Retrospectiva anului 2021 - Silvia Urlih

 

Mă uit în urmă și nu văd nimic. Blank. Nici nu am realizat că s-a mai dus un an. La fel s-a dus și anul 2020. Acești doi ani nu-i pot pune la socoteală în răbojul anilor. Zilele mi-au trecut identice. Parcă am făcut copy-paste. Nu am știut când a fost luni, apoi iar luni, apoi iară luni. Am numărat doar zilele săptămânii, nu și cele din calendar. Când au trecut iar cele 365 de zile ? Nu știu.

A fost însă un an cu mari satisfacții profesionale și personale.

A fost un an în care m-am mai descoperit, sau redescoperit.

Nu-l consider un an pierdut, ci un an câștigat. Ce am câștigat ? Am reușit să mă mai împrietenesc cu mine din ce în ce mai mult.

Am reușit să înțeleg de ce am anumite pofte, de ce organismul meu îmi cere anumite alimente. De ce ? Pentru că îmi lipseau anumite minerale sau vitamine. Normal că i-am dat organismului meu ce și-a dorit.

Am reușit să mai găsesc răspunsuri la unele dintre întrebările care mă măcinau de ani de zile.

Am reușit să mă apropii și mai mult de Dumnezeu.

Ce am mai învățat? Am învățat lecția răbdării, a așteptării și a ascultării.

Am învățat să-mi iubesc casa și singurătatea. De fapt, nu am fost singură niciodată, doar că așa îmi imaginam eu că sunt.

 Am învățat că degeaba îmi fac planuri, pentru că cel mai meșteșugit în a-mi face planuri, este doar Dumnezeu…. Dumnezeul meu.

Deci, dacă nu-mi aduc aminte de anii 2020 și 2021, înseamnă că am rămas (ca și vârstă) în 2019. Nu-i așa că-i un cîștig ?

Se pare că această pandemie m-a dus spre binele meu. Se pare că aveam nevoie de aceste restricții, pantru a mă mai vindeca de ceva temeri din trecut.

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih

Doar gânduri- 26 - Silvia Urlih

Când două pietre tari se întâlnesc, e grav…e foarte grav.

Pietrele tari nu se lasă șlefuite nici de cei din jur, dar nici de sine însuși.

Pietrele tari, nu-și vor găsi vreaodată perechea. De ce ? pentru că nu vor să se lase șlefuite. Își imaginează că sunt diamante, că dețin adevărul absolut și că nimeni, niciodată nu se poate ridica la nivelul lor de străliucire.

Geșit, dragii mei, foarte greșit. Doar Dumnezu cunoaște adevărul absolut. Poate cineva să se ridice la nivelul lui Dumnezeu ? Vă spun eu, NU . Nimeni nu-și poate aroga dreptul de a spune că știe adevărul absolut.

Deci să revin la titlul inițial. Două pietre tari, nu vor putea conviețui vreodată. De ce ? Pentru că fiecare va ține la „adevărurișle” lui și nu va putea vreodată ceda la … comunicarea cea de toate zilele.

Acolo unde neînțelerere nu e, nimic nu e.

Concluzia ? Atunci când fiecare dintre parteneri ține cu tot dinadinsul la părerile sale, mai bine… vedeți-vă fiecare de viața voastră. Altfel, nu veți face decât să vă faceți viața un chin. Merită să-ți pierzi anii lângă cineva care nu poate fi maleabil ?

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih 

 

Doar gânduri - 25 - Silvia Urlih

Mulți dintre oameni nu au curajul să înceapă transformarea cu sine însăși, de teama unui eșec.

Își spun pur și simplu că ei nu sunt capabili. Şi, cel mai grav  este că folosesc teama ca o scuză pentru a nu face ceea ce îi sperie, deşi, asta este cea mai bună cale pentru a căpăta încredere în ei. Preferă să continue să-și plângă de milă, decât să ia decizia de a se confrunta pe sine însuși.

Am folosit această scuză ani la rând dar cu timpul mi-am dat seama că făcând acest lucru mă sabotez singură pentru că încrederea în sine nu este ceva care se dezvoltă doar citind despre ea.

Până nu ieși în lume şi faci ceva care să îţi provoace temerile pentru a-ți demonta cele mai negre scenarii, nivelul tău de temere nu va dispărea, ba din contra, te vei simți din ce în ce mai depășit de situațiile care îți apar în cale.

Ai curajul să-ți înfrunți temerile și fricile ! Ele nu dispar de la sine, dacă nu te confrunți cu ele și-ți demonstrezi că ești puternic și că ai încredere în tine.

Dacă eu am reușit, reușești și tu !

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih