REVENIRI - Silvia Urlih

Iubite,

când

ți-este dor de munții noștri,

iar

munții noștri fug spre noi,

când

ți-este dor de râu-n care

ne-am dezbrăcat

de amintiri,

privește-n sufletul ce-ți spune

că-n vremi trecute,

am fost doi,

două ființe strânse-ntr-una,

glob întregit

de reveniri.

Iubite,

când

îți e dor de dorul care

ne-a dus pe vârfuri fără zări,

când

îți e dor de mângâieri, de gura ce te-a sărutat,

privește-n sufletul ce-ți spune

că

noi am fost două cărări,

cărări

ce azi s-au regăsit

și merg pe-un drum

de mult uitat.

Iubite,

când

îți e dor de reveniri

și-n noapte-albastră mă găsești,

când

îți e dor de-a mea ființă

ce-n brațe galeș s-a pierdut,

privește-n sufletul ce-ți spune

că te iubesc

și

mă iubești,

iubirea noastră că-i ofrandă,

altarul

că ni-i așternut. 

Silvia Urlih  - 23.02.2016

TU ! - Silvia Urlih

Trupul tău,

miroase-a floare,

floare-albastră, de ienupăr,

chipul tău,

miroase-a iarbă,

iarbă

ce-am cosit pe lună,

ochii tăi

miros a smirnă,

smirnă

ce am strâns în cufăr,

gura ta,

miroase-a tei,

tei

ce i-am cules cunună.

Palma ta,

miroase-a cer,

cer

pictat de fluturi mii,

gură, ochi, și buze calde,

îmi șoptesc vorbe știute,

din obraji

îți cresc treziri,

munți și văi și iasomii,

trupu-mi freamătă a frunze,

frunze verzi,

de vremi bătute.

Trupul tău,

miroase-a vreme,

vreme caldă, însorită,

chipul tău,

miroase-a timp,

timp

de ore încuiat,

ochii tăi,

miros a clipă,

clipă

de demult dorită,

gura ta,

miroase-a miere,

miere,

fără de păcat.

Trupul tău,

miroase-a stea,

stea

ce mi-a chemat tăcerea,

chipul tău,

miroase-a soare,

soare

care îmi vorbește,

ochii tăi,

miros a cânt,

cântec

ce-mi aduce vrerea,

gura, ochii, chipul, palma,

sufletul

mi-l peticește. 

Silvia Urlih - 23.02.2016

ȘI VOM RĂMÂNE - Silvia Urlih

Iubite,

mai știi

când împreună scriam pe univers,

că

universul nostru ne va lega-n cunună,

și că

iubirea noastră va scrie vers cu vers

că ne vom regăsi,

când el,

o să ne spună ?!

Iubite,

mai știi că joaca noastră

de-a soarele și luna

s-a-mpiedicat de lacrimi

ce au spălat

murirea,

că ne vom fi aevea,

iubiți întotdeauna

și că din vreme-n vreme ne vom afla

trăirea ?!

Iubite,

mai știi

când îmi scriai

pe cer

cu lumânări

să ne arate drumul din ieri,

spre azi

și mâine ?!

Furtuna ne-a adus spre noi din depărtări.

Și ne-am legat vremelnic,

să să fim…!
Și

vom rămâne ?! 

Silvia Urlih - 23.02.2016

DOUĂȘUNU, AZI - Silvia Urlih

Douășunu de gânduri,

douășunu

de flori,

douășunu de șoapte

prinse-n dalbe scrisori,

douășunu de vise

n-au fost scrise-n zadar,

douășunu de vise

le-am primit azi

în dar.

Douășunu de ani,

douășuna de vieți însetate,

douășunu de lauri

prinși

în plete uscate,

douășunu de vremi

ce-au trecut

și au fost,

douășunu de azi,

care azi

au un rost.

Douășunu de roze,

azi

rodesc în copac,

douășunu de focuri

astăzi ard

într-un mac ,

douășunude mere

încolțesc

dintr-un sâmbur,

douășunu de ani,

înfloresc azi

în mugur. 

Silvia Urlih - 11.09.2015

IAR PÂRÂU - Silvia Urlih

Iubite,

vezi cum

iubirea urcă cu munții în spinări

și

cum dărâmă macii o altă fortăreață ?

Tu

vezi cum

luminăm în dalbe desfătări,

din zări nelocuite

să mai culegem

viață ?

Vezi cum

pe cerul sorții

suntem

două văpăi

ce ard îmbrățișate

de spice secerate ?

Tu vezi

apusul nopții cum

ne aruncă-n văi

și-apoi

iar ne ridică pe culmi

de zei păzite ?

Iubite,

simți cum

iubirea mea îți mângâie făptura

și vrea

să-ți dea răcoarea răscoptului de grâu,

cum

ramurile tale reîntregesc natura

și cum

din rodul vieții

renaștem iar

pârâu ?! 

Silvia Urlih  - 22.02.2016

VOM ȘTI CUM E SENINUL - Silvia Urlih

Din piatră,

grâu

și

flori de iasomie,

m-ai împletit femeie,

femeie-n vârf de munte,

mi-ai arătat câmpia ,

și m-ai scăldat în rouă,

mi-ai dat aripi să zbor, să văd lumea de sus.

Eram o crisalidă,

un flutur fără nume,

eram pierdută-n lume,

închisă în grăunte,

eram un punct minuscul

în univers

ascuns.

Cocorii mei albaștri zburau

pe lângă mine,

cerul

mi-era cămara ascunsă-n piatră fadă,

ascunsă

mi-era frunza în crengi de cioburi pline,

ascuns

mi-era norocul,

dar,

 mă visam livadă.

Când

m-ai luat în palmă și mi-ai promis vecia,

am tremurat o clipă

și

mi-am urmat destinul,

divinul mi te-a dat,

El

mi-a sortit trăirea.

Vom aștepta sorocul…

vom ști

cum e seninul. 

Silvia Urlih 05.02.2016