit.

Printre frânturi de adieri

îmi strigi

cu glas din viitor,

parcă m-ai ninge cu-nflorire

să înfloresc din univers,

parcă mi-ai ostoi-nsetarea,

parcă mi-aș fi din nou

izvor,

printre frânturi de înserări

îmi cânți cântările

din vers.

Printre frânturi de răsărituri

mă chemi

să-mi fiu

cântarea mută,

parcă mi-ai fi vorbirea mută

ce se ascunde-n cântec viu,

parcă mi-aș odihni-n odihnă

născarea-n carea-m fost născută,

printre frânturi de nemuriri,

îmi scriu povestea,

ca să-ți fiu.

Cu trupul frânt

de raze

și de ploi

și de ninsori

și de răsărituri

și de înserări,

încă îmi sunt

eu.

Silvia Urlih 20.09.2018

IUBIREA NU-I CENUȘĂ-N MARE - Silvia Urlih

Eu nu sunt codrul înfrunzit

prin care

să păsești în grabă,

nu sunt copacul plin de flori

din care

să culegi doar șoapte,

eu nu-ți sunt carte de povești,

tu să citești doar o silabă,

nu sunt izvorul nesecat

din care

să te-adăpi o noapte.

Eu nu sunt cuibul de la geam

din care

cucul cântă-a jale,

nu sunt grădina înflorită

din care

tu să furi o frunză,

eu nu-s un drum bătătorit

pe care

tu să calci agale,

nu sunt tablou neînrămat,

nu sunt taboul fără pânză.

Eu nu-s peronul unei gări

în care

să cobori de teamă,

nu sunt vagonul părăsit

în care

să te-ascunzi când doare,

eu sunt

peronul vieții mele,

nu-s cămătar,

nu sunt nici vamă,

iubirea nu e de vânzare…

ibirea nu-i cenușă-n mare.

Silvia Urlih 18.09.2018

DOAR AȘA EVOLUEZI - Silvia Urlih

Mi-am îngropat amintirile

într-un pământ

pe care nimeni

nu a mai călcat,

le-am îngropat adânc,

să nu mai dau niciodată de ele.

Dar,

uite că,

nu știu cum,

ce grăunte au găsit

și…

au răsărit iar

Le-am îngropat din nou,

adânc,

mult mai adânc,

dar…

nu știu cum,

iar au răsărit.

Atunci am decis.

Nu le mai îngrop,

le ud

cu apa iertării,

le înmiresmez cu mirul iubirii

și le las să vadă

LUMINA DIVINĂ.

De atunci,

amintirile nu mai răsar ca spini

care

să mă rănească,

ci ca flori de busuioc.

Am cules toate florile din câmpul vieții,

le-am plantat în glastră

și le ud zilnic cu

apa iertării

și a iubirii.

Din amintiri trebuie să înveți,

doar așa evoluezi în viață.

Silvia Urlih 17.09.2018