Spune-mi tu, lacimă-a ploii,
ce din ploaie
de prelingi,
de ce ești apa
din mare,
de ce ești așa
sărată,
de ce pleoapa
mi-o alinți
și mă minți
că tu nu
plângi,
de ce lăcrimezi
în noapte,
mâine, ziua ți
se-arată.
Spune-mi tu, lacrimă-ascunsă
printre mugurii
din ram,
de ce plâng
fără să vreau
când tristeți
mă înconjoară,
de ce
pleoapele-mi sunt frunze care-mi spun
cum îmi eram,
de ce plânsul
nu-l opresc
deși-mi spun :
n-o să te
doară.
Spune-mi tu,
lacrimă-amară
ce-n dulceața
ta mă legi,
de ce
pleoapele-mi sunt grele
când în zori nu
văd lumină,
de ce soarele-ai ascuns
și îmi strigi :
sunteți pribegi
!
nu mai plânge
lacrimă,
că de-un fir
viața se-anină !
Silvia Urlih - 18.05.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu