Tu simți cum iubirea îmi curge prin vene,
cum prin ochi îmi curg râuri de brazi,
cum prin gene iubirea se cerne
și mă-mbracă în ieri și în azi ?
Tu simți cum de trecut mă dezbar,
cum mă-nalț peste ierni prea cernite,
cum nimic nu a fost în zadar
și mă-nchin spre veri nevenite ?
Tu simți cum a floare-nfloresc,
cum cu zorii spre zori iar plutesc,
cum din mine noi vremi me-nsoțesc
și cum, cu mine spre mine plutesc ?
Silvia Urlih
.jpg)
Habar nu ai ce am trăit în viață,
Habar nu ai în câte nopți am plâns și-am vrut să
nu-mi mai fiu,
Habar nu ai câte dureri am strâns și le-am scuns în
ceață,
Habar nu ai că mi-am dorit să mor, dar, uite încă-s
viu.
Habar nu ai cât somn am zămizlit în zile
Și câte nopți le-am tot pictat în zori,
Habar nu ai cum am tot scris file cu file,
Ca să renasc, să-mi fiu grădina mea cu flori.
Habar nu ai ce e-n sufletul meu,
Dar tot arunci cu spini și cu ciulini,
Eu, sigur știu că-l am pe Dumnezeu.
Tu ? încă-ți plângi în pumni și-ncă suspini.
Eu, l-am găsit pe Dumnezeu și-I mulțumesc,
Eu, mâ-nvelesc în soare și renasc,
Eu, simt că -s vie și trăiesc.
Tu ? Lasă-mă din apa vie să m-adap.
