M-AȘ NAȘTE IAR - Silvia Urlih

M-aș naște iar

cu cerul

în priviri,

lumină-aș vrea să fiu

printre liane,

iubirea să mă legene-n tomniri,

și nu m-aș strânge

cu lacrime-n arcane.

M-aș naște fiica focului

din vis,

mi-aș lua pe umeri muntele

să-l car,

aș scrie viața

așa

cum nu am scris,

și dulce mi-ar părea

ce-a fost amar.

M-aș naște râu

să urc

spre nemurire,

aș vrea

să stau cu vântul

la taifas,

aș vrea

cu noaptea să răsar

în amurgire,

să strig spre viață,

că viața

mi-a fost glas.

Silvia Urlih 02.11.2013

AI TRĂIT…DAR AI ȘTIUT ?! Silvia Urlih

Vâslește obosit

un tren cu multe sorți,

vâslește printre ani

cu vieți

abandonate,

trece pe lângă mine

printre copacii morți,

pe lângă râuri albe

cu mări

 învolburate.

Vâslește trenul

greu

cu suflete dospite,

oprește abătut

din când în când

în gară,

stă un minut

absoarbe

gânduri obosite

și le sădește soare celor rămași

afară .

Ani gârboviți aleargă,

se-ntrec

cu mine-n grabă…

ieri a oprit o clipă

și

m-am urcat în tren…

am luat cu mine-alături

câte un om de treabă…

dar m-a uitat în gară

fără de oxigen.

Stau liniștită-acum

în gara-aproape goală

mă uit cu drag în urmă

pe scaunul ce-am stat,

revăd copilul vesel

și

am o bănuială

că până-acum

divinul

în glumă m-a-ncercat.

Privesc cu drag în urmă

la viața

ce s-a dus…

spun clipelor să stea

să fac ce n-am făcut,

să scriu pe fila albă

ce încă

nu am spus…

dar

anii mă-ntreabă-n taină:

 tu

ai trăit…

dar ai știut ?

Silvia Urlih 02.11.2013

MI-AȘ PUNE STRIGĂTU-N SCRISOARE - Silvia Urlih

Dac-aș putea,

mi-aș pune strigătu-n scrisoare

și l-aș trimite

peste munți și văi,

ți-aș spune

că sufletul mă arde

și mă doare

și că mi-e greu

și că mi-e dor de tine

și de-ai tăi.

Dac-aș putea,

mi-aș strânge lacrima-n maramă

și ți-aș trimite-o

ca pe-un fulg de nea,

aș vrea s-auzi

cum dorul meu te cheamă,

și aș mai vrea să știi

că depărtarea-i grea.

Dac-aș putea,

mi-aș adormi ursita ce mi-e stâncă,

aș adormi-o …

să nu mai simtă durerea

și-al meu gând,

aș îmbrăca-o în veștmânt de sfântă

și aș trimite-o să-ți fie scut

și aer

și pământ.

-mama

Silvia Urlih02.11.2013

LA RĂSCRUCE DE DRUM - Silvia Urlih

O umbră-ndoliată

stă la răscruci,

pe scrum,

așteaptă nesătulă să vadă

focul viu,

a obosit să spere

nu vede

nici un drum,

se simte părăsită în oaza

din pustiu.

O umbră-ngândurată

zărește-o licărire,

își ia trecutu-n brațe și-l leagănă

la piept,

se uită către mine și-a mea

nedumerire,

îmi dă o sărutare și-mi spune

să aștept.

Mă ia apoi în brațe mă duce

spre altar,

mi-arată o lumină,

lumină neatinsă,

îmi dă din necuprins un ciob

de chihlimbar,

să-mi fie călăuză pe-aleea

de zori ninsă.

O umbră nedormită

stă

la răscruci de drum,

așteaptă din nespus semnul divin

să-i spună,

că rădăcina sorți-i va fi floare

pe ram,

că răsăritul vieții în pumni

iar

și-l adună.

Silvia Urlih 02.11.2013