IARTĂ-TE ! - Silvia Urlih

Ești un suflet rătăcit,

un suflet cu doruri multe,

suflet

ce și-a ridicat ziduri

cu prea multe ziduri,

poala valului te-atinge,

parc-ai fi un vârf de munte,

munte

ce se lasă rupt

de sclipirile din riduri.

Stau înlănţuite-n gânduri,

braţe ce-s încătuşate,

în inele de dorinţe,

se frâng

lângă stânca dură,

verighetele din suflet,

sunt,

ca aripe-aruncate,

sângeră granitu-n cremeni,

apa și-e ca apa pură.

Sângeră în amintiri,

amintiri

ce tare dor,

sângeră,

și-n sângerare-și spală zidul

de trecut,

sângele în apă-și schimbă apa lină de izvor

ce a fost,

trecut ne este,

și se-adună în cărunt.

Amintiri care-au durut

se închid între obloane,

durere și suferinți,

au trecut

ca ploi de iarnă,

doruri, gânduri, suferințe,

au fost doar

niște canoane,

timpul șterge în iertare,

iertare ce-n zori să cearnă.

Silvia Urlih 05.07.2018