marți, 20 septembrie 2011

ISUS E VIAȚĂ


Iisus e pe pămînt,
El e în faptă , e în gînd,
E-n jurul meu, și-al tău și-al lui,
a fost aici, și-acuma nu-i.
E ca un personaj ciudat,
ce stă  de-o floare rezemat.
Stă în casa Domnului,
așteptînd mila omului.
Trecătorii merg grăbiți,
de multe griji amețiți.
Unul dăruiește,
altul se fălește,
însă spre El nu privește.
Orbiți și surzi vom alerga,
spre casa Lui, spre casa ta .
 Încet vom merge-n asfințit,
Cu pas domol spre infinit.
de Silvia Bya

Undeva, se află o persoană mai necăjită decît tine….




Undeva, un om se roagă pentru viața lui.... undeva unui om îi e foame.... undeva un om suferă... undeva un om plânge... undeva un om a pierdut un suflet drag..... undeva un om se află într-un scaun cu rotile.... undeva..... undeva un om și-a învins neputința și a reușit în viață.
TU ?? mulțumește-i lui Dumnezeu pentru ceea ce ești azi....
În  tinerețe am fost bolnavă….foarte bolnavă, până în momentul în care l-am întâlnit pe Dumnezeu . Atunci, mi-a întins mâna lui miloasă, și m-am ridicat. Am crezut în forţa Lui şi L-am rugat să-mi redea sănătatea pierdută. A făcut o minune şi acum sunt o persoană perfect normală. Handicapul meu fizic a dispărut. Nu însă şi dorinţa de a-i ajuta pe cei cu care am împărţit mult timp lacrimi, suferinţă,durere,vise.
Am înţeles atunci un lucru esenţial : persoanele cu handicap fizic nu trebuie tratate cu indiferență. Nu-i priviți ca pe niște ciudați….au suflet de aur, au vise, au speranțe. Ei , unii dintre ei, nu au vrut să se nască aşa. Ei , unii dintre ei, nu au vrut ca soarta să li se schimbe la un moment dat , în urma unui stupid accident. Persoanele cu handicap psihic sunt de fapt niște ființe care plutesc intre două dimensiuni : cea reală și cea diafană. Așa au ales ei… să evadeze din realitatea aceasta, dar să nu-și vândă sufletul diavolului. Nu-i judecați, nu arunca cu piatra, s-ar putea ca ea , piatra, să-și schimbe traiectoria și să te lovească pe tine.
Nu doresc nimănui să trăiască suferinţa neputinţei de a nu putea face unele gesturi şi mișcări , mișcări ce mie , și ție ni se par normale şi fireşti.
Mulţumesc celor ce sunt alături  de  persoanele  aflate în neputinţă .
Bucuraţi-vă pentru tot ceea ce vă dă Dumnezeu , bucuraţi-vă că puteţi gândi raţional, bucuraţi-vă că puteţi merge,bucuraţi-vă  că puteţi duce lingura la gură. Sătulul nu l-a crezut niciodată pe flămând.
Fiţi cumpătaţi în tot ceea ce faceți .
Deschideţi-vă inima în faţa celor aflaţi în neputinţă.
Nu uitaţi nici o clipă ca oricând puteţi ajunge ca ei.
Nu uitaţi zicala “  DĂRUIEŞTE DIN PUŢINUL TĂU SI VEI PRIMI  ÎNZECIT ÎNAPOI”
NU FIȚI INDIFERENȚI IN FATA SUFERINȚEI CELOR DORNICI DE SĂNĂTATE  SAU BĂTRÂNI.. ȘI EI DORESC SA FIE UTILI , ŞI EI DORESC SĂ DĂRUIASCĂ!!
Doamne, fă o minune și vindecă-i, fă o minune și înmoaie inimile semenilor mei !

CUVINTE FLĂMÂNDE
Râul
mă leagă
de gânduri banale,
vântul
îmi strigă
să nu mă opresc
căci viața-i făcută
din sfere egale…
cu una cobori,
cu alta urci
spre cer îngeresc.
Sufletul
urlă
sub pietre arzânde,
vântul
mă-mpinge
spre raza luminii…
acolo m-așteaptă
cuvinte flămânde
să rupă din mine
ciulinii
și spinii.
Lumina-și deschide
brațele pline,
mă-nvăluie-n rugă
pe jarul uitării,
cu mine în mine
m-aleargă,
mă ține…
mă-nvață să urc
pe crucea

iertării.
Fragment din cartea „Biserica sufletului meu” Silvia Urlih

luni, 19 septembrie 2011

IAR TOAMNĂ


Se-ntoarce toamna iarăși pe alei,
Cu plete dalbe, minunate,castanii
Dăruindu-mi din splendoarea ei,
Mii de priveliști minunate, arămii.

Natura plînge, cu lacrimi de tristețe,
Trezește doruri, gînduri, amintiri,
Și-un sentiment ciudat de batrînețe.
Pe chipul cald,și trist de amăgiri.

Cu picături de aur și argint astupă
Tot ce a fost senin, și alb și cald,
Copaci-s triști și iarba este udă,
Și florile s-au ofilit sub verdele smarald.

luni, 12 septembrie 2011

Viața….o axiomă


                 
     În viață am învățat că nu primesc de prea multe ori ceea ce mi-am dorit.
În viață am învățat că ceea ce am realizat nu a fost de loc ușor. În viață nu am realizat nimic fără să fi muncit , fără să fi pus mult suflet. Am luptat pentru orice lucru uneori banal alteori de mare interes pentru mine.  În viață am învațat să mă bucur de orice realizare….. mai mică sau mai mare. De multe ori aş vrea să renunţ. Habar n-am cum să fac asta. Ceva în mine m-a oprit mereu din renunţarea asta. Ceva din mine îmi spunea că am o misiune. Că nu pot abandona lupta când ea e abia la început.
Eu ştiu de ce am pierdut ce am pierdut și  de ce am cîștigat ce am cîștigat ,de-a lungul timpului. Cînd am pierdut , mi-am spus mereu….. „asta e, așa trebuia să fie” sau „alții o duc mai rău ’’ ,sau ’’Ferească Dumnezeu de mai rău’’sau ’’Viaţa merge mai departe”…..
Viaţa merge mai departe. E o axioma. Dar cum merge? Ce am câştigat şi ce am pierdut? Sunt mai bun sau mai rău? Am învățat sau nu de la eșecuri, dar de la reușite ?
Viața mi-a arătat totusi că nu e numai roz. Mi-e drag și vreau să învăţ doar din victorii, din reușite.Îmi doresc să nu am eșecuri.Dacă îmi doresc să am doar reușite, voi reuși. Trebuie să gândesc doar pozitiv. Doar așa voi reuși, doar așa am reușit tot ce mi-am propus.
Viața își vede de cursul ei firsc…..cu bune și cu mai puțin bune......poate e scris în stele, poate e destinul ….Dar vreau și trebuie să învăț din victorii.

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Repetabila povară de Adrian Păunescu





Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.
                Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
                 De atâtia copii si de-atât nenoroc
                 Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
                 Sunt părintii acestia ce oftează mereu.
Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!
                Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
                Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
                Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
                Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
                Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
                Dacă nu au murit tristi în casele lor...
                Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
                Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.


Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

 Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
               Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
               Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
               Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
               Cine are părinti, încă nu e pierdut,
               Cine are părinti are încă trecut.
               Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
               Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
               Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
               Si în genere sunt si nitel pisălogi.
               Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
               Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
               Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
               Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
               Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
                Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
               Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
               Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.

Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns. 

SINGUR...


Solitar e drumul pe care singur  mergi,
un drum fără întoarcere, cu sute de poteci,
un drum pe care pe care râzi și uneori mai plângi,
un drum precum o floare plantată în ghiveci.

Lasă-ți iubirea prin neguri să te ducă,
urmează-ți inima și spune-i mulțumesc,
aprinde lumânarea , spune-i să te conducă
la casa din pământul cu iz împărătesc.

Nimic din ce poți face nu e de nefăcut,
urmează-ți visele , fii gândul de pe cruce,
urmează-ți visele și fă-ți din ele scut
ascunde-le de cei ce vor să le usuce.

Deschide-ți inima și zbori spre univers,
urmează-ți gândul ,căci el îți aparține,
fă din al vieții cale un cânt pictat de vers,

încrede-te în El, păzește-te de tine !
Silvia Urlih

RUGĂCIUNEA INIMII


Cum am ănvățat să spun rugaciunea inimii , cu inima.
 Imi inchideam ochii, priveam spre inima, si-mi doream sa-mi imaginez cum e asezata ea in partea stanga a pieptului si ascultam cu atentie bataile ei. Curand, inima si miscarile ei mi le-am putut auzi... apoi am inceput sa introduc rugaciunea lui Iisus odata cu inspiratia in inima, si sa trag aerul si rosteam "Doamne Iisuse Hristoase - si respiram – miluiește-mă".Simt cum din stomac pornesc o mulțime de fluturi…simt cum se îndreaptă în zborul lor cu aripile fremătînd , spre inimă.În momentul în care spun rugăciunea, simt cum inima mea freamătă de fericire, cum se înfierbîntă, apoi simt că-mi vine să zbor.
Nu există un moment anume al zilei pentru această rugaciune simplă.O poți face oricînd si oriunde… in timpul lucrului, atunci cand acesta permite, in timpul plimbarii, la asteptarea autobuzului, in timpul calatoriei, in timp ce se creeaza stopuri de circulatie pe autostrada, inaintea unei convorbiri neplacute sau de mare insemnatate pentru noi, in situatii de tensiune, de disperare, de depresiune, in conditii speciale, dimineața la sculare, seara la culcare….etc. Acest gen de rugaciune ne ajuta sa fim mereu in prezenta lui Dumnezeu, indiferent de imprejurarile sau situatiile in care ne gasim. Cei care practica acest fel de rugaciune nu fac deosebire intre timpul rugaciunii si cel al lucrului.

ÎN CÎNT SĂ NE-ADUNĂM


Ooo, cît aș vrea să te iubesc din nou,
Să-ți mîngîi tîmplele s-ascult al dragostei ecou,
Cuvinte dulci să îți șoptesc, să te alint,
Să sorb licoarea, din dulci pocale de argint .

Ooo, cît aș vrea să te iubesc, să te ador,
Să-ți simt suflarea-în părul meu ce freamătă de dor,
În brațe să mă simți, pe pieptul tău,
Sa-mi plîng tristețea, să mă ridici din hău.

Ooo, cît aș vrea să te accept, să mă iubești,
Să-ți simt  atingerea,în valuri să mă adîncești,
Alături, tu și eu spre stele să zburăm,
            Să stîngem flori, și-n cînt să ne-adunăm.  
de Silvia Bya