TIMPUL MEU ȘI-AL TĂU - Silvia Urlih

Sunt doar vântul ce-ţi adie

și-ţi mângâie fruntea

arsă,

zilnic

pe pagini de viaţă 

lumea noastră se rescrie,

ne descriem în cuvinte,

sufletele-n noi

se varsă,

ne-adunăm din ploi uitate,

ne trezim

din agonie.

Stăm pe margine de suflet,

sufletul

în noi se strânge,

timpul ce s-a rupt de noi

se adună,

se-ntregește,

când ajunge-n întregime

parcă-l doare,

parcă plânge,

parcă-l doare întregirea

ce și-a fost…

și se grăbește.

Timpul meu

și-al tău

și-al nostru

ne grăbește-n înserare,

gândul meu

și-al tău

și-al nostru

ne unesc într-un cuvânt,

e cuvântul de-nceput

când era în gând

doar boare,

timpul meu

și-al tău

și-al nostru

ne întoarce pe pământ.

Silvia Urlih 01.07.2018