luni, 4 aprilie 2016

Te iubesc !... două cuvinte aparent reci - de Silvia Urlih


E destul de greu să spui "Te iubesc!" atunci când simţi cu adevărat.  Atunci când te umple sentimentul de iubire, poate dura zile şi nopţi de frământări până poţi rosti cuvintele. Simţi că devii vulnerabil în fata persoanei iubite. Ai un sentiment de teamă că îţi deschizi sufletul ca pe o carte în faţa celuilalt, că te încrezi cu tot sufletul în el, iar el te poate dezamăgi. E trist când oamenii spun "Te iubesc!" ca pe un banal "Salut!".
            Iubirea e ceva ce nu poți cântări sau compara în lumea asta. Când iubeşti simţi că nu ai nevoie de nimic altceva şi tot ce se află în afara iubirii e inutil. Chiar şi cei care măsoară iubirea în posesiuni, case, maşini, obiecte "de valoare", ajung în viaţă, la un moment dat (sau de mai multe ori), când se simt săraci...
Te iubesc !... două cuvinte aparent reci, dar care pot transmite flăcări. Spui te iubesc atunci când întâlnești un om care-ți transmite , prin sentimente, prin privire, prin gesturi,  multă căldură, căldură care te poate arde, căldură care frige, care îți frige din interior spre exterior… TOT…. Te ard obrajii, urechile, palmele… trupul.
Te iubesc! uneori îți pătrunde în suflet, vrei să-l scoți, dar el, sentimentul iubire, este acolo… și te arde cu și mai multă intensitate. Vrei să stingi acel ceva ce-ți rănește sufletul, dar nu ai la îndemână decât… lacrimi. Deschizi robinetul lacrimilor, le lași să curgă, dar… nici ele nu pot  stinge focul care-ți mistuie până și rațiunea. Lacrimile, gustul și mireasma lor întrețin focul, jarul iubirii. Te întrebi de ce ? De ce doare ? Apoi, afli răspunsul. Doare pentru că nu ai mai simțit până acum cum arde focul iubirii. Simți aceeași flacără cum te îmbracă din exterior spre interior. Simți, pentru că și cel de lângă tine te iubește. Și el are aceleași sentimente. Flăcările se unesc,  pârjolesc trupurile. Rămân despuiați , rămân  doar sufletele. Iubirea doare… doare, dar durerea e așa de plăcută ! e un rău necesar, un rău pe care îl cauți cu lumânarea, un rău la care visezi. Dragostea trebuie trăită, simțită și prețuită... în nici un caz definită...
Toţi avem nevoie de iubire, toţi tânjim după ea, fiindcă toţi am fost alăptați, hrăniți cu iubire la sânul mamei și înţărcaţi la un moment-dat. Căutăm cu disperare sânul cald și plin cu laptele iubirii de mamă, o viață. Deci, iubirea noastră este un amestec între fericire şi suferinţă, între nevoie şi împlinire.
Cred că aşa putem explica durerea ce o simţim, sau măcar disconfortul sufletesc, atunci când nu putem petrece timpul cu persoana iubită. E vorba de o nevoie a noastră şi nu vreau să cred că o putem numi egoism. E o realitate pe care o trăim şi nu cred că înseamnă neapărat o iubire imatură. E vorba de energia iubirii care se transmite de la unul la celălalt, precum laptele din sânul cald și iubitor al mamei.

SĂ ÎMI FII
Cu mantie-mpletită
din aripi
călătoare,
te-aș îmbrăca-n lumină,
lumină să devii,
aș strânge universul
și
ți l-aș pune sub picioare,
să-mi fii cărare,
cărare să îmi fii.

Aș strânge drumurile
din ceața
de sub vale,
și le-aș înmănunchea petală,
pe sân
cu ea să-mi scrii,
aș aduna cu inima iubiri
și
ți le-aș pune-n cale,
să-mi fii iubire,
 iubire să îmi fii.

M-aș face vis,
cu visul să te mângâi
pe-nserat,
te-aș face somn,
să dormi cu mine
în clipele pustii,
te-aș face inimă ,
să-mi dăruiești ogorul
nearat,
să îmi fii inimă,
inimă să-mi fii.

MĂR ALBASTRU
Aș vrea
să fiu pe masa sufletului tău,
un măr
albastru,
să te privesc ,
privirea mea să-ți fie leagăn
și descânt,
în broderia lui să te adorm,
să nu-ți mai fii
sihastru,
aș vrea
cântul copilăriei tale
să ți-l cânt.

Aș vrea
să îți fiu măr,
să muști din el cu patimă
și foc,
să-ți saturi pofta
și frunza,
cu gustul lui acriu,
să îți rămân pe buze
buchet de busuioc,
aș vrea
să te-nsămânț,
sămânță veșnic
să îți fiu.

Aș vrea
să îți fiu mărul tăiat bucăți
pe masă,
să guști din el
felie cu felie,
zi lumină,
prin suflet să-ți preumblu,
să-i spun, iubiri
să țeasă,
aș vrea ,
dar gându-mi moare,
sfârșește
fără vină.

 Fragment din cartea „Giulgiul iubirii” - Silvia Urlih


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu