Am adormit puțin
pe amurginea timpului
și am simțit
că timpul meu
mă doare,
dar m-am trezi în iarba vere-a câmpului
și m-am văzut
învăluită-n soare.
Am colindat prin ploi
d-am poposit în strugur,
am poposit din când în când
în lan de grâu,
când am simțit
că viața mi-este mugur,
m-am revărsat
în vechiul meu pârâu.
Pârâul a crescut
și-a revărsat în mare,
acolo ,
valul m-a urcat spre cer.
am înțeles
că timpul nu mai doare,
am înțeles
că nu-mi mai sunt
stingher.
Silvia Urlih - 15.10.2924
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu