AM SCRIS PE-O FRUNZĂ - Silvia Urlih

Am scris pe-o frunză că mi-e dor de mine.

Atunci eram în zori de primăveri,

mi-a spus atunci că viața m-o susține

să trec toamne prin veri dar și prin ierni.

 

Am scris pe-o frunză că vreau doar sănătate,

ea mi-a răspuns că nu este de-ajuns,

viața mi-a dat și bune și rele și de toate

și tot gunoiul ce sub preș mi l-am ascuns.

 

Am scris pe-o frunză când eram copil,

că vreau s-ajung acolo undeva

și am ajuns, deși mergeam tiptil,

mi-am depășit viața de mucava.

 

Am scris că vreau să-mbătrânesc frumos.

Și ce să vezi ? Deja-s în toamna vieții,

am învățat că-n viață toate au un rost,

iar eu, sunt iară în vara dimineții.

Silvia Urlih - 12.11.2024

 

PĂMÂNTUL SE SCUFUNDĂ - Silvia Urlih

 

Pământul meu și-al tău și-al nostru,

urlă sub greutatea răului,

aș vrea să țin toți caii sub căpăstru,

dar, lumea nu-i a mea, este a hăului.

 

Aș vrea să pot schimba ceva în lume,

aș vrea ca omului să-i fie bine,

dar, omul nu mai vrea să-și aibă nume

și uită zilnic de-ofrandele divine.

 

Pământul se scufundă sub pași negri,

lumina luptă pentru supremație,

degeaba câte unii vor să-și fie integri,

sunt mult prea mulți ce nu vor să-și mai fie.

 

Pământul moare sub mult prea multă ură,

ne îngropăm fără să știm de ce-i așa,

nu înțelegem că totu-i o-ntreagă murătură,

o murătură acră, căci totu-i tot așa.

Silvia Urlih - 07.11.2024