VOM ȘTI CUM E SENINUL - Silvia Urlih

Din piatră,

grâu

și

flori de iasomie,

m-ai împletit femeie,

femeie-n vârf de munte,

mi-ai arătat câmpia ,

și m-ai scăldat în rouă,

mi-ai dat aripi să zbor, să văd lumea de sus.

Eram o crisalidă,

un flutur fără nume,

eram pierdută-n lume,

închisă în grăunte,

eram un punct minuscul

în univers

ascuns.

Cocorii mei albaștri zburau

pe lângă mine,

cerul

mi-era cămara ascunsă-n piatră fadă,

ascunsă

mi-era frunza în crengi de cioburi pline,

ascuns

mi-era norocul,

dar,

 mă visam livadă.

Când

m-ai luat în palmă și mi-ai promis vecia,

am tremurat o clipă

și

mi-am urmat destinul,

divinul mi te-a dat,

El

mi-a sortit trăirea.

Vom aștepta sorocul…

vom ști

cum e seninul. 

Silvia Urlih 05.02.2016