LUPUL DIN MINE - Silvia Urlih

În alergarea dintre două lumi,

în mine și-a găsit lăcaș un murg înaripat.

Uneori,

îl apucă dorul de pământ, alteori de cer,

uneori,

își prinde în coamă spice de grâu verde.

Uneori,

ar vrea să-și cearnă grâul prin marama vântului

și să o dăruiască omului flămând de pâine.

Uneori,

murgul meu și-ar dori să îngroape sub copită

întunericul și amarul și durerea de dincolo de el.

Uneori,

murgul meu înaripat, aude urlet de lup,

un lup alb, care-mi vechează sufletul și înariparea.

E urletul lupului din mine, care,

uneori,

își strigă neputința.

Silvia Urlih - 08.10.2017

PE VISE COLBUL NU SE-ADUNĂ - Silvia Urlih

Pe vise

colbul nu se-adună,

în vise

visele își au diminețile lor,

prin vise

visele își caută urma

trupului nenins,

din vise

visele

își rup pecetea urletului

stins.

În vise

noaptea are chip de înger,

pe vise

ceara se topește

și curge

și crește

și renaște

în pocalul visului din visul tău,

pe vise

urma norul este doar o umbră

trecătoare.

Pe vise

visul coboară

prin visul

vieții

și,

din trup de fum își croiește scara,

o scară

care te duce spre praful cu aromă

de primăvară întomnită,

spre

primăvara ta.

Visul ți-e scris ! Urmează-l !

Nu râvni la colbul de pe vis.

Silvia Urlih 08.10.2017

SUNT TREAPTĂ - Silvia Urlih

Sunt treaptă,

o treaptă dintr-o scară,

o scară

 pe care au urcat

zboruri,

o scară

pe care au coborât

dureri,

o scară pe care

au rămas

urmele pașilor

mei

și ai tăi

și ai lor,

o scară pe care

am pășit

cu tălpile goale

printre

și prin spini,

până când

sângele

mi-a spălat crucea

și mi-a arătat drumul

spre lumina

din mine.

Silvia Urlih 02.10.2017

SUNT MUNTE - Silvia Urlih

Sunt munte

un munte care

și-a urcat spre creste

bradul,

până când

i-au înflorit urme adânci

pe stânci,

până când

ridurile i-au inundat

izvorul,

până când

el,

brăduțul

și-a sădit propriile

flori.

Silvia Urlih 02.10.2017

SUNT SPIC - Silvia Urlih

Sunt spic,

un spic care

în joacă s-a jucat

cu vântul,

un spic

care

și-a plantat rădăcina

în trup

și de atunci,

de pe umeri

a început să curgă miere

și rouă

și pământ,

sunt doar un spic

cu rădăcina

în mine.

Silvia Urlih 02.10.2017

SUNT PĂDURE - Silvia Urlih

Sunt pădure,

doar o pădure

în care

umbre fantasmagorice

au încercat

să-i umbrească umbra

din lumină…

dar

și-a strans fluturii la piept

și-a adunat crengile

și și-a promis

să păzească primăvara de

lupi.

Silvia Urlih 02.10.2017

SUNT FRUNZĂ - Silvia Urlih

Sunt frunză,

o frunză

încă vie

și verde,

care s-a desprins

din oglinda opacă a sufletului,

a prins rădăcini în iris

și

din lacul ochilor

au început să-i crească

pomi

cu flori de primăvară.

Silvia Urlih 02.10.2014

ÎNGERI FĂRĂ DRUM - Silvia Urlih

A fost odată

un drum,

un drum pe care

s-au întâlnit doi îngeri.

La o răscruce,

drumul s-a îngustat

iar îngerii și-au rănit

și ciuntit,

unul altuia,

aripile.

Drumul li s-a părut,

sau poate că era,

prea îngust.

Poate că 
unul dintre ei avea aripile 
prea albe ?
Poate că 
unul avea aripi 
înnegrite de fum cătrănit de viață?

La ce bun doi îngeri cu aripi rănite ?

La ce bun doi îngeri pierduți de zbor?

La ce bun doi îngeri fără plutire?

La ce bun doi îngeri

fără cerul din ei

care s-au rătăcit de drum ?

Silvia Urlih 01.10.2017

ZÂMBET RĂNIT - Silvia Urlih

Undeva,

printre ploi de

aguride,
cineva a ascuns
zâmbetul

zâmbind,

într-o genune.

De undeva,
un înger cu aripi negre,
sau poate un demon,
a rănit zâmbetul

cu ploi de cuvinte amare

și atunci,

norii au început să plângă

frunze  verzi.

Undeva,

cineva care privește zâmbind

ploaia de zâmbete

rănite,

a decis să renască

zâmbetul.

Știi…

Timpul

nu se contorizează în zâmbete rănite,

ci în zâmbete

zâmbitoare.

Silvia Urlih 01.10.2017

ÎNGERUL ÎȘI CERE SCUZE - Silvia Urlih

Sciu cuvinte-naripate,

le sacrific

rând pe rând,

în cuvânt necuvîntat,

taina minţii-ncet

cedează,
îngerul dreptăţi-mi rupe,

coltul ascuţit din gând,
sâmbure din ura lumii,

cu lumină

colorează.

Spre ascunsele plăceri,

îngerul deschide geamul,
vin

mirosuri de minciuni,

de dorinţe fără scuze,
întuneric le e-n case,

tare greu le este

hamul,
cu lumini din ziua zilei,

îngerul

își cere scuze.

Geaba vor să-şi zugrăvească

zidul lor

pătat cu ceară,

geaba îngerul se luptă

geamul

să îl lumineze,

lumea-i rea și întinată,

este

plină de ocară,

îngerul își plânge-n pumn…

plânge și își cere scuze.

Silvia Urlih 01.10.2017