ȘI ICOANELE PLÂNG - Silvia Urlih

Ieri,

am mângâiat cu gândul

o icoană…

mi-a lăcrimat în palme ,

obosită,

mi-a luat sufletu-n brațe,

mi la făcut

coroană,

să-mi țină cald

să-mi oblojească haina

peticită.

Icoana

mi-a zâmbit sfios

printre suspine

și mi-a șoptit

să nu-mi mai fie frică,

mi-a spus

că-n lume poate va fi

bine

și mi-a mai spus

că Domnul

din nouri se ridică.

Ieri,

icoana m-a udat cu smirnă

și cu mir,

mi-a aninat de suflet

un colind,

mi-a dat lacrima-i sfântă

să-mi fie

elixir,

mi-a pus în pumni

lumina

cu gându-mi

s-o aprind.

Ieri,

am mângâiat cu gândul

o icoană,

am mângâiat-o

și-am jurat în ea să m-adâncesc,

i-am acceptat privirea

și a ei coroană,

și mi-am promis

că voi fi Om

și omul

să-l iubesc.

Silvia Urlih 29.12.2013