DOAR CREDINȚA NE MAI ȚINE - Silvia Urlih

 

Foaie verde și-un trifoi,

nu e unul, nu sunt doi,

sunt o sleahtă de mândroi

care ne tot fac pe noi.

 

Ei se fac că ne conduc,

eu nu știu unde mă duc,

frunză veștedă de nuc,

ce se-ntâmplă, e un truc?

 

Floare albă de mălin,

nu mai știu cui să mă-nchin,

văd că viața ne e chin,

chinul, cum să mi-l alin ?

 

Ne conduc scursuri de neam,

nu mai știu cum îmi eram,

privesc viața doar prin geam

și mă simt frunză pe ram.

 

Doamne, fii cu noi acum,

iartă-ne că suntem scrum,

noi n-am vrut să ne fim fum,

nu vrem să fim neica-n drum.

 

Dă-ne Doamne ce-i mai bine

iartă-ne, suntem cu Tine

doar credința ne mai ține

durerea să ne-o aline.

Silvia Urlih 28.10.2021

PARCĂ AȘ FI - de Silvia Urlih

 

Parcă aș fi un zombie,

acum,

în miez de noapte,

poate că ziua

mă va picta din nou

pe chip,

pate că ruga

nu se va pierde-n șoapte,

poate că eu,

nu mă voi pierde

în nisip.

 

Parcă aș fi

un puzzele

în tumult,

parcă aș fi

un labirint

fără de nume,

azi,

ceea ce trăiesc,

îmi pare mult prea mult,

ce se întămplă-n viața noastră…

ce anume ?

 

Unde mi-e viața

primită

la născare,

unde îmi e trecutul

pe care l-am trăit ,

unde mi-i apa

ce s-a pierdut

la revărsare,

care mi-e viitorul

pe care

l-am dorit ?

Silvia Urlih - 25.10.2021

SĂ NU TE TEMI, IUBITE ! - Silvia Urlih

Iubite,

ne plouă iar cu toamnă,

cu runze ruginite,

castanii ne umbresc,

dar sunt în desfrunzire,

ieri alergam prin ploaie,

eram doar noi,

iubite,

știam că ne așteaptă o lume cu iubire.

 

Ne-am descălțat de frunze,

ne-am încălțat cu ierburi,

ne-am depărtat de veri,

chiar am uitate o vreme

că ne suntem ființe

ce s-au găsit prin vremuri,

poate că ne-am trezit,

sau poate-am adormit

mut prea devreme.

 

Iubite,

ne-am îmbrăcat în toamnă,

iarna ne bate-n geam…

te temi cumva de gerul ce, uite,

ne-așteaptă ?

Să nu te temi iubite,

suntem ce ne eram,

urcăm sprenemurire,

mai este doar o treaptă.

Silvia Urlih - 21.10.2021

 

ÎMI PLÂNGE SUFLETUL - Silvia Urlih

 

Îmi plânge sufletul

când iar privesc la țară,

îmi urlă sufletul

de-atâta nedreptate,

parcă aș vrea

să zbor

un pic pe-afară,

dar țara mea e-aici,

nu e departe.

 

Îmi plânge sufletul

când văd cum ne insultă,

pare c-am fi copii

fără-adăpost,

ne tot prostesc pe bani ,

ne tot cer sultă,

ne tot tratează ca de la prost

la prost.

 

Vai, țărișoara mea , ce greu îți este,

când trebuie să tot suporți orori,

erai pe vremuri țară de poveste,

azi ești mâncată  de un cârd de ciori.

 

Tu țara mea ești dată la mezat,

ai fost vândută ciorilor din crâng

eu ți-am dat tot, tu oare ce mi-ai dat?

mi-ai dat necaz și de-asta eu tot plâng.

Silvia Urlih - 15.10.2021

 

Doar gânduri 14 - Silvia Urlih

 

Ți s-a întâmplat vreodată să vrei să dai timpul înapoi ,să ți se pară că visul tău nu se mai poate realiza , să vrei să pleci şi să începi o nouă viaţă ? Sunt sigură că da.

Visul tău se poate realiza dacă nu renunți la el. Timpul înapoi nu-l mai poți întoarce, deci să nu-ți pară rău că a trecut. Ce ai făcut ieri, ai făcut pentrucă că așa ai simțit că trebuie să faci în momentul respectiv. La ce bun regretele ? Ce-I făcut, e bun făcut. Încearcă să te reechilibrezi, să te împaci cu tine și cu sufletul tău, dorește-ți, visează  și lasă lucrurile să curgă cum vor ele.

