Vâslește obosit
un tren cu multe sorți,
vâslește printre ani
cu vieți
abandonate,
trece pe lângă mine
printre copacii morți,
pe lângă râuri albe
cu mări
învolburate.
Vâslește trenul
greu
cu suflete dospite,
oprește abătut
din când în când
în gară,
stă un
minut
absoarbe
gânduri
obosite
și le sădește soare celor rămași
afară .
Ani
gârboviți aleargă,
se-ntrec
cu mine-n
grabă…
ieri a oprit o clipă
și
m-am urcat în tren…
am luat cu mine-alături
câte un om de treabă…
dar m-a uitat în gară
fără de oxigen.
în gara-aproape goală
mă uit cu
drag în urmă
pe
scaunul ce-am stat,
revăd copilul vesel
și
am o bănuială
că până-acum
divinul
în glumă m-a-ncercat.
Privesc cu drag în urmă
la viața
ce s-a dus…
spun clipelor să stea
să fac ce n-am făcut,
să scriu pe fila albă
ce încă
nu am spus…
dar
anii mă-ntreabă-n taină:
tu
ai trăit…
dar ai știut ?
Silvia Urlih 02.11.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu