Încărunțesc fiule. Încărunțesc și nu doar atât,
simt că parcă îmbătrânesc. Simt că greutatea anilor ce mi-au fost își arogă
drepturile. Simt că mă lasă puterile. Acum ceva ani, aveam doar ceva ghiocei la
tâmple și o claie de păr. Acum, tot părul mi-e plin de ghiocei și s-a împuținat.
Știi
ceva ? Nu mai vreau să-mi ascund ghioceii sub vopsea. Vreau să-mi dau voie
să-mi arăt neputințele.
Nu mai vreau să-mi ascund unele neputințe în
spatele propoziției „nu vreau să mai fac asta”, ci îmi spun cu toată
răspunderea că, „nu mai pot să fac asta”.
Conștientizez pe zi ce trece că, anii își pun
amprenta pe puterile mele. Vezi, spun puterile mele și nu chipul și sufletul
meu. Sufletul mi-e mereu tânăr și vessel,
așa cum îl știi tu.
Să știi dragul meu drag că am învățat să ridic
piciorul de pe accelerația vieții. Am învățat să accept faptul că ceea ce făceam
acum ceva ani în jumătate de oră pot face liniștită și în 2 ore.
Am învățat să mai las și pe mâine ce nu am
putut face azi, pentru că tot eu le voi face.
Fiul meu drag, știi ce am învățat cel mai mult
? Am învățat că nu mai am cui să mă dăruiesc, decât mie. Acum, trebuie să am
grijă de mine și de sănătatea mea fizică și mentală, pentru că nu vreau să-ți
devin ție povară. Le ai și tu pe ale tale. Ai familia , grijile și problemele
tale.
Nu-mi doresc și nici nu cred în ceea ce
părinții mei s-au străduit să-mi inoculeze : Am făcut copii pentru a-mi fi
toiag la bătrânețe. Eu nu vreau să-mi fii toiag.
Vreu să fiu o mamă de modă nouă, nu de modă
veche.
Când chiar nu voi mai putea să mă mișc, îmi
doresc să fiu cenușă … apoi să mă împrăștii într-un lan de grâu și maci.
Ți-aduci aminte ce mi-ai spus cândva ? „Când tu
vei fi bătrână, voi fi și eu bătrân” .
Te iubes, fiul meu drag !
Apropos ! Zeci de ani de zile nu ți-am spus „te
iubesc” De ce nu am făcut-o ? Nu m-au lăsat păriții mei și al tatălui tău. În
concepția lor era : „Copilul se iubește doar când doarme”. Au greșit, bieții de
ei. Și eu am greșit. Dar, uite că a venit vremea trezirii. Eu m-am trezit și am
conștientizat că am greșit. Dar nu a fost vina mea, ci a educației pe care și
eu am primit-o.
Tu să nu faci aceeași greșeală. Spune-le de
zeci de ori pe zi fiicelor tale că le iubești. Faptul că le arăți prin fapte,
nu este sufficient. Cuvântul , vorba, rănește sau te înalță. Înalță-le pe
fetele tale !
Și eu ți-am arătat prin fapte că te iubesc și
că ești rațiunea mea de a trăi. Ție însă îți lipseau cuvintele, vorbele,
îmbrățișările.
Te iubesc, copilul meu drag !!
Fragment din cartea „Voucher spre viață” - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu