FEREȘTE-TE DE FRUNZA CARE PLÂNGE - Silvia Urlih

Atunci când nu vezi cerul

de verdeață,

ferește-te de frunza

care plânge,

atunci când nu vezi cerul,

dar vezi ceață,

ferește-te,

căci frunza

nu se frânge.

Atunci când nu vezi soarele

de lună,

ferește-te de floarea

ce-i în glastră,

atunci când

toate-n toamnă se aducă,

ferește-te de cel

ce plânge

la fereastră.

Atunci când cel ce plânge

în tăcere

și nu vrea plânsul

să și-l pună

în abac,

e semn că dorul

nu-i mai e durere

și că durerile

și  le-a ascuns în sac.

Silvia Urlih 19.07.2020

NU PLÂNGE MAMĂ DRAGĂ - Silvia Urlih

Nu plânge mamă dragă,

căci nimeni  nu te-aude,

nu plânge mamă bună,

căci plânsul ți-e-n zadar,

ai fost utilă-o vreme…

azi

lacrimile-s ude,

dar lacrimile tale

le sunt

eternul dar.

Nu plânge mamă dragă,

dacă copiii tăi,

azi au uitat de tine

și-și văd

de mersul vieții,

nu plânge bună mamă,

copiii tăi

nu-s răi,

și-au luat doar o vacanță ...

c-așa-i sortitul sorții.

Tu mamă preafrumoasă,

tu iartă și-ntelege,

o viață-ai înțeles

și te-ai sacrificat,

ai învățat că plânsul,

lacrima

și-o va șterge,

ai înțeles că pruncilor,

viața în dar

ți-ai dat.

Silvia Urlih - 08.07.2020

DOI PIONI PE MASA VIEȚII - Silvia Urlih

O carte și-nco carte

s-au întâlnit pe-o masă,

și-au pus  ca doi nebuni

viața

la mezat,

și-au fost și rege

și regină,

dar și-au căzut în plasă,

căci au jucat pe-o tablă

care s-a uzat.

Și-au fost doar doi pioni

ce-n viață s-au luptat,

au înțelesc că-și sunt

doi jucători ce mor,

au înțeles că viața

le-a dat și șah

și mat,

regina  a plecat,

regele

a rămas  pe-un nor.

Cărțile lor s-au scris,

însă s-au scris pe scurt,

doar începutul le-a rămas

din viața lor trăită,

sfârșitul și-l vor scrie

pe-o foaie de raport,

și rege

și regină,

doar pioni

pe-o masă prăfuită.

Silvia Urlih - 07.07.2020

AM SCRIS PE FILA VIEȚII - Silvia Urlih

Pe fila vieții,

am scris cu roșu,

albastru,

alb,

dar și cu negru,

mi-am pus cartea pe-un pedestal…

erau doar niște crengi uscate,

când apă-am pus la rădăcină,

copacul meu a înfrunzit,

păream că sunt întreg,

când am uitat să îl mai ud,

am devenit uitare

pe file neudate.

Am scris cu roșu,

când am iubit

și-am fost

cu fericirea,

am scris cu negru,

când m-a durut

și-n plâns

m-am scufundat

am scris cu alb,

când nu am vrut să îmi arăt durerea

am scris cu-albastru,

când peste zări

cu zările-am zburat.

Am scris pe fila vieții mele

și-am terminat

doar începutul,

mai am încă de scris,

căci zilele

mi se-ncunună-n flori.

Să mă opresc la o cafea ?

Cafeaua îmi va arăta

oare sfârșitul?

Eu nu știu să-mi citesc în zaț,

dar știu

că zilele-mi vor fi

doar sărbători.

Silvia Urlih - 05.07.2020

POATE C-AM FOST CÂNDVA - Silvia Urlih

Atinge-mă ca pe un mugur,

aripa-mi plânge

când m-atingi,

nu mă trata ca pe un flutur,

căci aripa-mi

știe să zboare,

nu încerca să îmi frângi zborul,

căci zborul

nu mi-e prins în chingi,

deși par flutur în ierbar,

eu știu că zborul

nu mă doare.

Poate c-am fost cândva gingașă

și că durerea

m-a răpus,

poate c-am fost cândva un rău,

un râu

fără de revărsare,

poate c-am fost cândva un mac,

un mac

ce nu-și afla răspuns,

poate c-am fost un câmp necopt,

un câmp

ce-n zori din flori răsare.

Nu te atinge de un flutur

ce-și poate regăsi

aflarea,

nu-i pune degetul pe aripi,

căci degetul

te va durea,

nu stinge lumânarea vieții

ce-și poate-aprinde lumânarea,

nu stinge zborul unui flutur,

că-n moarte lui ,

nu ți-e aflarea.

Silvia Urlih - 02.07.2020

ÎMI SUNT COPAC - Silvia Urlih

Și ce să fac

dacă mi-am fost copac,

și ce să fac

dacă îmi sunt copil

cu flori și frunze,

și ce să fac

dacă șoptitul îmi spune

 să nu tac,

și ce să fac

dacă mi-e bine

când înfloresc din roze.

Și ce să fac

dacă din palme-mi cresc

copaci,

și ce să fac

dacă copacii-mi sunt noi zile,

și ce să fac

dacă îmi strigă rădăcina :

să nu taci !

vorbește,

poate cuvintele

vor fi cuiva utile !

Și ce să fac dacă renasc mereu nou lujer,

și ce să fac dacă nu îmi accept apusul,

și ce să fac dacă-mi pictez din zi în zi alt cer,

și ce să fac dacă tot scriu pe file iar nespusul.

Silvia Urlih - 01.07.2020

MI-AM LUAT ÎN BRAȚE POMUL - Silvia Urlih

Azi,

mi-a cerut o frunză

să-mi scriu pe ea

trecutul,

am scos pixul din geantă,

dar mâna s-a blocat,

din deget mi-a picat o lacrimă

și gândul,

că frunza-i obosită

de câte-n dar mi-a dat.

Azi,

mi-a cerut o frunză să-mi scriu pe ea

prezentul,

râzând,

am desenat un zâmbet și-un trifoi,

mi-am luat în brațe pomul,

m-am însoțit cu locul,

și am pornit cu viața,

spre spre locuri

mult mai noi.

Azi,

mi-a cerut o frunză să-i spun

de viitor,

am mângâiat-o tandru

și i-am șoptit în șoaptă,

că viața

mi-a fost dată,

că mi-este vrăjitor

și că ce-o fi să fie,

frunza nu-mi va fi ruptă.

Silvia Urlih 01.07.2020