Pandemie, viruși, covid, vaccinuri, ploi, ploi și iar ploi,
frig, ninsoare, tornade și furtuni în iunie, vijelii, inundații, morți și iar
morți, boli, stări de neexplicat, anxietate, oboseală inexplicabilă,
depresii... etc.
De ce toate astea ? Pentru că oamenii nu mai știu să iubească
sincer și dezinteresat, pentru că oamenii au învățat, sau au fost învățați,
lecția urii.
Unde-i iubirea din voi, oameni
buni ??? Unde e ???
Oare nu vedeți că natura nu mai
poate suporta ura din voi ???
Unde-i IUBIREA din voi ??? Unde este compasiunea ? V-ați înrăit
dragilor !!! V-AȚI ÎNRĂIT și ați uitat să vă respectați, să vă prețuiți, să vă
acceptați și să vă iubiți.
Ați uitat să vă iubiți pe voi, să vă iubiți aproapele și ce-i
mai grav, ați uitat să-l iubiți pe DUMNEZEU !!
DOAMNE, IARTĂ-NE că suntem un
mic nimic în fața TA !
PLÂNGE CERUL
Se-aruncă din
înalt,
furtuni ce
plâng prin nori,
se-adună în
nămol
sticloasele
dureri,
natura
plânge-a jeale,
se-nneacă în
dureri,
natruta-i fără
vină,
noi,
fără de
puteri.
Văzând cât de
hain
s-a
transformat tot omul,
aruncă tot
năduful
ce i s-a
strâns
pe tâmplă,
ar vrea
să-ngroape răul
ce a ciuntit
pământul,
natura e
plăpândă,
o doare
ce se-ntâmplă.
Vin plângeri
din înalt,
dar omul
nu-nțelege,
vin din înalt
de cer,
c-o doare
nedreptatea,
multe a
suportat
şi multe
a-ndurat ,
în zile
s-angropat
ca să ascundă
noaptea.
E răzvrătirea
zării,
pedeapsa
dintre ceruri,
s-a spart
oglinda noastră,
durerea din
pământuri,
natura-i umilită
și strigă
din din
adâncuri:
Mi-am revărsat
curatul
ca să vă spăl
păcatul.
Plânge cerul
din înalturi
și încearcă-a
ne spăla
plânge cerul
cu furtuni
plânge pentru
noi cu lacrimi
lacrimi cu
taifun, cu fulger
și cu
lacrimile-n frunze
plânge pentru
noi cu soare
și cu zări
ascunse-n hăuri.
fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih
