CURGE-N MINE CER ALBASTRU - Silvia Urlih

 

Curge râul înspre cer,

curg și eu

cu el odată,

urc spre marea de smarald,

curg

cu mine-n împăcare,

urc spre muntele din mine

ca să-mi fiu fără de pată,

cu pădurea mă-nsoțesc

să revin iar

pe cărare.

 

Curg în sus

și curg în jos,

malu-n mine se aprinde,

îmi șoptește la ureche

c-am ajuns să îmi fiu foc,

parc-aud pe cineva care-mi strigă :

nu mă vinde,

îți sunt suflet,

îți sunt tu,

nu îți sunt

marfă de troc.

 

Curg prin mine valuri verzi

de câmpii

pline cu spini,

curg prin mine râuri albe

de-amintiri

și de iertări ,

mă pun în genunchi o clipă,

mă înțeapă,

sunt ciulini,

curge-n mine cer albastru

și mă-mbracă în uitări.

Silvia Urlih - 30.11.2020

MAI STRÂNGE-MĂ ÎN BRAȚE - Silvia Urlih

 

Iubite,

mai cântă-mi din vioară

cântul ce ne-a unit,

redă-mi clipa rebelă,

din orele celeste,

revino din neant

și fi-mi iară absint,

mai ține-mă de mână

și dă-mi iară de veste.

 

Pictează-mă icoană

și-nchină-te la mine,

pictează-mă zeiță

și urcă-mă pe-o stea,

te rog,

nu-ți fie teamă,

luceafărul ne ține,

ne ia în raza lui

și-n nopți ne va veghea.

 

Redă-mi sărutul sorții

și nu fugi cu zorii,

mai strânge-mă în brațe

să-ți simt suflarea caldă,

redă-mi zborul ce-am fost,

suntem precum cocorii,

azi ne scăldăm în mare,

mâine…

iarba ne scaldă.

Silvia Urlih 29.11.2020

MĂ ÎMBRAC ÎN VIAȚĂ ! - Silvia Urlih

 

Iubite,

tu vezi cum timpu-mi curge pe sub pleoapă,

vezi cum se scurg secundele

și mor,

vezi cum mă duce pasul

și-n mine ora sapă,

și cum tic-tacu-mi spune

că pot

să-mi fiu izvor?

 

Tu vezi cum mă divid

în clipe

și-n secunde,

cum plânge-n mine ora

c-ar vrea să mai rămână,

cum negrul mă cuprinde

și-n mine se ascunde,

și cum mă lupt cu timpul

ca să mi-l pun cunună ?

 

Iubite, tu vezi cum mă ridic

și-alerg spre dimineață,

cum înfloresc prin tine

și cum întineresc,

vezi cum mă plimb prin toamnă

și mă îmbrac în viață,

și cum refuz de-o vreme

să vreau

să-mbătrânesc ?

Silvia Urlih - 28.11.2020

Care poate fi definiția fericirii ? - Silvia Urlih

 

Poate fi atunci când  dăruiești din preaplinul iubirii tale , 

atunci când donezi din puținul avutului tău,

atunci când poți iubi un copil abandonat, un bătrân o persoană cu handicap, sau o persoană neajutorată,

atunci când îi faci pe cei din jurul tău fericiți , spunându-le o vorbă bună , 

atunci când ai puterea de a nu judeca faptele și alegerile  celorlalți, 

atunci când reușești să nu-i încarci pe ceilalți cu problemele și suferințele tale, 

atunci când ai puterea să zâmbești, chiar dacă sufletul îți urlă de durere …

Fericirea este atunci când iubești și ești iubit.

Fericirea este când persoana pe care o iubești îți adduce în dar un fir de iarbă, sau o frunză-ngălbenită.

Fericirea și împlinirea este atunci când are cine să-ți spună bună dimineața, somn ușor, te iubesc.

Atunci abia simți cum te inundă fericirea… abia atunci simți că trăiești cu adevărat.

Am uitat , furați de problemele noastre , să ne uităm în  jur  și să le întindem o mînă și celor mai putini norocoși….

Am uitat să ne uităm la pensionarii care au muncit o viață, iar acum, când sunt în neputință , când își numără banuții la casa de marcat și roagă vînzătorul să-i mai scoată o feliuță de salam că nu-i ajung banii….au nevoie de ajutorul nostru dezinteresat.

Am uitat să ne uităm la persoanele cu dizabilități , care nu au nici o vină că s-au născut în suferință…..

Am uitat să ne uităm la bieții copii care nu au nici o vină că s-au născut în familii dezorganizate.

Oricine ai fi, orice ai avea ,oricât ai avea, oriunde ai fi ,fericirea nu o poți dobândi pe un pământ plin de păcat și stricăciune.

O farfurie de mîncare nu costă mult. O poți dărui celui ce nu are ce mânca.. 5 lei nu e o avere, îi poți pierde din greșeală…..

Știi ce plăcut este să treci prin viață și să știi că cineva îți mulțumește pentru gestul tău de omenie, …. e o mare onoare pentru sufletul tău?

Știi ce plăcut este să mergi seara la culcare și să pui capul pe pernă mulțumind lui Dumnezeu că ți-a oferit șansa să faci un om fericit?

Știi ce plăcut este să lasi bunătatea sufletului să te copleșească, să te inunde, ieșind din carapacea trupului tău?

Știi cât este de plăcut să știi că ai făcut un om fericit pentru un minut, dăruindu-i o fărâmă din bunătatea sufletului tău?

Știi cât de minunat este să poți să-I mulțumești Dumnezeului tău că te-a ajutat să-ți găsești acea parte a bunătății sufletului tău?

Asta este după părerea mea definiția fericirii. Alegerea e la tine.      

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih

ÎMI SUNT COPILUL - Silvia Urlih

                                                Nu mai vreau luna

ce m-a îmbrățișat

când mi-a fost greu,

nu mai vreau noaptea

care mi-a șters cu zorii

lacima,

eu îmi vreau soarele

care mi-a spus mereu

că îmi sunt eu,

eu imi vreau visul de copil

care acum

mi-e stea.

 

Trăiesc acum,

cum n-am trăit vreodată,

îmi sunt copilul

ce nu mi-am fost

nicând,

sufletu-i tânăr ,

curat și

fără pată,

îmi sunt doar omul

care se luptă

cu-al său gând.

 

Mă-mbrac acum

în suflet de copil,

mi-am regăsit

și zâmbetul

și viața,

am mers prin labirintul ei tipti,

și-am vrut

ca mersul meu

să-ndepărteze

ceața.

 

Când m-am îmbrățișat,

am plâns

cu lacrimi

sângerânde,

când m-am văzut

din nou copil,

am râs

și mi-am dorit

să-ndepărtez din viața mea

trecutul ce mă arde,

să-mi fiu din nou copilul

de soartă însorit.

Silvia Urlih - 15.11.2o2o

CE-NSEAMNĂ VIAȚĂ ?! - Silvia Urlih

 

Ce-nseamnă viață,

dragii mei,

ce e trăirea?

Înseamnă să alergi după averi?

Înseamnă când o vreme

nu îți găsești menirea

și când constați

că te rănesc

cei cerora oferi ?

 

Ce-neamnă viață ?

Poate e drumul lin

ce duce înspre nori,

sau poate că-i o aripă

ce leagă infinituri,

poate că e destinul

croit de zi în zori,

sau poate că-i un zâmbet

pitit în d’albe riduri.

 

Poate că este clipa

ce leagă-n seri secunda,

poate că este ora

ce leagă timpul dintr-o eră,

poate că este cântul

ce leagă pasul într-o horă,

sau poate că e gândul

ce viața ne-o tot cerne.

 

Ce-nseamnă viață ?

E vals și însorire,

e gând frumos

și câmpuri înflorite,

e dorul de iubire

și fuga de-adormire

e bunul simț ce îl găsești

în frunze înverzite.

Silvia Urlih - 24.11.2020

CÂT AȘ VREA SĂ POT SĂ ZBOR ! - Silvia Urlih

 

Doamne,

cât aș vrea să pot să zbor,

cât aș vrea să îmi pui aripi,

cât aș vrea să-mi fiu cocor,

cât aș vrea să să pot să zbor.

 

Doamne

cât aș vrea să îmi fiu bob,

o sămânță ce-nflorește,

cât aș vrea să nu-mi fiu rob,

cât aș vrea să pot să zbor.

 

Doamne,

cât aș vrea să fiu pădure,

o pădure cu mulți lujeri,

nu aș vrea tâmplele sure,

cât aș vrea să pot să zbor.

 

Doamne,

cât aș vrea să îți fiu munte,

muntele ce l-am urcat,

cât aș vrea să îmi fiu punte,

cât aș vrea să pot să zbor.

 

Doamne,

cât aș vrea să-ți fiu câmpie,

o câmpie fără spini,

cât aș vrea ca toți să știe,

că-mi doresc să zbor… să zbor.

Silvia Urlih - 22.11. 2020

TE ROG DOAMNE AL MEU - Silvia Urlih

 

Ești Dumnezeul meu, cu Tine tot vorbesc,

m-ai ajutat în toate, m-ai scos din cele grele,

tu știi că-ți sunt umilă și tare te iubesc,

dar, rogu-te tu Doamne, ferește-ne de rele.

 

Ești Dumnezeul meu, sălășluiești în mine,

dar, rogu-te Stăpâne ajută-i și pe ei,

nu mă uita pe mine, dar, fă-le și lor bine,

pate că nu-s copaci… sunt niște ghiocei.

 

Te rog Doamne al meu, nu îi uita în vale,

nu îi lăsa-n greșeală, s-ajungă în noroi,

te rog, Doamne la meu, nu îi lăsa în jale,

nu îi lăsa în griji, durere, sau nevoi.

 

Te rog Doamne al meu, pătrunde-le în inimi,

pătrunde-le în trup, în suflete și-n gând,

nu îi lăsa s-aleagă , să fugă în noi patimi,

nu îi uita în lacrimi, căci toți suntem pământ.

 

Te rog Doamne al meu, le luminează mintea,

nu îi lăsa s-aleagă să fie-n nelumină,

dă-le puterea vieții de a putea vedea

lumina din lumină și ceea ce-i animă.

 

Te rog Doamne al meu, ajută-i pe nevrednici,

ei nu au nici o vină că sunt săraci cu duhul,

te rog , nu-i urgisi pe cei ce sunt nemernici,

dă-le iluminarea, să-și regăsească drumul.

Silvia Urlih - 22.11.2020

Tăcerea ucide suflete - Silvia Urlih

 Nu-i așa că și tu ai simțit cum tăcerea celor de lângă tine ucide ? Și răceala și indiferența ucid…. Ucid sentimente, ucid relații, ucid suflete, ucid iubiri.

Tăcerea, indirefența și răceala, sapă adânc… sapă până nu mai rămâne nici un fel de sentiment. Devii și tu imun, indiferent, rece și… tăcut în fața celor ce tac.

Însă, înainte de a evada și tu în tăcere, îți faci fele de fel de procese de conștiință. Te întrebi unde ai greșit și de ce persoana cu care încerci să interacționezi tace.  Te vezi vinovatul fără vină.

Lipsa de comunicare este cel mai mare dușman într-o relație , de orice fel... este ca și cum ai ridica ziduri în jurul tău. Te zidești în spatele cuvintelor, te închizi în tine, taci și uneori plângi. Încet și fără să-ți dai seama, construiești un zid în care, la un moment dat, degeaba dai cu capul, degeaba încerci să-l mai dărâmi cu pumnii sau cu picioarele, încercând să ieși.  Te poți alege doar cu cicatrici, sau cu răni care vor sângera multă vreme. Degeaba mai încerci să ieși din spatele tăcerr în care ai fost împins să intri… tot înăuntru rămâi.

Tăcerea este o poartă la care bați și strigi degeaba. Vorbești în gând, reproșezi în gând, urli în gând și nu-ți auzi decât propriul ecou. Plângi, până ce-ți îngheață lacrimile sufletului umplut de durere, până ce nu mai ai glas să vorbești de unul singur în gând.

Tăcerea, răceala și indiferența pot răni și pot distruge mai mult decât orice cuvintele ar putea spune.

Tăcerea e macabră, pentru că ucide. Nu o lăsați niciodată să vă îndepărteze de cei care țin la voi, care vă iubesc și care bat la poarta voastră și a sufletelor voastre.

Dragii mei, vorbiți ! Spuneți ceea ce vă doare, spuneți ceea ce vă nemulțumește ! Nu răni pe nimeni alegând să TACI.

Tăcerea ucide și sufletul celui care tace, dar și sufletul celui care așteaptă o vorbă prin care să-și explice tăcerea.

fragment din cartea „ Printre infinituri” - Silvia Urlih