Mă uit în urmă și nu văd nimic. Blank. Nici nu am realizat că
s-a mai dus un an. La fel s-a dus și anul 2020. Acești doi ani nu-i pot pune la
socoteală în răbojul anilor. Zilele mi-au trecut identice. Parcă am făcut
copy-paste. Nu am știut când a fost luni, apoi iar luni, apoi iară luni. Am
numărat doar zilele săptămânii, nu și cele din calendar. Când au trecut iar
cele 365 de zile ? Nu știu.
A fost însă un an cu mari satisfacții profesionale și personale.
A fost un an în care m-am mai descoperit, sau redescoperit.
Nu-l consider un an pierdut, ci un an câștigat. Ce am câștigat ?
Am reușit să mă mai împrietenesc cu mine din ce în ce mai mult.
Am reușit să înțeleg de ce am anumite pofte, de ce organismul
meu îmi cere anumite alimente. De ce ? Pentru că îmi lipseau anumite minerale
sau vitamine. Normal că i-am dat organismului meu ce și-a dorit.
Am reușit să mai găsesc răspunsuri la unele dintre întrebările
care mă măcinau de ani de zile.
Am reușit să mă apropii și mai mult de Dumnezeu.
Ce am mai învățat? Am învățat lecția răbdării, a așteptării și a
ascultării.
Am învățat să-mi iubesc casa și singurătatea. De fapt, nu am fost
singură niciodată, doar că așa îmi imaginam eu că sunt.
Am învățat că degeaba îmi
fac planuri, pentru că cel mai meșteșugit în a-mi face planuri, este doar
Dumnezeu…. Dumnezeul meu.
Deci, dacă nu-mi aduc aminte de anii 2020 și 2021, înseamnă că
am rămas (ca și vârstă) în 2019. Nu-i așa că-i un cîștig ?
Se pare că această pandemie m-a dus spre binele meu. Se pare că
aveam nevoie de aceste restricții, pantru a mă mai vindeca de ceva temeri din
trecut.
fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu