O UMBRĂ-MI SUNT

 

O umbră-am fost pe ăst pământ

și-n umbră uneori m-ascund,

mă uit în spate și-n al meu gând,

mă văd ogoru-n lat și-n lung arând.

 

O umbră-am fost și încă parcă sunt,

mă uit în stânga dar și-n partea dreaptă,

în față văd că îmi voi fi cărunt,

în spate văd că am uitat o treaptă.

 

O umbră-am fost în viața ce mi-am fost,

dar azi îmi sunt o floare înflorită,

mi-am fost boboc și iarbă fără rost,

dar azi îmi sunt grădina însorită.

 

O umbră-mi sunt cât zilele-mi sunt scrise,

vin și revin mereu din infinit,

mi-am asumat ca zilele promise

să-mi fie pași spre ultimul zenit.

Silvia Urlih - 16.04. 2024