Doar gânduri 33- Silvia Urlih

 

Da, îmbătrânesc și ce-i cu asta ? Viața este un proces ireversibil. Timpul își vede de mersul său. Că vrem, că nu vrem, anii trec. Îmbătrânim. Dar, oare cum ne împrietenim cu acest proces al îmbătrânirii ? Știu sigur că nu mai pot deveni tânără și frumoasă, oricât m-aș strădui. Însă stă în puterea mea să îmbătrânesc frumos si cu demnitate.

Dacă te întrebi pentru cine fac asta, ți-o spun eu.  Nu o mai fac pentru nimeni. O fac doar pentru mine! Îmbătrânesc frumos doar pentru mine. Tinerețea mi-am dăruit-o, bătrânețea mi-o dăruiesc. De fapt, ce o fi aia bătrânețe ? O fi când te dor oasele ? Păi de ce te dor ? Nu cumva te dor pentru că în tinerețe ți-ai bătut joc  de sănătatea ta și nu ai ascultat de cei care au trecut deja prin anumite experiențe de viață ? Ți-aduci aminte când mama sau tata sau orice alte rudenii îți spuneau „ Griji de tine, pune-ți ceva pe cap, că-i frig” sau „Îmbracă-te bine dragu mamii, că-i ger afară” sau… etc.

Dragii mei, cei trecuți de a doua tinerețe ! Nu-ți da voie să evadezi în boală ! Nu-ți da voie să bolești pentru a atrage asupra ta atenția celor din jur !

Învață să îmbătrânești frumos ! Fiți mândri de riduri, de părul cărunt și de mersul mai grijuliu ! Nu mergem spre tinerețe, ci spre bătrânețe.

Se spune „bătrânețe haine grele” Hai să face ca hainele să ne fie ușoare !

Dacă eu pot, poți și tu !

fragment din cartea „Voucher spre viață” - Silvia Urlih

Doar gânduri - 32 - Silvia Urlih

Încărunțesc fiule. Încărunțesc și nu doar atât, simt că parcă îmbătrânesc. Simt că greutatea anilor ce mi-au fost își arogă drepturile. Simt că mă lasă puterile. Acum ceva ani, aveam doar ceva ghiocei la tâmple și o claie de păr. Acum, tot părul mi-e plin de ghiocei și s-a împuținat.

 Știi ceva ? Nu mai vreau să-mi ascund ghioceii sub vopsea. Vreau să-mi dau voie să-mi arăt neputințele.

Nu mai vreau să-mi ascund unele neputințe în spatele propoziției „nu vreau să mai fac asta”, ci îmi spun cu toată răspunderea că, „nu mai pot să fac asta”.

Conștientizez pe zi ce trece că, anii își pun amprenta pe puterile mele. Vezi, spun puterile mele și nu chipul și sufletul meu.  Sufletul mi-e mereu tânăr și vessel, așa cum îl știi tu.

Să știi dragul meu drag că am învățat să ridic piciorul de pe accelerația vieții. Am învățat să accept faptul că ceea ce făceam acum ceva ani în jumătate de oră pot face liniștită și în 2 ore.

Am învățat să mai las și pe mâine ce nu am putut face azi, pentru că tot eu le voi face.

Fiul meu drag, știi ce am învățat cel mai mult ? Am învățat că nu mai am cui să mă dăruiesc, decât mie. Acum, trebuie să am grijă de mine și de sănătatea mea fizică și mentală, pentru că nu vreau să-ți devin ție povară. Le ai și tu pe ale tale. Ai familia , grijile și problemele tale.

Nu-mi doresc și nici nu cred în ceea ce părinții mei s-au străduit să-mi inoculeze : Am făcut copii pentru a-mi fi toiag la bătrânețe. Eu nu vreau să-mi fii toiag.

Vreu să fiu o mamă de modă nouă, nu de modă veche.

Când chiar nu voi mai putea să mă mișc, îmi doresc să fiu cenușă … apoi să mă împrăștii într-un lan de grâu și maci.

Ți-aduci aminte ce mi-ai spus cândva ? „Când tu vei fi bătrână, voi fi și eu bătrân” .

Te iubes, fiul meu drag !

Apropos ! Zeci de ani de zile nu ți-am spus „te iubesc” De ce nu am făcut-o ? Nu m-au lăsat păriții mei și al tatălui tău. În concepția lor era : „Copilul se iubește doar când doarme”. Au greșit, bieții de ei. Și eu am greșit. Dar, uite că a venit vremea trezirii. Eu m-am trezit și am conștientizat că am greșit. Dar nu a fost vina mea, ci a educației pe care și eu am primit-o.

Tu să nu faci aceeași greșeală. Spune-le de zeci de ori pe zi fiicelor tale că le iubești. Faptul că le arăți prin fapte, nu este sufficient. Cuvântul , vorba, rănește sau te înalță. Înalță-le pe fetele tale !

Și eu ți-am arătat prin fapte că te iubesc și că ești rațiunea mea de a trăi. Ție însă îți lipseau cuvintele, vorbele, îmbrățișările.

Te iubesc, copilul meu drag !!

Fragment din cartea „Voucher spre viață” - Silvia Urlih