.jpg)
Privesc oglinda anilor din urmă
și-un dor imens mă arde-n rădăcini,
mai caut pașii și-a lor urmă,
dar mă împiedic iar de ce-au fost spini.
Oglinda anilor ce-au fost ,
mi-arată o femeie prea timidă,
să mă întorc în urmă n-are rost,
azi îmi sunt vultur, nu omidă.
Privesc oglinda anilor ce vin
și mă văd iar în zbor de nedescris,
ceea ce azi trăiesc îmi e divin,
visul ce l-am visat nu îmi mai este vis.
Privesc la mâine, ieri deja l-am șters,
nori nu mai sunt pe cerul meu divin,
m-așteaptă viața să o rescriu în vers,
trăiesc în azi, în ieri nu mai revin.
Silvia Urlih 09.04.2023
