ca prin farmec ne-am întâlnit
pe-alea sorții,
nu am știut nici eu,
nici tu,
că ne vom fi în viață,
dar ne-am croit o cale
printre perdeaua ceții,
zorii i-am îmbrăcat cu flori
cu pomi
și cu verdeață.
Când m-ai văzut,
inima ți-a tresărit în clipă,
când te-am văzut
știam
că ne vom fi altar,
ne-am întâlnit,
pentru-a ne fi
din nou aripă,
știam
că Dumnezeu ne-a dat
pe mine și pe tine-n dar.
Tu îmi ești eu, iar eu îți sunt icoană,
doar din priviri ne suntem zori cu soare,
am strâns și primăveri și ierni într-o coroană
ca să ne fim iubirea care nicând nu moare.
Silvia Urlih 02.07.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu