Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană…
mi-a lăcrimat în palme ,
obosită,
mi-a luat sufletu-n brațe,
mi la făcut
coroană,
să-mi țină cald
să-mi oblojească haina
peticită.
Icoana
mi-a zâmbit sfios
printre suspine
și mi-a șoptit
să nu-mi mai fie frică,
mi-a spus
că-n lume poate va fi
bine
și mi-a mai spus
că Domnul
din nouri se ridică.
Ieri,
icoana m-a udat cu smirnă
și cu mir,
mi-a aninat de suflet
un colind,
mi-a dat lacrima-i sfântă
să-mi fie
elixir,
mi-a pus în pumni
lumina
cu gându-mi
s-o aprind.
Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană,
am mângâiat-o
și-am jurat în ea să
m-adâncesc,
i-am acceptat privirea
și a ei coroană,
și mi-am promis
că voi fi Om
și omul
să-l iubesc.
Silvia Urlih 29.12.2013
