O UMBRĂ-MI SUNT

 

O umbră-am fost pe ăst pământ

și-n umbră uneori m-ascund,

mă uit în spate și-n al meu gând,

mă văd ogoru-n lat și-n lung arând.

 

O umbră-am fost și încă parcă sunt,

mă uit în stânga dar și-n partea dreaptă,

în față văd că îmi voi fi cărunt,

în spate văd că am uitat o treaptă.

 

O umbră-am fost în viața ce mi-am fost,

dar azi îmi sunt o floare înflorită,

mi-am fost boboc și iarbă fără rost,

dar azi îmi sunt grădina însorită.

 

O umbră-mi sunt cât zilele-mi sunt scrise,

vin și revin mereu din infinit,

mi-am asumat ca zilele promise

să-mi fie pași spre ultimul zenit.

Silvia Urlih - 16.04. 2024

MĂ-NTREABĂ GÂNDUL - Silvia Urlih

Din când în când, mă-ntreabă gândul ,

cine îmi sunt și ce-aș avea de-nfăptuit,

mă-ntreabă-n șoapte unde îmi e pământul

și dacă ce-am trăit mi-e fructul pârguit.

 

Din când în când, mă duc pe văi abrupte

și mă întreb de râul l-aș mai trece,

sufletu-mi răspunde că treptele nu-s rupte

și că orice mi-ar fi, încă nu-mi este rece.

 

Din când în când, m-arunc spre nemurire,

mă duc acolo de unde am venit,

m-arunc cu totul spre viață, spre iubire

și nu regret că am venit din alb finit.

Silvia Urlih 12.04.2024

 

FLACRĂRA LUMINII VII – Silvia Urlih

 

Lângă ciutura din sat,

dorul mi l-am îngropat,

lăcrămioare -am cumpărat,

lacrima să-mi fie sfat.

 

Cu mine am stat la sfat,

dar nimic nu am aflat,

poate doru-i supărat,

că ce vrea, eu nu i-am dat.

 

Lacrima nu vrea să curgă,

obrazul nu vrea s-o șteargă,

poate distanța-i prea lungă,

să ne -ajungă doar o cergă.

 

Lăcrămioară, lacrimă,

ce ești floare-a lacrimii,

nu mă face-o victimă,

eu sunt flacără -a luminii vii !             

Silvia Urlih - 07.04.2024