DACĂ MÂINE - Silvia Urlih

Dacă mâine cerul și-ar închide ferestrele

și și-ar lăsa porțile fără de chei,

dacă noaptea și-ar sugruma lumina între palme

iar degetele și le-ar păstra zăbrele….

dacă mâine lacrima ar îngheța în zborul ei spre pleoape

și și-ar îngropa înghețul în pământ,

dacă  macii și-ar bea sângele din rădăcina câmpului

iar petalele și le-ar usca în galben de spic….

Dacă mâine ziua și-ar ascunde lumina în miezul lunii

și și-ar zgâria tabloul cu fulgere și tunete

dacă pădurea și-ar îngropa arborii în frunze

iar crengile și le-ar face cadou înrămării….

Dacă…dacă acestea s-ar întâmpla,

universul și-ar pierde infinitul

dar, dacă în cuvinte ne-am găsi cuvintele,

dacă în îmbrățișări ne-am găsi alinare,

dacă în trăire ne-am pregăti mormintele,

atunci, tu omule, ți-ai fi închinare.

Silvia Urlih 06.07.2018

ÎN UNIVERSUL NOSTRU - Silvia Urlih

În lumea mea,

tu-mi ești lumină,

în lumea ta,

eu îți sunt

univers,

în lumea mea,

mi-ești cântec

în surdină,

în lumea ta,

îți sunt metafora

din vers.

În universul meu, îmi ești iubire,

în universul tău, îți sunt suflet iubit,

în lumea mea, mi-ești soare-n însorire,

în lumea ta, îți sunt ce ți-ai dorit.

În lumea noastră,

totu-i

abandonare,

în universul nostru

nimeni

nu va pătrunde,

în lumea noastră,

iubirea nu ne doare,

în lumea noastră,

de lume

ne-om ascunde.

Silvia Urlih 05.07.2018

IARTĂ-TE ! - Silvia Urlih

Ești un suflet rătăcit,

un suflet cu doruri multe,

suflet

ce și-a ridicat ziduri

cu prea multe ziduri,

poala valului te-atinge,

parc-ai fi un vârf de munte,

munte

ce se lasă rupt

de sclipirile din riduri.

Stau înlănţuite-n gânduri,

braţe ce-s încătuşate,

în inele de dorinţe,

se frâng

lângă stânca dură,

verighetele din suflet,

sunt,

ca aripe-aruncate,

sângeră granitu-n cremeni,

apa și-e ca apa pură.

Sângeră în amintiri,

amintiri

ce tare dor,

sângeră,

și-n sângerare-și spală zidul

de trecut,

sângele în apă-și schimbă apa lină de izvor

ce a fost,

trecut ne este,

și se-adună în cărunt.

Amintiri care-au durut

se închid între obloane,

durere și suferinți,

au trecut

ca ploi de iarnă,

doruri, gânduri, suferințe,

au fost doar

niște canoane,

timpul șterge în iertare,

iertare ce-n zori să cearnă.

Silvia Urlih 05.07.2018

IUBEȘTE ! - Silvia Urlih

Iubire,

punte

spre iubirea noastră,

iubire

rădăcină

a neamului meu,

iubire

ce crești uneori

ca floarea în glastră,

fii tu o punte

între noi

și Dumnezeu.

Iubire

care pleci

și vii

doar la necaz,

iubire

care uiți să mai privești spre noi,

iubire,

răsari din nori

până-n amiaz,

și nu lăsa iubirile

să moară

în vifore și ploi.

Iubire

care tulburi

și ape

și oceane,

iubire

care știi că să iubim dorim,

fi-ne iubire-n suflet,

nu-n texte

și slogane,

învață-ne să nu urâm,

învață-ne doar

să iubim.

Silvia Urlih 05.07.2018

AGONIA VREMII - Silvia Urlih

Sunt,

în valurile vremii

agonii cu umeri goi,

timpuri

ce se pierd în ploi

și îngheaţă-n rătăcire,

se rup clipele-n secunde, sau în ani,

se rup de noi,

dezveliți mergem prin timpuri,

mergem triști,

fără iubire.

Vin dureri din anotimpuri

ce se pierd,

deși visează,

dezgolite merg prin ani,

desculțe,

pline de dor,

despletite vin din vremuri clipe,

care săgetează

clipe

care rup prezenturi

și poteci spre viitor.

Stau înfrânte peste valuri,

poduri strâmbe

fără zări,

clipa-i suspendată-n timp

și-n destine

ce se frâng,

vin veri cu omăt în ele,

primăveri

fără de flori,

toamne care pică-n braţul frunzelor

fără crâng.

Trăim vremi defăimătoare, primăveri fără de suflet,

câmpia abia-și păzește floare pură prin ciulini,

curg în râuri de noroaie fluvii cufundate-n plânset,

mor sub arșița durerii pomii fără rădăcini.

Silvia Urlih 03.07.2018

MAI CAUTĂ-MĂ O SECUNDĂ - Silvia Urlih

Mai caută-mă o secundă,

căci

eu în clipă m-am ascuns,

tu

toamna mea cu frunze-albastre

și cu înghețuri

argintii…

nu mă predau iernii ce-așteaptă

să-i dau în grabă

un răspuns,

mai stau

pe banca vieții mele,

mai stau

cu strugurii din vii.

Mai caută-mă o secundă,

tu,

cel ce anii mi-i tot strângi,

clipa în care sunt pitită

mai are mult

de numărat,

eu

tot alerg spre tinerețe,

tu

spre iernire mă alungi,

eu

număr anii ce-or veni,

tu-mi spui

c-aproape s-a gătat.

Tu,

toamna mea ce-n mine crești

și-ți simt albastru

în genunchi,

mai caută-mă printre valuri,

căci

valul mării mă tot urcă,

mai caută-mă și-n pădure,

căcit

toamnele

le-am strâns mănunchi,

mi le-am înmănunchiat copac,

copacul meu

ce-ncet se culcă.

Silvia Urlih 02.07.2018

TIMPUL MEU ȘI-AL TĂU - Silvia Urlih

Sunt doar vântul ce-ţi adie

și-ţi mângâie fruntea

arsă,

zilnic

pe pagini de viaţă 

lumea noastră se rescrie,

ne descriem în cuvinte,

sufletele-n noi

se varsă,

ne-adunăm din ploi uitate,

ne trezim

din agonie.

Stăm pe margine de suflet,

sufletul

în noi se strânge,

timpul ce s-a rupt de noi

se adună,

se-ntregește,

când ajunge-n întregime

parcă-l doare,

parcă plânge,

parcă-l doare întregirea

ce și-a fost…

și se grăbește.

Timpul meu

și-al tău

și-al nostru

ne grăbește-n înserare,

gândul meu

și-al tău

și-al nostru

ne unesc într-un cuvânt,

e cuvântul de-nceput

când era în gând

doar boare,

timpul meu

și-al tău

și-al nostru

ne întoarce pe pământ.

Silvia Urlih 01.07.2018