Mă întrebam uneori dacă pot să aduc înapoi ziua care tocmai a trecut , pentru că mi-am dat seama că am greşit undeva , dar după , mi-am dat seama că din greşeală trebuie să învăţ. Mi-am dat seama că repetând iar și iar aceeași greșeală mă rătăcesc, pierzându-mi demnitatea, calitatea de OM.

Mi-a spus cineva că dacă visele pier , piere şi persoana care are visele , iar eu zâmbind, i-am spus că visele nu au cum să piară ci pot doar să se ascundă adânc în suflet şi să fie înlocuite de pesimism , dar visele nu vor dispărea niciodată .

Nu-ți poți realiza visul decât dacă nu renunți la el. VISEAZĂ cu sufletul !

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih 

Doar gânduri 13 - Silvia Urlih

Încă de la naștere, am primit o cheie care poate deschide toate ușile. Cheia potrivită ușii potrivite.

Din nefericire, în anii tinereții uităm de existența acelei chei. Teribilismul ne duce cât mai departe de ușa potrivită. Orbecăim, batem la cât mai multe uși, cu cheia uitată în buzunar, în sertar,  sau în poșetă.

La câte dintre uși am încercat cheia? Oare am epuizat toate ușile ?

Dar, vin anii înțelepciunii (vârsta a treia) și înțelegem câ, tot  căutând cu totul altceva, găsim în buzunarul unei haine vechi,  sau a unei poșete uitate pe undeva printr-un raft, sau într-un sertar pe care nu l-am mai descis de mulți ani, o cheie ruginită.

Dacă te-ai înțelepțit, găsești ușa care să te ducă spre iluminare. Dacă nu… tot încerci uși din ce în ce mai murdare, mai pline de praful amintirilor, mai învechite.

Hai să deschidem ușa viitorului ! Hai să avem curaj să încuiem ușa trecutului ! Hai să trăiam în azi ceea ce viața ne oferă !

Cheia destinului tău e la tine, încă de la născare, nu o lăsa uitată în ridurile vieții !

Fragment fin cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih

 

VREAU SĂ FUG PE –O STEA - Silvia Urlih

Opriți mersul planetei,

că eu m-am săturat,

vreau să cobor din ea,

dar,

unde să mă duc,

ne speriem de febră,

sau de un strănutat,

aș vrea să mă ascund,

poate în cuib de cuc.

 

Ne speriem de tuse,

ca de-un dușman temut,

ne intră frica-n oase,

ne speriem

de-o gripă,

ne-ascundem printre măști,

ne temem de-un sărut,

ne temem și de noi iar frica,

ne rupe din aripă.

 

Opriți mersul planetei,

deja este prea mult,

eu o să evadez

în raiul meu ascuns,

prea multe informații,

nu vreau

să mai ascult,

prea multe întrebări

ce n-au nici un răspuns.

 

Opriți mersul planetei, vreau să cobor din ea,

vreau să m-ascund oriunde, dar nu mai vreau aici,

vreau să-mi clădesc o casă acolo, sus pe stea

vreau ca să uit de toate, vreau să m-ascund de bici.

 Silvia Urlih - 10.10.2021

 

AȘ VREA, DAR NU SE POATE - Silvia Urlih

Aș vrea ….

aș vrea o ploaie cu flori și imortele,

aș vrea să mă îmbrace mama

cu brazi

și cu câmpii,

aș vrea să uit

că ieri

au fost zilele mele

aș vrea să uit

de toamnele târzii.

 

Aș vrea să curgă peste mine

cu stropi de lună plină,

aș vrea să mă ascund

în macii necosiți,

aș vrea

cărările  să-mi fie

fără vină,

aș vrea

să mă-ntâlnesc

cu vechii noștri sfinți.

 

Aș vrea să mă împiedic

de-un ciot,

numit iubire,

aș vrea ca să mă doară iubirea

ce-am găsit,

aș vrea să mă îngrop

în stropi de fericire,

aș vrea să-i dau binețe,

să-i spun :

bine-ai venit !

 

Aș vrea să mă-nvelesc

cu grâul

copt în vatră,

aș vrea să-mi fiu o pâine

încă netăiată,

aș vrea să nu aud

cum câinii-n zori mă latră,

aș vrea…

dar ce vreau eu,

nu va fi niciodată.

Silvia Urlih - 08.10.2021